Exploatarea aurului românesc după 20 de ani

În anul 2016, SAMAX România SRL, o companie deținută de EURO SUN MINING a obținut o licență de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale care le permitea începerea procesului de autorizare pentru exploatarea aurului de la Rovina. Licenţa minieră a Euro Sun a fost semnată de premierul României la şedinţa din 9 noiembrie 2018 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al Guvernului României. Perimetrul Rovina include trei zăcăminte de aur și cupru. Resursele sunt estimate la peste 5,4 miliarde de dolari iar statul român va încasa, din taxele aferente exploatării, peste 300 de milioane de dolari în următorii 20 de ani de exploatare. Acesta este primul proiect fezabil de exploatare al aurului românesc din ultimii 20 de ani iar după scandalul imens de la Roșia Montană pentru care statul român a fost dat în judecată de către compania canadiană Gabriel Resources, cerând despăgubiri de $4.4 mld , putem spune că ambele părți au avut de învățat și s-au asigurat că trecutul nu se va repeta. Compania se așteaptă să definitiveze studiul de fezabilitate la sfârșitul acestui an.

DIFERENȚELE DINTRE ROVINA ȘI ROȘIA MONTANĂ

  • Minereurile sunt mult mai ușor de separat de steril
  • Exploatarea nu necesită cianurare
  • La Rovina se găsește un minereu aur-cupru de tip porphyry copper,
  • Exploatarea se face prin metoda flotației
  • Exploatarea de la Rovina va fi exclusiv privată, statul nefiind acţionar şi neavând nicio implicare

EURO SUN MINING (TSE: ESM)

Euro Sun este o companie minieră din Canada cotată la Bursa de Valori din Toronto, sub simbolul ESM. Activitatea companiei se concentrează pe explorarea și dezvoltarea proiectului minier de aur și cupru din Valea Rovina și Stănija, deținut în proporție de 100% de Euro Sun Mining, care găzduiește al doilea cel mai mare zăcământ de aur din Europa.

Investitorii dornici sa obțină o expunere în exploatarea aurului românesc pot tranzacționa compania căutând simbolul ESM pe platforma noastră de tranzacționare de pe piața externă.

 

Oltean Andrei-Iulian

Broker – SSIF Goldring