Chromosome Dynamics, plasament privat încheiat cu succes

Chromosome Dynamics a încheiat anticipat un plasament privat, intermediat de Goldring. În cadrul ofertei au fost emise 111.929 acțiuni, cu o valoare totală de 3.357.870 lei, prețul unei acțiuni fiind de 30 de lei. Oferta a atins pragul de succes, fiind suplimentată cu 882.870 de lei. Data estimată a tranzacției este 04.10.2021, decontarea urmând să aibă loc în data de 06.10.2021, prin intermediul sistemului Depozitarului Central S.A..

Cine sunt Chromosome Dynamics?

Chromosome Dynamics este o companie completă de consultanță, dezvoltare și cercetare în agribusiness în conformitate cu standardele internaționale, cu capital integral românesc. Compania urmărește atât dezvoltarea portofoliilor de produse pentru partenerii săi, cât și punerea la dispoziție a serviciilor de consultanță în domeniul agribusinessului. Pe lângă acestea, Chromosome Dynamics elaborează soluții inovatoare IT și AI, cu scopul simplificării monitorizării tuturor proceselor și pentru a furniza rapid cheia succesului în agricultură.

Piața-țintă

Chromosome Dynamics urmărește simplificarea metodelor de comunicare și colaborare în agribusiness prin susținerea atât a fermierilor, cât și a companiilor partenere.

Chromosome Dynamics afaceri

Modelul de business

Compania, un start-up AgriTech, urmărește reconfigurarea proceselor, soluțiilor și perspectivelor agricultorilor prin dezvoltarea de soluții IT&AI inovatoare, care vin în sprijinul acestora prin simplificarea monitorizării tuturor proceselor și prin furnizarea rapidă a cheii succesului în agricultură, toate la un „tap” distanță.

Perspective de viitor

Compania dorește:

  • Să dezvolte instrumente IT&AI high-tech inovatoare pe care să le internaționalizeze și să le pună la dispoziția agricultorilor;
  • Să dezvolte soluții la nivel global, prin crearea de superalimente în zona de Human Health&Food;
  • Să mențină standardele cele mai ridicate ale produselor deja lansate pe piață și ale serviciilor pe care le oferă;
  • Să perfecționeze continuu serviciile oferite, prin monitorizarea atentă a pieței;
  • Să păstreze echilibrul în cadrul echipei Chromosome Dynamics, prin oferirea celor mai bune condiții de lucru.

Chromosome Dynamic ProiecteDespre proiectul recent lansat, aplicația Agrobazar, compania spune că este un portal prin care toate părțile implicate își vor atinge obiectivele cu minimum de efort depus, aducând o multitudine de beneficii fiecărui participant.

Pentru mai multe detalii despre Compania Chromosome Dynamics, puteți asculta Podcastul unde l-am avut invitat pe domnul Mugurel Ionel, Director General și fondator CHRD. Acesta ne-a oferit o imagine aprofundată asupra businessului și asupra proiectelor de viitor pe care le au.

Andreea Orosfoian