fbpx

GOLDRING SA


BX

Blackstone Inc.
  11.10.2021

Blackstone Inc. este o companie americană de gestionare a investițiilor alternative cu sediul în New York. Funcționează prin următoarele segmente: Private Equity, Real Estate, Hedge Fund Solutions și Credit. Segmentul Private Equity este format din fonduri emblematice de capital privat corporative precum Blackstone Capital Partners, fonduri de capital privat corporative axate pe anumite sectoare, inclusiv fonduri axate pe energie, precum Blackstone Energy Partners și fondul principal de capital privat, Blackstone Core Equity Partners.

Compania a raportat rezultatele financiare aferent trimestrului II din 2021 peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 0,82$ (față de estimările de 0,79$), în creștere cu 91% față de profitul net pe acțiune din trimestrul II din 2020. Firma a distribuit către acționari un dividend pe acțiune de 0,70$ pe T2 din 2021 în scădere față de 0,82$ din T1 din 2021.

Acțiunea Blackstone este listată la New York Stock Exchange, sub simbolul bursier BX. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 83,3 miliarde de dolari, iar prețul acțiunii a crescut în perioada martie – septembrie 2021 cu circa 310%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,35 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 35% mai volatil decât piața.

 

Perspectivă pe termen mediu

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
BUY145$25%90$

blackstone

 

De la minimele din mar. 2021, prețul acțiunii Blackstone a crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, de la circa 33$, aflându-se într-un raliu deasupra norului Ichimoku, fiind un semnal de tip ”bullish”. Semnalul a fost convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change (linia violet) ce arată modificarea procentuală a prețurilor este pozitiv. După ce a atins un nivel foarte supra-cumpărat, din nov. 2020 linia indicatorului s-a mișcat între nivelul zero și nivelul supra-cumpărat (nivelul 40), fapt ce arată o menținere a presiunii la cumpărare. De la mijlocul lui sept. 2021, linia indicatorului se corectează spre nivelul zero.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat un semnal de cumpărare în luna nov. 2021, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), la nivelul zero. Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă și a trecut peste un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 12). La începutul lui oct. 2021, linia MACD a trecut sub semnalul său generând un semnal de vânzare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Blackstone a avut un trend puternic ascendent până la mijlocul lui sept. 2021. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare

 

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Sell

blackstone

 

Pe graficul zilnic al Blackstone observăm cum prețul a reușit la sfârșitul lunii ian. 2021 să spargă un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare, de la circa 64$ (linia violet). Acțiunile s-au aflat într-un raliu până la atingerea vârfului din sept. 2021, de la circa 137$. De atunci s-au corectat (cu circa 20%) pană au găsit suport la nivelul minimului din aug. 2021, de la circa 108$. Acțiunea a închis săptămâna trecută deasupra mediei mobile pe 200 zile, care s-ar putea constitui drept suport în cazul continuării corecției.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Blackstone este reflectată în indicele puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 500. De la nivelul de suport dat de minimele din oct. 2020, linia RS a avut o mișcare ascendentă și a spart un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (linia violet), confirmând trendul acțiunii. De la maximele din sept. 2021, linia RS se corectează odată cu prețul, testând linia de trend ascendent (linia verde).

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea acțiunii Blackstone (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis un semnal din luna nov. 2020, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). După ultimul raliu al prețurilor în care ADX s-a menținut peste nivelul 25, linia ADX s-a corectat. În plus, linia –DI a trecut peste linia +DI, indicând sfârșitul direcției ascendente.

 

Concluzie finală:

Pe termen mediu este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent și atingerea unor noi maxime istorice.

Pe termen scurt este posibil să vedem o continuare a corecției începută în luna sept. 2021.

Se recomandă ca investitorii să cumpere această acțiune numai dacă prețul acțiunii va reveni peste pragul de la circa 137$.

 

Analiză SSIF Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață, articole și alte materiale pregătite de către experții Goldring.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA