Parlamentul britanic a respins din nou marti acordul pentru Brexit, negociat de Theresa May cu oficialii UE. Chiar daca diferenta s-a mai redus putin fata de infrangerea istorica din ianuarie, …
Liviu Dragnea a anunțat că Guvernul ar putea aduce modificări OUG 114, după ce vor avea loc alte întâniri cu reprezentanții din domeniul bancar și cel energetic. Dragna a declarat …
Ieri a avut loc conferința în care Electrica SA (EL) a prezentat rezultatele financiare analiștilor și investitorilor. În cadrul acesteia, executivul a anunțat că impactul taxei pe energie este neutru …
Administratorii Fondul Proprietatea (FP) vor propune actionarilor repartizarea un dividend brut de 0,0903 lei/actiune, echivalentul unui randament de 10.14% Acesta este cel mai mare dividend anuntat de FP de la …
Acţiunile Băncii Transilvania şi ale BRD, cele mai tranzacţionate de la bursa românească, au înregistrat joi a cincea şedinţă consecutivă de apreciere, creşterea preţului în intervalul menţionat fiind de 20% …
BRD a raportat rezultatele financiare preliminare. Profitul net a înregistrat o apreciere de 12% în urma creșterii veniturilor cu 16.5% dar și a reducerii costului net al riscului cu 34%. …
Președintele SUA, Donald Trump, a vorbit aseară în fața Congresului american. Trump a vorbit despre realizările din mandatul său dar și de obiectivele pe următoarea perioadă. Președintele SUA a subliniat …
OMV Petrom (SNP) a publicat azi rezultatele financiare preliminare. Profitul companiei a înregistrat o creștere de 64% în timp ce vânzările au crescut cu 16%. Randamentul dividendului propus de companie …
Instabilitatea politică şi economică, din ultima perioadă, în care se regăseşte România i-a determinat pe analiştii de la Fitch Rating să-şi reconsidere perspectiva de rating acordată băncilor din România. Astfel, …
MedLife (simbol bursier M), cel mai mare jucător de pe piaţa de servicii medicale private din România, se află în discuţii avansate pentru achiziţia unei companii din domeniul medical din …
Potrivit datelor furnizate de către BNR, miercuri, 23.01.2019, indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 3,03%, cel …
Cele mai mari nume din domeniul fondurilor de investiţii reunesc expuneri la Bucureşti de doar 90 milioane de dolari. Cei patru administratori au active cât de 50 de ori producţia …