Walmart – simbolul retail-ului american

  • Walmart este una dintre cele mai mari companii de retail din lume. A fost fondată de Sam Walton, în 1962, primul magazin fiind deschis în Rogers, Arkansas, SUA. În Statele Unite, este probabil cel mai popular lanț de magazine, unele date arătând faptul că 90% din populația Statelor Unite locuiește la cel mult 10 mile de un magazin Walmart. Alte date interesante arată faptul că Walmart are aproximativ 2,2 milioane de angajați în întreaga lume, un număr similar cu cel al populației orașului Houston, Texas, SUA.
  • Walmart își desfășoară activitatea prin comerțul unor largi categorii de bunuri, începând de la produse alimentare până la produse electronice și chiar mobilier și obiecte de decorațiuni interioare. Totodată, compania oferă și servicii financiare cum ar fi carduri pre-pay, transferuri de bani și plăți ale facturilor de utilități. Compania operează 11,300 de magazine fizice în 27 de țări dar și mai multe site-uri web de comerț electronic.
  • Un obicei specific companiei este faptul că Walmart invită la Adunările Generale ale Acționarilor numeroase vedete. De-a lungul timpului, în cadrul evenimentului anual, au performat nume precum Miley Cyrus, Aerosmith sau Justin Timberlake.
  • Compania declară că aproximativ 75% din angajații din echipele de management ale magazinelor Walmart sunt remunerați pentru numărul de ore lucrate și ajung să câștige între 50,000 și 170,000 dolari pe ani, similar cu câștigurile obținute de un pompier, contabil sau chiar doctor.
  • Pentru anul fiscal încheiat la 31 ianuarie 2020, compania a raportat venituri totale de 524 miliarde de dolari și un profit de 2.28 dolari pe acțiune.
  • Acțiunile Walmart au început să fie tranzacționate pe bursa de la New York pe 25 august 1972, sub simbolul WMT. Compania a distribuit dividende an de an, începând cu 1974.
  • De la începutul acestui an, acțiunile WMT înregistrează o scădere de 7.6%, sub cea a indicelui Dow Jones, de 25%.
  • Știați că.. Un investitor care ar fi cumpărat acțiuni Walmart în urmă cu fix 25 ani, ar fi înregistrat în tot acest timp un randament de 937%, excluzând dividendele?
  • (sursa:goodhousekeeping.com,stock.wallmart.com, thestreet.com,softschools.com,investing.com)