Obiective si starategi

Managementul riscurilor	Evaluarea performantelor
Obiective si starategii	Acoperirea riscului
Diversificarea portofoliului	Principii de management
Modele de gestiune

Intr-o acceptiune generala, principalele obiective care definesc activitatea de administrare a plasamentelor in valori mobiliare sunt urmatoarele:

 

    * definirea riscurilor asociate investitiilor pe piata de capital si a instrumentelor de evaluare a acestora;

    * determinarea celui mai atractiv scenariu rentabilitate-risc disponibil in portofolii fezabile de investitii si alegerea celui mai bun portofoliu din setul fezabil;

    * analiza comportamentului investitional, definit in teoria moderna a portofoliului astfel: investitorii evita riscul si pretind o recompensa pentru angajarea in investitii riscante, prin desemnarea unei functii de utilitate pentru orice portofoliu de investitii in raport cu corelatia rentabilitate-risc. Cea mai buna cale de masurare a riscului unui singur activ financiar este estimarea impactului sau asupra volatilitatii intregului portofoliu de investitii”

 

Obiectivele fundamentale ale activitatii de management al portofoliilor pot fi structurate in doua categorii:

A. Obiectivele primare vizeaza coordonate precum:

obtinerea de venit: in procesul investitional se pune accentul pe producerea unui flux constant de venituri financiare sub forma dividendelor si a dobânzilor;

cresterea de capital: managerii de fonduri se concentreaza asupra cresterii capitalului initial investit, prin aprecierea valorii activelor financiare detinute in portofoliu;

obtinerea de venit si cresterea de capital: reprezinta o combinatie pe care o realizeaza investitorul dintre primele doua abordari.

 

Se apreciaza ca un portofoliu de titluri financiare, relativ stabil ar putea fi cel alcatuit exclusiv din investitii financiare in certificate de trezorerie, dar acest tip de investitie nu ar oferi un potential semnificativ de crestere.

 

B. Obiectivele privind gradul de risc vizeaza diferite paliere de asumare a riscului, corelat cu profilul investitorului si gradul de aversiune al acestuia fata de risc, dupa cum urmeaza:

 

stabilitatea maxima, caz in care investitorul prefera active financiare cu un grad foarte scazut de risc, carora le sunt asociate rentabilitati modeste (ex. achizitii de titluri de stat sau bonuri de trezorerie);
 
risc moderat: sunt preferate instrumente cu venit fix, de natura obligatiunilor municipale sau corporative dar si actiuni ale unor companii solide, cu perspective financiare stabile pe un orizont apreciabil de timp;

grad ridicat de risc (profil agresiv): sunt avute in vedere actiuni caracterizate printr-un grad ridicat de volatilitate, carora le pot fi asociate pe termen scurt câstiguri semnificative. De asemenea, in categoria acestor active financiare, pot fi regasite si instrumentele financiare derivate, care comporta un risc apreciabil prin prisma  efectului de levier al marjei depuse la deschiderea pozitiilor;

grad foarte ridicat de risc (profil speculativ): este atribuit de regula tranzactiilor "intra-day", care vizeaza marcarea unor câstiguri substantiale prin deschiderea si inchiderea unor pozitii pe piata actiunilor si a derivatelor financiare, in cursul aceleiasi sedinte de tranzactionare.

in ceea ce priveste strategiile de administrare a unui portofoliu de valori mobiliare, o prima strategie, care vizeaza obtinerea rentabilitatii de piata, este strategia pasiva de administrare. Conform acestei ipoteze de administrare, investitorul pasiv estimeaza ca nu dispune de nicio informatie care sa-l impulsioneze sa configureze portofoliului sau o structura diferita de cea a unui indice general al pietei. Investitorul confera portofoliului sau o structura identica cu cea a unui indice bursier care masoara performantele de ansamblu ale pietei, astfel incât coeficientul de volatilitate (beta) al portofoliului sa evolueze simultan in raport cu indicele bursier. O astfel de strategie vizeaza in esenta stabilitatea financiara si conservarea capitalului.
 
Riscul portofoliului este in intregime explicat prin fluctuatiile rentabilitatii pietei, riscul diversificabil fiind eliminat prin constituirea unui portofoliu continând un numar mare de valori in timp ce rentabilitatea sperata a portofoliului nu poate diferi in raport cu rentabilitatea pietei.

Un alt tip de strategie, in contrast cu cea prezentata anterior o reprezinta strategia activa. Cu ajutorul acestui tip de strategie investitorii estimeaza ca se asteapta la o rata de rentabilitate superioara celei a pietei.

 

In acest tip de strategie, investitorii estimeaza apriori o rentabilitate sperata superioara celei a pietei.  Strategia se bazeaza pe selectia titlurilor incluse in portofoliu. Gestionarul va selecta titlurile in functie de calitatile lor proprii si nu in functie de aparteneta lor la un indice sau un sector. Obiectivul gestiunii active este obtinerea de performante superioare benchmark-ului ales ca si referinta.

Gestionarii care adopta o astfel de strategie se bazeaza pe un anumit grad de ineficienta a pietelor. Acestia au constatat ca pe perioade foarte scurte de timp cursurile activelor financiare nu sunt la echilibru si se poate astfel obtine profit. Gestiunea activa se poate prctica atât la nivelul titlurilor individuale, caz in care vorbim despre stock selection (picking) cât si la nivelul claselor de active, situatie in care gestiunea poarta denumirea de active asset allocation. O a treia forma este market timing-ul care se bazeaza pe anticiparea evolutiei pietei. Portofoliile gestionate activ contin mai putine titluri decât cele gestionate pasiv, pentru ca presupun o analiza individuala a fiecarui titlu in parte. De asemenea, strategia activa presupune costuri mai ridicate decât cea pasiva.

 

Literatura de specialitate anglo-saxona retine doua mari categorii de tip stock selection:

-    stock picking growth – portofoliile sunt formate din titluri ale societatilor cu beneficii viitoare in crestere;

-    stock picking value – portofolii sunt formate din titluri subevaluate, dar cu un potential mare de crestere a cursului;

 

Construirea de portofolii omogene se incadreaza in noua orientare bazata pe stiluri de gestiune. Pe lânga cele doua stiluri de gestiune prezentate, practica mai retine portofolii constituite din titluri de mica si mare capitalizare sau din titluri care urmeaza foarte bine evolutia pietei. Cele patru stiluri de gestiune nu pot fi strict delimitate, existând combinatii ale acestora. Se pot constitui, de exemplu, portofolii de crestere, de mica capitalizare bursiera, sau portofolii de mare capitalizare.

 

Suplimentul sistematic de rentabilitate poate fi creat, in diferite maniere, mai frecvent prin combinatii ale practicienilor, doua fiind principale: market timing si  stock selection de actiuni:

 
a. Market Timing: investitorul realizeaza proportii de diferite investitii in actiuni, obligatiuni si lichiditati, in functie de opinia sa referitor la aceste categorii de plasamente. Market Timing-ul consta in incercarea de a previziona cursul viitor al pietei si de a folosi aceste informatii in compunerea portofoliilor. Când se anticipeaza o crestere a pietei, investitorul isi va concentra resursele in actiuni volatile, care tind sa varieze in acelasi sens cu piata, dar intr-o proportie mai mare, oferind rentabilitati superioare. Daca se anticipeaza o piata in scadere, gestionarii vor incerca sa-si protejeze capitalul investit si vor incerca sa achizitioneze actiuni slab volatile sau vor investi in titluri cu rata fixa.


b. Stock Selection: investitorul este constant in a face investitii in actiuni, nu in portofoliu de piata, estimând incapacitatea de a identifica actiunile supra sau subevaluate. De aceea, portofoliul sau este concentrat pe actiuni pe care le estimeaza subevaluate si nicidecum in actiuni estimate ca si supraevaluate.
 
Stock Selection se refera la capacitatea investitorului de a descoperi titluri sub sau supraevaluate si de a utiliza aceste informatii in scopul crearii unui portofoliu cu performante superioare. Informatiile disponibile vor determina, adesea, un analist sa considere ca o anumita actiune este subevaluata relativ la actiunile unor firme similare sau relativ la piata luata in ansamblu. Acasta actiune subevaluata poate depasi performantele pietei si totusi sa „produca” o rentabilitate mica, daca piata este in scadere.

Realizarea eficienta a unui management activ al portofoliilor necesita calitati de expert din partea investitorilor si o mare intuitie, dar intre stock selection si market timing pot aparea conflicte. De exemplu, daca o actiune volatila pare sa fie subevaluata, dar anticiparile privind piata sugereaza precautie, managerul de resurse poate fi nevoit sa se debaraseze de acest activ financiar datorita riscului sau de piata.


Strategia de investitii, pasiva sau activa, impune in mod indispensabil a se verifica daca rezultatele obtinute corespund obiectivelor asumate. Astfel, investitorul pasiv verifica daca rentabilitatile portofoliului sunt legate de rentabilitatile indicelui bursier de referinta. Dimpotriva, investitorul activ care este confruntat cu nivelul de eficienta informationala a pietei, verifica daca obtine un exces de rentabilitate suficient pentru a  compensa suplimentul de risc la care este expus.

Desigur, fiecare obiectiv conturat in cadrul unei strategii de tranzactionare are avantajele si dezanvantajele sale, fapt care determina orice investitor sa faca anumite compromisuri.