3 COMPANII DE URMĂRIT ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ

Economia s-a schimbat semnificativ în urma apariției neașteptate a pandemiei de COVID-19, companii mari precum The Hertz Corporation (HTZ), cu o istorie de peste 100 de ani, au fost puse în genunchi, atenția fiind câștigată de către companiile a căror activitate a fost favorizată de efectele pandemiei precum Zoom Video Communications (ZM), companie fondată în anul 2011 și care a ajuns la o capitalizare de piață de aproximativ 73 mld. dolari. Așadar, mulți investitori au fost nevoiți să își adapteze strategia investițională la noua situație economică.

Ce companii putem urmări în perioada următoare?

Chegg (CHGG)

Chegg Inc. este o companie americană de tehnologie a educației care închiriază manuale (atât fizice cât și digitale), face îndrumări online dar și alte servicii pentru studenți, în prezent având aproximativ trei milioane de abonați la sfârșitul primului trimestru al anului 2020, în creștere cu 35% comparativ cu perioada similară a anul trecut. De asemenea, conducerea se așteaptă ca în al doilea trimestru, creșterea numărului de abonați să fie de peste 45%. Astfel, compania a beneficiat de tranziția în mediul online a educației din cauza blocajului provocat de pandemia de COVID-19, iar analiștii estimează un profit pe acțiune al companiei de 0,32$ în trimestrul al doilea din 2020. În trimestrul al doilea din 2019, profitul pe acțiune a fost de 0,23$ întrecând estimările analiștilor de atunci de 0,10$ . Capitalizarea de piață este de 8,81 mld. dolari în prezent, prețul acțiunii crescând cu 66,25% în ultimele 52 de săptămâni, timp în care indicele S&P500 a înregistrat o apreciere de doar 6,72%.

Evoluția cotației Chegg (CHGG)

Chegg (CHGG)
Sursa: investing.com

Vertex Pharmaceuticals (VRTX)

Vertex Pharmaceuticals Inc. este o companie americană biofarmaceutică. La sfârșitul anului 2019, autoritatea de reglementare în domeniul medicamentelor (FDA) din Statele Unite a aprobat un nou tratament cu trei substanțe active dezvoltat de compania Vertex Pharmaceuticals pentru pacienții cu fibroză chistică. Tot la sfârșitul anului 2019, compania a anunțat că va achiziționa Semma Therapeutics pentru 950 de milioane de dolari. Semma Therapeutics dezvoltă un tratament pentru diabet bazat pe transplantul direct al unor celule stem, împreună cu un mic dispozitiv menit să protejeze celulele transplantate de sistemul imunitar al pacientului. Această procedură ar putea înlocuii tratamentul cronic și injecțiile zilnice pentru pacienții cu diabet zaharat de tip 1.

Cifra de afaceri a companiei în ultimii 5 ani a crescut, în medie, cu aproximativ 48% de la an la an. În ceea ce privește al doilea trimestru al acestui an, analiștii se așteaptă la un profit net pe acțiune al Vertex de 2,04$. În trimestrul trecut, compania a raportat un profit net pe acțiune de 2.56$, mai mare cu 39% decât cel estimat. Acțiunile companiei au crescut cu 63.25% în ultimele 52 de săptămâni, valoarea de piață a companiei fiind de 75,53 mld. dolari.

Evoluția cotației Vertex Pharmaceuticals (VRTX)

Vertex Pharmaceuticals
Sursa: investing.com

Booking Holdings Inc (BKNG)

Booking Holdings deține agenția de turism online Booking.com, platformă online care oferă peste 28 de milioane de unități de cazare. Compania a fost afectată de introducerea restricțiilor de distanțare socială și a închiderii granițelor dintre țări, industria turismului fiind un dintre cele mai afectate de pandemie. Cu toate acestea, perspectiva pe termen lung este un aspect important de luat în considerare atunci când vine vorba de a cumpăra o acțiune. Compania se tranzacționează în prezent la un preț cu 17% mai mic decât cel de la începutul anului. Chiar dacă pentru trimestrul al doilea compania estimează o pierdere de 11,77$/acțiune, redeschiderea granițelor respectiv relaxarea restricțiilor de către autorități vin în sprijinul turismului, industrie care în anii anteriori avea mult de câștigat în această perioadă a anului. Chiar dacă rezultatele financiare pentru anul 2020 ar avea de suferit și în jurul ei planează incertitudini legate de apariția unor noi valuri de infectări, Booking Holdings rămâne o companie de urmărit pe termen lung fiind una dintre cele mai importante din industria turismului.

Evoluția cotației Booking Holdings Inc (BKNG)

Booking Holdings Inc
sursa: investing.com

Claudiu Demian,

Analist Financiar Dep. Analiză și Strategii de piață SSIF Goldring SA

 

Surse: finance.yahoo.com, investing.com, ytdreturn.com, wikipedia.com

mockingbirdinvestment.com – imagine