Societatea de Investiții Financiare

Societatea de Investiții Financiare este o societate comercială pe acțiuni, constituită prin transformarea Fondurilor Proprietăţii Private, în conformitate cu prevederile legale. Funcționează și se comportă ca un fond închis de investiții. Este înființată prin act constitutiv, fiind încadrată conform reglementărilor ASF în categoria Alte Organisme de plasament colectiv. SIF-urile au o politică de investiții diversificată, iar acțiunile acestora se tranzacționează la Bursa de Valori București, similar altor companii.

Societăți de Investiții Financiare din România

În România există cinci Societăți de Investiții Financiare denumite după cinci regiuni din România – SIF Banat Crișana (SIF1), EVERGENT Investments (EVER), Transilvania Investments Alliance (TRANSI), SIF Muntenia (SIF4) și SIF Oltenia (SIF5). Toate cele cinci SIF-uri au fost listate la Bursa de Valori București în 1999 și sunt incluse în indicele BET-FI. Un lucru important de precizat este faptul că SIF-urile se tranzacționează cu un anumit discount față de valoarea activului net unitar, procentele actuale variază între 30% – 60%. Fondul Proprietatea (FP) este de multe ori considerat cel de-al 6-lea SIF de la bursă.

Tranzacționare fonduri închise vs. fonduri deschise de investiții

Dacă un investitor dorește să-și vândă deținerile la un SIF, trebuie să le vândă prin intermediul bursei, asemenea oricărei companii listate, spre deosebire de un fond deschis de investiții, la care unitățile de fond sunt răscumpărate de către administratorul fondului.

Cum se administrează Societățile de Investiții Financiare?

Societățile de investiții financiare pot fi administrate de către un consiliu de administrație sau de către o societate de administrare a investițiilor, în mod asemănător cu orice societate închisă de investiții. Societatea de investiții financiare nu poate încheia contracte cu o Societate de administrare a investițiilor care administrează şi alte organisme de plasament colectiv sau portofolii individuale de investiţii, inclusiv a celor deţinute de către fondurile de pensii, societate pe acţiuni, consiliu de administraţie, societate de administrare a investiţiilor, act constitutiv.

În ce investesc Societățile de Investiții Financiare?

SIF-urile investesc atât în societăți listate la bursă, cât și în societăți nelistate. Cele mai importante companii în care SIF-urile au dețineri sunt: Banca Transilvania (TLV), BRD – Groupe Société Générale (BRD), Biofarm (BIO), Vrancart (VNC), Erste Group Bank (EBS), Conpet (COTE), OMV Petrom (SNP), S.N.G.N. Romgaz (SNG), Fondul Proprietatea (FP), Transgaz (TGN), Aerostar (ARS).

Cei mai cunoscuți acționari ai SIF-urilor sunt: Business Capital for Romania, Allianz-Ţiriac Pensii Private, Metropolitan Life Fond de Pensii, Morgan Stanley & Co International Plc, Aripi Fond de Pensii, Vital/Aegon Fond de Pensii.

 

Poți tranzacționa acțiuni la SIF-uri prin deschiderea unui cont de tranzacționare la Goldring. Deschiderea contului se face 100% online prin intermediul telefonului mobil.


Lichiditatea și importanța acesteia

Lichiditatea este un termen special care caracterizează valoarea activelor financiare. Ea reprezintă un aspect important de urmărit în cazul unei investiții, alături de randament și de factorul de risc.

Numerarul este cel mai lichid activ, în timp ce bunurile imobile, obiectele de artă, metalele prețioase sunt relativ nelichide. În materie contabilă, lichiditatea măsoară ușurința și rapiditatea cu care o persoană sau o companie își poate îndeplini obligațiile financiare cu activele disponibile.

Riscul de lichiditate este unul dintre cele mai importante riscuri financiare, deoarece poate apărea atunci când nevoia de bani lichizi crește și nu există alte surse alternative. Riscul poate fi prevenit prin diversificare, deoarece, în cazul în care unul dintre active nu are o lichiditate suficientă, se poate vinde un alt activ pentru a obține suma necesară.

Lichiditatea unei acțiuni și importanța acesteia

Lichiditatea unei acțiuni este definită ca fiind rapiditatea cu care o acțiune poate fi cumpărată sau vândută fără ca prețul acesteia să fie drastic afectat. Acțiunile cu lichiditate mare vor avea o cerere și o ofertă adecvată, destui cumpărători și vânzători, astfel că volatilitatea prețului va fi minimă. Din această cauză, investițiile în acțiunile cu volume mai mari de tranzacționare sunt mai sigure. Titlurile cu lichiditate scăzută au de obicei o primă de risc mai mare, în principal pentru a compensa riscul mai mare.

Lichiditatea unei acțiuni este importantă deoarece determină cât de repede puteți deschide sau închide o poziție. De asemenea, lichiditatea ridicată implică un risc mai mic, deoarece există o certitudine mai mare a faptului că cineva ia cealaltă parte a tranzacției.

Cele mai lichide societăți sunt cele cu capitalizare bursieră medie și mare, de obicei acestea au în medie un număr ridicat de tranzacții zilnice, de o valoare medie zilnică semnificativă pentru piața unde se tranzacționează.

Raport lichiditate vs. spread

Spreadul este diferența dintre oferta de vânzare și cea de cumpărare. O tranzacție se realizează atunci când cele două oferte se întâlnesc. Atunci când spreadul este mare, lichiditatea este mică, iar când spreadul este unul minim, numărul tranzacțiilor și volumul tranzacționat crește, acțiunea devenind mai lichidă.

Formatorul de lichiditate – Market Maker

Market Makerul sau ,,formatorul de piață” este un participant care se angajează să mențină lichiditatea pieței pentru un instrument financiar tranzacționat în piața reglementată la vedere. Acesta utilizează propriul capital prin introducerea și menținerea de oferte ferme de cumpărare și vânzare în nume propriu, iar tranzacțiile pot fi încheiate pe baza lor în perioada de timp în care participantul respectiv deține această calitate.

Lichiditatea la Bursa de Valori București

În anul 2020, tranzacțiile de la BVB s-au ridicat la 18,2 miliarde lei (cca. 3,77 miliarde euro), depășind recordul înregistrat anterior în 2007. Lichiditatea medie zilnică a fost de 73 milioane lei (15 milioane euro), înregistrând o creștere de 54% față de 2019.

În anul 2020, cel mai lichid instrument a fost acțiunea Banca Transilvania (TLV) cu un rulaj total de 2,9 miliarde lei, urmat de acțiunea Fondul Proprietatea (FP) cu un rulaj total de 1,8 miliarde lei, podiumul fiind încheiat de acțiunea OMV Petrom (SNP) cu un rulaj total de 1,4 miliarde lei.

Cum îi învățăm pe copii despre bani și investiții? Citește în articol cum trebuie abordată educația financiară pentru copii și cum le putem asigura viitorul încă de acum!

Abonează-te la Newsletterul Goldring pentru a fi mereu la curent cu ultimele informații bursiere, analize tehnice, analize fundamentale și articole financiare!

 


Politica fiscală

Politica fiscală este o componentă a politicii financiare, care, alături de politica comercială, politica monetară, politica valutară şi politica industrială, formează politica economică.

Politica fiscală cuprinde atât ansamblul reglementărilor privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, concretizând opțiunile statului în materie de impozit şi taxe, cât şi deciziile privind cheltuielile publice care se finanțează din resurse de natură fiscală.

Economiștii americani, Joseph Eugene Stiglitz (laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 2001) şi Carl Eugene Walsh, defineau politica fiscală că fiind ,,ansamblul modificărilor cheltuielilor guvernamentale și a impozitelor, în vederea realizării unei ţinte de politică”.

Politica fiscală are la bază criteriul eficienței fiscale, adică necesitatea de randament cât mai mare. Aceasta asigură mobilizarea unor venituri bugetare cât mai mari, în condițiile încurajării afacerilor economice, a investiţiilor, concomitent cu promovarea echităţii în contribuţia fiecăruia la venituri, cu asigurarea protecţiei sociale.

Obiectivele de politică fiscală

Stabilirea politicii fiscale intră în atribuțiile guvernelor, care acționează de obicei prin intermediul ministerelor de finanțe.

Prin intermediul politicii fiscale, guvernele asigură menținerea echilibrului macroeconomic pe piața bunurilor și a serviciilor în condițiile încurajării mediului de afaceri și al investițiilor. Cu ajutorul politicii fiscale, autoritățile de reglementare pot influența ciclul economic, ratele dobânzilor, rata șomajului și inflația printr-un efort constant de a controla bunul mers al economiei. În schimb, o fiscalitate excesivă și impredictibilă poate conduce la dezechilibre macroeconomice, pe când o politică fiscală relaxată, cu cote de impozitare mai reduse (ex: TVA, impozitul pe profit) poate stimula creșterea economică prin creșterea investițiilor și a consumului.

Principii de politică fiscală

Impunerea fiscală este o formă de constituire a unei părţi importante din veniturile statului, caracterizată prin prelevarea, conform legii, a unei părţi din veniturile sau din averea persoanelor fizice sau juridice în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

Mai mult, impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni având o latură atât politică cât şi una de ordin tehnic. Din punct de vedere politic, impunerea fiscală trebuie să răspundă la o serie de cerinţe și să fie realizată în concordanţă cu unele principii cu caracter general. Atât maximele lui Adam Smith, cât şi principiile lui Maurice Allais se regăsesc în ştiinţa finanţelor publice ca:

  • Principiul de echitate fiscală
  • Principiul de politică financiară
  • Principiul de politică economică
  • Principiul social-politic

Influențele UE în politica fiscală din România

Uniunea Europeană nu joacă un rol direct în colectarea impozitelor sau în stabilirea cotelor de impozitare. Valoarea taxelor și impozitelor pe care trebuie să le plătească fiecare cetățean este stabilită de guvernul țării sale. La fel este și modalitatea de cheltuire a sumelor colectate de stat.

Uniunea Europeană supraveghează normele fiscale naționale în anumite domenii, în special atunci când sunt implicate politicile UE care vizează companiile și consumatorii, pentru a garanta că:

  • Bunurile, serviciile și capitalul pot circula liber peste tot în UE (pe piața unică)
  • Companiile dintr-o țară nu beneficiază de avantaje neloiale față de concurenții din alte țări
  • Fiscalitatea nu este discriminatorie față de consumatorii, lucrătorii sau companiile din alte țări ale UE

Datorită pieței unice, bunurile și serviciile pot fi comercializate liber în toată Uniunea Europeană. Pentru a facilita activitatea companiilor și pentru a evita denaturarea concurenței dintre acestea, statele membre au convenit să-și alinieze normele privind impozitarea bunurilor și a serviciilor. Anumite domenii beneficiază de acorduri specifice. Este, de exemplu, cazul taxei pe valoarea adăugată (TVA) și al taxelor pe produse energetice și electricitate, tutun și alcool.

 

Cum îi învățăm pe copii despre bani și investiții? Citește în articol cum trebuie abordată educația financiară pentru copii și cum le putem asigura viitorul încă de acum!

Abonează-te la Newsletterul Goldring pentru a fi mereu la curent cu ultimele informații bursiere, analize tehnice, analize fundamentale și articole financiare!

 


Cum îi învățăm pe copii despre bani și investiții?

Pentru părinți, educația copiilor este cu adevărat o prioritate. Este mai mult decât evident că un nivel de trai ridicat și o viață extraordinară se pot obține, în primul rând, prin abilități extraordinare, dobândite prin educație.

Atât calitatea vieții personale, cât și cea a vieții profesionale depinde de educație. Prin educație nu trebuie să înțelegem doar școala, învățământul formal. Educația înseamnă mult mai mult, atât ca forme de învățare, cât și ca abilități necesare pentru o viață frumoasă.

Dintre aceste abilități, inteligența financiară este esențială, cu toate că școala acoperă acest subiect mai puțin, deocamdată. În plus, inteligența financiară nu se învață peste noapte, ci se consolidează în timp prin consistență și consecvență, prin obiceiuri bune. Este nevoie de învățare continuă și de răbdare. De aceea, educația financiară primită de la părinți are un rol esențial.

Cum abordăm educația financiară pentru copii?

În primul rând, trebuie să conștientizăm că este esențial să îi învățăm pe copii despre bani și că trebuie să facem asta de la vârste mici. Este recomandat să se discute despre bani cu copii chiar de la vârsta de 4-5 ani. „Banii” nu trebuie tratați ca un subiect tabu, ci trebuie abordați corespunzător cu ceea ce ei reprezintă: un mijloc de a obține cele necesare unei vieți de calitate. Banii sunt în primul rând mijloc de schimb și fac parte din viața noastră.

În al doilea rând, este important să înțelegem că, pentru copii, cea mai bună metodă de învățare este experimentarea: ce fac în practică, dar și ceea ce văd la părinți. Copiii învață mai mult din ceea ce văd, decât din ce li se spune. Pentru ei, cea mai bună educație financiară provine de la discuțiile cu privire la bani, pe care le observă în casă.

În al treilea rând, având în vedere cele de mai sus, trebuie evitate greșelile pe care le facem cu privire la limbajul pe care îl folosim despre bani. Multe din expresiile nepotrivite se pot transforma în viitor în limite pentru copii: „banii sunt răi”, „banii nu contează”, „banii sunt murdari”, „e greșit să ai bani mulți”, „banii sunt sursa tuturor relelor”, „nu ne permitem să cumpărăm X”. Chiar și expresia care are un sâmbure de adevăr, „banii nu cresc în copaci”, poate avea efecte nepotrivite asupra atitudinii viitoare a copiilor în legătură cu banii.

Pe același principiu, trebuie evitate cele două extreme în abordarea banilor: fie punem banii pe primul loc (și aceștia capătă o însemnată prea mare, dincolo de scopul lor), fie spunem că banii nu contează sau nu ne interesează (și atunci ne îndepărtăm, de fapt, de scopul banilor: un mijloc de a obține tot ce avem nevoie pentru o viață plăcută).

Ce îi putem învăța pe copii despre bani?

Mai jos îți voi prezenta câteva teme esențiale pe care copiii ar trebui să le cunoască, grupate în funcție de vârstă, în varianta ideală în care începem să discutăm cu ei de la vârsta de 4-5 ani. Oricum, nu este niciodată prea târziu!

Primii pași: 4-7 ani.

  1. Îi învățăm ce sunt banii. Avem nevoie de bani pentru a cumpăra lucruri necesare pentru viața noastră.
  2. Cum se câștigă banii? Prin muncă, INVESTIȚII, afaceri. Foarte puțini copii cunosc faptul că banii se pot câștiga din investiții și nu numai prin muncă (așa cum învață de cele mai multe ori).
  3. Uneori trebuie să așteptăm, să avem răbdare înainte de a achiziționa ceea ce ne dorim. O astfel de abordare, denumită „recompensa întârziată” poate duce la evitarea cumpărăturilor impulsive și este în același timp un prim pas spre a înțelege importanța economisirii.
  4. Există o diferență între lucruri pe care ni le dorim și lucruri de care avem nevoie. NEVOI vs. DORINȚE.

Învățământ primar: 7-11 ani

  1. Avem nevoie să alegem cum cheltuim banii. Suma de 100 de lei are de fapt valoarea echivalentă în anumite bunuri sau servicii: cu 100 de lei poți cumpăra o jucărie, o pereche de pantofi, o zi de distracție la Parc Aventura sau un „bundle” nou pentru jocul video. Trebuie să alegem una dintre aceste opțiuni.
  2. Economii și modalități de păstrare a banilor pentru a-i cheltui mai târziu. Se poate discuta despre instrumente simple și sigure de economisire cum ar fi conturile/depozitele bancare. În acest caz se poate profita de vizite la bancă pentru explicații despre bani în numerar, bani în cont, bani disponibili pe cardul de debit.
  3. Importanța veniturilor recurente. Copiii pot înțelege cel mai bine acest aspect dacă vor obține venituri pentru diverse forme de efort (și nu doar pentru că li se cuvine).
  4. Operațiuni cu bani din alte țări. Nivelul de globalizare face obligatorie cunoașterea acestui aspect, iar copiii pot înțelege mai bine importanța matematicii, calculând simplu că o înghețată de 2 euro înseamnă echivalentul a 10 lei sau o jucărie de 9 euro înseamnă 45 de lei.

Gimnaziu: 11-14 ani

  1. „Plătește-te pe tine primul”. Ar trebui să economisim cel puțin 1 leu la fiecare 10 lei pe care îi câștigăm și să îi folosim fie pentru a-i cheltui mai târziu, fie pentru a-i înmulți prin investiții.
  2. Banii se pot multiplica prin investiții. Trebuie să învețe și să înțeleagă pasul de la economii la investiții. Astfel pot afla de mici ce înseamnă să își stabilească un obiectiv pe termen lung și cum pot face să îl atingă, punând banii la înmulțit. Părinții pot interveni în acest proces cu „tehnici” de multiplicare a banilor economisiți de copii.
  3. Atenție la divulgarea informațiilor despre cardurile bancare în mediul online. Furtul de date poate însemna pierderi importante de bani. Cardurile de debit înseamnă forme ale banilor.
  4. Puterea dobânzii compuse. Copiii pot afla că dobânda și timpul lucrează în favoarea lor: cu cât mai repede economisesc și investesc, cu atât mai mult vor beneficia de dobânda compusă, de venituri consistente. Și, în acest caz, este evidențiată importanța matematicii, mai ales pentru copiii care cunosc operațiunile cu puteri.

Liceu: 14-18 ani

  1. Cum ne pregătim pentru primele venituri oficiale? Percepția corectă a formelor de venit este esențială: nu numai salarii, ci și dividende și dobânzi din investiții sau chiar profituri obținute din activități antreprenoriale.
  2. Construirea unui plan de investiții. Plecăm de la obiectivul stabilit (o călătorie specială în străinătate, crearea capitalului pentru a porni o afacere etc.) și le arătăm cum investim periodic, în ce tipuri de instrumente și cum se modifică valoarea portofoliului de la un an la altul.
  3. Folosirea bugetului personal. O metodă simplă, dar rar folosită, care ajută foarte mult la evitarea risipei!
  4. Finanțarea studiilor universitare. E important ca acesta să fie un obiectiv stabilit din timp și finanțat prin investiții inteligente, nu acoperit numai din banii câștigați (cu greu) din salarii și cu atât mai puțin din credit de studii.

Este recomandat ca subiectele de mai sus să fie abordate flexibil, fără o încadrare strictă la categoria de vârstă: sunt multe activități care pot fi făcute la orice vârstă, nu numai la grupa menționată.

În ceea ce privește investițiile, este important ca în fiecare etapă a evoluției lor, copiii să perceapă corect seriozitatea și puterea investițiilor, care le pot aduce avantaje semnificative.

Făcând o paralelă cu o expresie anterioară, le putem arăta copiilor că dacă au răbdare și cunoștințe, pot sădi un pom roditor în care să crească bani!

Cel mai bun mod de a-i învăța este să le demonstrăm prin operațiuni practice și palpabile, arătându-le că pot obține venituri chiar și când dorm, arătându-le cum evoluează portofoliul din contul lor sau încurajându-i să facă tranzacții bursiere prin cumpărare sau prin vânzare de acțiuni.

Pentru mine educația financiară a copiilor a reprezentat întotdeauna o prioritate, iar în ceea ce privește investițiile le-am arătat copiilor ce se întâmplă cu banii investiți pentru ei, cum se multiplică banii și cum se fac tranzacțiile cu titluri financiare.

De aceea, deschiderea unui cont de tranzacționare pe numele copilului a fost din start un deziderat pentru mine. Am făcut acest pas imediat ce a fost posibil.

Crearea unui cont de tranzacționare direct pe numele copilului poate avea un impact foarte consistent pentru dezvoltarea inteligenței financiare și astfel pentru o viață fără grija banilor. În prezent, părinții pot deschide foarte ușor conturi de tranzacționare la Bursa de Valori București, pe numele copiilor, prin GOLDRING.

 

Notă: structura activităților pe grupe de vârstă este adaptată după proiectul „Money as You Grow” al Guvernului SUA (prin Consumer Financial Protection Bureau)

 

Mihai Sebea


FIDELIS, din nou la BVB

Ministerul Finanțelor (MF) derulează o nouă ofertă publică pentru vânzarea de titluri de stat Fidelis pentru populație în lei și euro la Bursa de Valori București (BVB), în perioada 22 iunie – 12 iulie. Programul FIDELIS se adresează exclusiv persoanelor fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani.

Persoanele interesate vor putea alege între două plasamente în moneda națională cu scadența la 1 și 2 ani și unul în euro cu scadența la 2 ani.

Dobânzile anuale oferite:

Simbol (Monedă)ScadențăDobândă anuală
R2207A (lei)15 Iulie 20222,95%
R2307A (lei)15 Iulie 20233,25%
R2307AE (euro)15 Iulie 20231,00%

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro. Pentru subscrierea inițială a titlurilor de stat nu se percep comisioane, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital, sunt neimpozabile, asemenea rundelor precedente de finanțare.

Aceasta este a patra ofertă de titluri de stat derulată de Ministerul Finanțelor la bursă în aproape un an. Prin intermediul primelor trei oferte derulate in 2020 si 2021, Ministerul Finanțelor a atras de la populație 6,1 miliarde lei (aproape 1,3 miliarde euro).

Clienții Goldring pot subscrie prin intermediul platformei de tranzacționare ArenaXT sau BVB Trading, pentru dispozitivele mobile, aplicație disponibilă în App Store și Google Play.

Dacă nu ești client Goldring și vrei să profiți de această oportunitate, deschide-ți un cont de investiții 100% online și vei beneficia de un discount de 30% din comision la tranzacțiile cu acțiuni listate pe Bursa de Valori București timp de un an.

Documente utile: Prospectul de emisiune


One United Properties S.A vine la bursă

One United Properties, companie românească specializată în dezvoltări imobiliare, va lansa oferta publică inițială (IPO) pe Bursa de Valori București (BVB) marți, 22 iunie 2021 și se derulează până în data de 2 iulie 2021. Compania va oferi spre vânzare până la 130 de milioane de acțiuni.

Oferta publică (IPO) va fi împărțită în două tranșe: retail și instituționali. Tranșei de retail îi vor fi alocate iniţial 40% din acţiunile oferite, respectiv 52.002.834 titluri și va fi împărțită la rândul ei în două sub-tranșe. Prețul de subscriere pentru tranșa retail este de 2,12 lei pe acțiune, iar pentru tranșa instituțională, prețul variază între 1,93 lei și 2,12 lei pe acțiune oferită. Prețul de ofertă va fi stabilit ulterior de către emitent, după finalizarea procesului de bookbuilding destinat investitorilor instituționali, iar subscrierile vor fi ajustate corespunzător. Subscrierile din cadrul ofertei sunt irevocabile.

  • Subtranșa A (cod de piață – POFA) are inițial alocate 26.001.417 de acțiuni, cu o alocare de tip „Primul venit, primul servit”. În cadrul Subtranșei A un investitor va putea subscrie un număr cuprins între 2.500 – 100.000 acțiuni.
  • Subtranșa B (cod de piață – POFS) are inițial alocate 26.001.417 de acţiuni cu alocare de tip „Pro-rata” și se va aplica un discount de 3% pentru subscrierile valabile din primele trei zile. Un investitor va putea subscrie minim 2.500 de acțiuni în această subtranșă.

ordin one

Investitorii instituționali inițial vor avea disponibile pentru subscriere un număr de 78.004.251 de acțiuni. Segmentul de piață pentru investitorii instituționali are codul POF.

Dacă sunteți client profesional Goldring și vreți să subscrieți în cadrul ofertei, o puteți face în tranșa pentru clienți instuționali (POF). Trebuie să trimiteți un ordin telefonic sau scris brokerului Goldring, care va face subscrierea pentru dumneavoastră. În cazul în care vreți să subscrieți în cadrul celor două subtranșe alocate clienților retail (POFA sau POFS), va trebui să faceți o solicitare de încadrare (la adresa de e-mail [email protected]) în categoria retail, valabilă strict pe durata derulării ofertei.

Un procent de maxim 15% din numărul total de acţiuni oferite va putea fi realocat din tranşa investitorilor instituţionali în tranşa de retail sau invers, la libera alegere a emitentului, în urma consultării cu intermediarul.

Perioadă derulare IPO22 Iunie – 02 Iulie 2021
Data alocării02 Iulie 2021
Data tranzacției05 Iulie 2021
Data decontării07 Iulie 2021

One United Properties S.A, societate de tip holding, este unul dintre principalii dezvoltatori de locuințe premium din Romania (cu prezență în București, Constanța, și Mamaia), țară care înregistrat o evoluție economică considerabilă in ultimii ani (cu excepția anului 2020, marcat de criza generată de pandemia de COVID- 19).

Emitentul are mai multe proiecte rezidențiale finalizate (peste 600 de unități și 100.000+ mp), în construcție și în curs de dezvoltare, precum One Peninsula sau One Modrogan care sunt situate în București. Lucrările la primul ansamblu rezidențial dezvoltat au început în 2011, în paralel cu achiziția de terenuri situate în partea de nord a Bucureștiului. Pe lângă proiectele imobiliare finalizate și tranzacțiile imobiliare încheiate, în prezent, sunt în curs de autorizare și în construcție proprietăți imobiliare rezidențiale, comerciale și de birouri printre care One Tower și One Mircea Eliade (parte a One Floreasca City), unele dintre cele mai înalte clădiri în construcție din București.

Cererea de spații de birouri de Clasă A din București ramâne importantă, în ciuda pandemiei de Covid-19. Randamentele oferite de piața imobiliară de birouri premium din București sunt de aproximativ 7%, în timp ce în Varșovia sunt de 4,5%, în Budapesta sunt de 5,25% (Sursă: JLL), iar în Praga de 4,10% (Sursă: Savills). Emitentul are un avantaj competitiv în acest sens, deoarece, comparativ cu capitalele europene menționate, pare a nu-și fi atins încă potențialul maxim. Pe măsură ce piața imobiliară din București va deveni mai matură, este de așteptat ca și diferența dintre randamente să se micșoreze.

Valoarea activelor totale ale grupului a crescut constant, de la 952 mil. lei (31 decembrie 2018), la 1,315 mld. lei (31 decembrie 2019), reprezentând o creștere de 38% față de anul anterior, la 1,704 mld (31 decembrie 2020), reprezentând o creștere de 23% față de anul anterior.

Avantaje competitive One United Properties[1]

  • Dinamica favorabilă a pieței, determinată de o economie în creștere, de o cerere ridicată de locuințe premium la nivel local și de o piață imobiliară relativ subevaluată.
  • Istoric de excelență în execuție, o platformă perfecționată prin experiență și o bună cunoaștere a clientelei.
  • Istoric de profitabilitate, creștere a valorii și a distribuției către acționari.
  • Reducere proactivă a riscurilor prin capacitatea de pre-vânzare a emitentului.
  • Portofoliu de terenuri unic, capabil să genereze o valoare adăugată semnificativă și un proces disciplinat de achiziție de terenuri.
  • Procesul de dezvoltare disciplinat și profesionalizat la nivelul emitentului și filialelor acestuia îi permite să reducă durata și riscurile de dezvoltare, cu un impact pozitiv asupra modelului de afaceri.
  • Echipă de management cu experiență și competențe dovedite.

În urma ofertei se preconizează că emitentul va obține suma de 275,06 mil. lei. Veniturile obținute vor fi utilizate pentru finanțarea activității curente a grupului și a proiectelor acestuia în derulare și/sau proiecte noi de dezvoltare imobiliară.

Vezi aici prospectul ofertei primare de vânzare a acțiunilor One United Properties

 

Clienții Goldring de retail vor putea subscrie direct în platforma de tranzacționare sau prin ordin telefonic, fără comision, în intervalul orar 09:00 – 18:00, în fiecare zi a ofertei, cu excepția ultimei zile (2 Iulie) când perioada de subscrieri se va încheia la ora 12:00 . Dacă încă nu ai un cont de tranzacționare, deschide-ți AICI un cont 100% online.

 

[1] Sursa: Prospect ofertă primară de vânzare acțiuni One United Properties S.A.