Descarcă analiza One United (ONE)

One United Properties este un dezvoltator imobiliar activ în principal pe piața de clădiri rezidențiale și pe piața de birouri din București și Constanta, dar care își folosește abilitățile atacând și nișe precum reabilitarea clădirilor de patrimoniu sau dezvoltarea unor proiecte deja existente fie în domeniul turismului, fie în cel al spațiilor comerciale.

One United Properties a fost listată pe segmentul principal al Bursei de Valori București în iulie 2021, după o ofertă publică inițială prin care și-a mărit capitalul propriu cu aproape 252 milioane lei, în urma emiterii a 130 milioane de acțiuni. Prețul mediu obținut a fost de 1,9931 lei, iar până în data de 16 decembrie prețul de închidere al acțiunii s-a menținut în intervalul (1,7950 – 2,6150) lei. Ca urmare a hotărârii luate de companie, de încorporare în capitalul social a unei sume de aproape 229 milioane lei, numărul total al acțiunilor s-a mărit la 2,57 miliarde, prețul de referință la data de înregistrare a operațiunii fiind 1,3780 lei. Valoarea medie a tranzacțiilor zilnice a fost de 1,67 milioane lei.

Începând cu 20 septembrie, acțiunile One United Properties sunt incluse în indicele BET, indicele de referință al BVB care sintetizează performanța celor mai tranzacționate acțiuni de pe piața locală, iar din 20 decembrie sunt incluse în FTSE Global All Cap, unul din seria de indici FTSE Russell, ceea ce conferă companiei o mai mare vizibilitate și o posibilă creștere a lichidității acțiunilor.

Analiză inițială One United (ONE)

Descarcă Gratuit

Send download link to:

Sunt de acord cu politica de procesare a datelor și abonarea la Newsletterul Goldring. Vă puteți dezabona oricând.