Un an de la primele obligațiuni ipotecare din România

Obligațiuni Corporative-partea II

Așa cum spuneam în prima parte a materialului legat de obligațiunile corporative, acestea sunt instrumente financiare emise de către instituții din sectorul privat cu scopul de a strânge finanțarea necesară desfășurării activității, extinderea afacerii sau pentru anumite achiziții/fuziuni. Într-un interviu acordat de curând celor de la www.bursa.ro, Sergiu Oprescu, președinte executiv Alpha Bank România, vorbește despre emisiunea de obligațiuni ipotecare, prima emisiune de acest gen din România.

Potrivit sursei citate, emisiunea a fost un eveniment destul de bine primit şi de către piaţa locală, dar mai ales de piaţa internaţională, punând România pe harta internaţională a obligaţiunilor ipotecare. “Noi am realizat două lucruri în acelaşi timp – în primul rând am avut un fel de misiune de pionierat, deschizând interesul investitorilor străini către piaţa locală a obligaţiunilor ipotecare şi, în al doilea rând, am schiţat un fel de profil de risc al acestei pieţe, prin pricing-ul pe care l-am făcut”, a precizat Oprescu pentru sursa citată.

Reporter: În curând se va împlini un an de când aţi lansat cu succes prima emisiune de obligaţiuni ipotecare din ţara noastră. Care a fost feedback-ul avut în urma acestui eveniment de referinţă, atât pentru sistemul bancar de la noi, cât şi pentru piaţa noastră de capital?

Sergiu Oprescu: A fost un eveniment destul de bine primit şi de către piaţa locală, dar mai ales de piaţa internaţională, pentru că marea şansă pe care am avut-o a fost să punem Româ­nia pe harta internaţională a obligaţiunilor ipotecare. Aşadar, noi am realizat două lucruri în acelaşi timp – în primul rând am avut un fel de misiune de pionierat, deschizând interesul investitorilor străini către piaţa locală a obligaţiunilor ipotecare şi, în al doilea rând, am schiţat un fel de profil de risc al acestei pieţe, prin pricing-ul pe care l-am făcut. A fost un pricing destul de competitiv la momentul respectiv, pentru cinci ani. În plus, evoluţia ulterioară a obligaţiunilor noastre a fost pozitivă, în sensul în care randamentele au scăzut. Acest lucru înseamnă că o nouă emisiune pe care am face-o, în clipa de faţă am face-o pe costuri mai mici. Aceasta este o lecţie care trebuie învăţată – oricine des­făşoară o acţiune de pionierat îşi asumă unele costuri suplimentare – de educare a pieţei, de conformare, de reglementare, de creare a unor instituţii.

Noi am fost nevoiţi de exemplu să dezvoltăm “instituţia agentului de monitorizare” – am mers către Big4 cu cerinţele, ei au mers mai departe către expertizele lor internaţionale, pentru a-şi lua knowledge-ul de acolo. S-a făcut şi o anumită calibrare a legislaţiei româneşti, prin metodologia agenţiei de rating, care a trebuit să se uite inclusiv la calitatea legis­laţiei, iar noi am ieşit des­tul de bine.

 

Puteți citi interviul integral aici: https://www.bursa.ro/sergiu-oprescu-presedintele-executiv-alpha-bank-romania-tara-noastra-este-in-linie-cu-cerintele-directivei-pe-obligatiunile-ipotecare-04630935