Acoperirea riscului

Managementul riscurilor	Evaluarea performantelor
Obiective si starategii	Acoperirea riscului
Diversificarea portofoliului	Principii de management
Modele de gestiune

Instrumentele de acoperire a riscurilor se impart, in functie de natura lor, in doua mari categorii:

A) Instrumente ferme

In principiu, orice activ financiar poate face obiectul unor tranzactii bursiere, la vedere sau la termen. Unele active pot constitui de asemenea suportul unor contracte ferme si definitive de a livra sau primi, la o scadenta specificata, la un pret fixat pe parcursul negocierii, o anumita cantitate din activul ce face obiectul operatiunii. Astfel sunt definite contractele  la termen (futures) care permit protejarea contra riscului de piata sau riscului valutar, datorita „fixarii” in avans a valorii tranzactiei.

In România, la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (Sibex), se tranzactioneaza contracte futures pentru acoperirea riscului valutar (USD sau Euro) dar si a riscului de pret in cazul unor actiuni (DESNP, DESIF, DETLV, etc.).

Contractele de tip Forward rate agreement (FRA) sunt instrumente utilizate in gestionarea ratei dobânzii, care permit fixarea costului unui imprumut sau randamentul unui plasament.


Schimburile la termene ferme permit acoperirea riscului valutar, in timp ce SWAP-urile sunt instrumentele cele mai utilizate pe pietele OTC. Ele pot avea ca si suport devize, rate ale dobânzii, indici bursieri sau materii prime. Cele mai de succes sunt cele care asigura protectia contra riscului de rata a dobânzii sau a cursului de schimb.

B) Instrumentele conditionate

Cele consacrate sunt optiunile, care reprezinta dreptul, dar nu si obligatia, de a cumpara (CALL) sau vinde (PUT), la un pret convenit in avans (pret de exercitiu) o anumita cantitate dintr-un activ dat, platind in schimb o prima. Acest drept este exercitabil pe parcursul unei perioade (optiunile americane) sau doar la scadenta (optiunile europene). Optiunile se pot negocia atât pe pietele organizate, cât si pe cele OTC. Exista patru strategii de baza in utilizarea optiunilor.

Exemplu: Se achizitioneaza o optiune europeana asupra unei actiuni „x”, cu scadenta la 30 septembrie, la care pretul de exercitare este de 2.000 u.m., iar prima de 50 u.m..

Strategia 1: cumpararea unui CALL

Cumparatorul unei optiuni CALL anticipeaza o crestere a valorii actiunilor „x”. Daca la scadenta,  cursul este de 2.200 u.m., cumparatorul isi exercita optiunea,  cumparând actiuni „x” la 2.000 u.m. si vanzandu-le la 2.200 u.m. Rezulta deci un castig de 200 u.m./actiune, fara a lua in considerare si prima achitata. Daca actiunile „x” vor avea la scadenta un curs mai mic de 2.000 u.m., atunci optiunea nu se exercita iar cumparatorul pierde prima (50 u.m.).

Strategia 2: cumpararea unui PUT (protejarea riscului de piata)

Cumparatorul optiunii de vanzare anticipeaza o scadere a cursului actiunii „x”. Deci, daca la scadenta (sau oricând pâna la scadenta) cursul atinge nivelul de  1.700 u.m., el isi va exercita optiunea ceea ce ii va da dreptul sa vânda la 2.000 u.m., realizând astfel un câstig de 300 u.m./actiune. Daca pretul va fi mai mare de 2.000 u.m., investitorul va abandona optiunea.

Strategia 3: vanzarea unui CALL

Cel care vinde o optiune CALL anticipeaza o scadere moderata a actiunii „x”. El va incasa prima, in speranta ca la scadenta optiunea nu va fi exercitata de cumparatorul CALL. Câstigul sau maxim este limitat la nivelul primei incasate, in schimb pierderea sa este nelimitata, putând fi nevoit sa vânda cu 2.000 u.m. actiunile „x”, chiar daca acestea vor valora 3.000 u.m. sau chiar mai mult la vedere (pe piata spot).

Strategia 4: vanzarea unui PUT

Vanzatorul unui PUT preconizeaza o crestere moderata a actiunii „x”. Va incasa prima in speranta ca la scadenta cumparatorul optiunii nu o va exercita. Câstigul sau maxim este prima incasata, dar poate fi constrâns sa cumpere actiunile cu 2.000 u.m., chiar daca acestea valoreaza mult mai putin pe piata spot.

Valoarea unei optiuni depinde in special de cursul activului suport, de volatilitatea sa, de pretul de exercitiu si de data scadentei. O optiune este “in bani” sau “la bani”, când pretul de exercitiu este inferior cursului activului suport pentru CALL si superior pentru PUT. in situatia inversa, ea este clasificata ca fiind “in afara” banilor.