În 2026, decizia de impunere a devenit un subiect de interes pentru persoanele fizice, în contextul verificărilor fiscale privind veniturile și obligațiile declarate. ANAF a anunțat că, începând cu 27 iulie 2026, emite decizii de impunere din oficiu pentru anumite persoane care au realizat venituri în 2021 și nu au depus Declarația Unică sau nu au declarat toate veniturile pentru care aveau obligații fiscale. 

Pentru cei care investesc la bursă, subiectul are o particularitate. Regimul fiscal diferă în funcție de modul în care sunt realizate tranzacțiile și de entitatea prin care este administrat contul de investiții. În anumite situații, impozitul este reținut direct de intermediar; în altele, investitorul trebuie să își calculeze și să își declare singur obligațiile fiscale. 

Ce este decizia de impunere? 

Decizia de impunere este un act administrativ fiscal prin care organul fiscal stabilește o obligație fiscală în condițiile prevăzute de legislație. 

Ea poate apărea, de exemplu, după o verificare documentară, o inspecție fiscală sau o verificare a situației fiscale personale. Documentul indică elementele pe baza cărora a fost stabilită obligația, inclusiv baza de impozitare și valoarea impozitului pentru perioada fiscală analizată. 

Pentru contribuabil, cele mai importante informații de verificat sunt perioada fiscală, categoria de venit analizată, baza de impozitare, impozitul stabilit și eventualele dobânzi sau penalități. 

În ce situații poate emite ANAF o decizie de impunere? 

Un caz este reprezentat de stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale. 

Dacă o persoană avea obligația de a depune Declarația Unică și nu a făcut acest lucru, ANAF poate parcurge procedura prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru stabilirea din oficiu a obligațiilor. În acest proces, administrația fiscală utilizează informațiile disponibile pentru determinarea bazei de impozitare. 

Un exemplu actual îl reprezintă deciziile emise în 2026 pentru veniturile aferente anului 2021. ANAF a precizat că sunt vizate persoanele care aveau obligația declarării acestor venituri și nu au depus declarația sau nu au declarat toate veniturile realizate. 

Un alt scenariu este verificarea documentară. În acest caz, organul fiscal analizează informațiile pe care le are la dispoziție și poate solicita contribuabilului documente sau explicații. Dacă analiza conduce la stabilirea unor obligații suplimentare, rezultatul poate fi consemnat printr-o decizie de impunere. 

Există și verificarea situației fiscale personale, procedură prin care ANAF analizează situația fiscală a unei persoane fizice și relația dintre veniturile declarate, patrimoniu și fluxurile financiare relevante. 

Prin urmare, existența unei decizii de impunere trebuie analizată în funcție de motivul pentru care a fost emisă și procedura fiscală în cadrul căreia a fost stabilită suma. 

Ce se întâmplă cu veniturile a căror sursă nu poate fi identificată? 

Un caz distinct îl reprezintă veniturile pentru care organul fiscal constată că sursa nu poate fi identificată. 

Codul fiscal prevede pentru aceste venituri o cotă de impozitare de 70%, aplicată asupra bazei impozabile ajustate, în condițiile prevăzute de lege. Impozitul și eventualele accesorii sunt stabilite prin decizie de impunere. 

Regula trebuie privită în contextul unei verificări fiscale. O sumă de bani identificată într-un cont sau o diferență între anumite informații financiare și veniturile declarate poate conduce la solicitarea unor documente justificative. Pentru stabilirea tratamentului fiscal contează proveniența sumei și documentele care o susțin. 

De aceea, documentele privind salarii, împrumuturi, vânzări de bunuri, donații, investiții sau alte surse de fonduri pot avea un rol important atunci când contribuabilul trebuie să explice proveniența unei sume. 

De ce este subiectul mai vizibil în 2026? 

Un motiv este intensificarea activității de verificare a veniturilor persoanelor fizice. În rapoartele sale, ANAF publică inclusiv exemple rezultate din verificări documentare în care au fost identificate diferențe și au fost stabilite suplimentar obligații fiscale. 

În paralel, în 2026 au fost făcute modificări privind atribuțiile organelor fiscale și modul de gestionare a unor situații în care veniturile nu pot fi justificate. 

Pentru contribuabili, această evoluție înseamnă că evidența documentelor financiare devine mai importantă. O persoană care poate explica proveniența unei sume și poate prezenta documentele aferente are la dispoziție informațiile necesare pentru clarificarea situației fiscale. 

Ce legătură are decizia de impunere cu impozitarea la bursă? 

Pentru investitori, cele două noțiuni trebuie analizate separat. 

În cazul tranzacțiilor cu titluri de valoare efectuate prin intermediarii pentru care se aplică mecanismul de reținere la sursă, impozitul pe câștig este calculat și reținut de intermediar. 

Începând cu 1 ianuarie 2026, pentru tranzacțiile care intră în acest regim, cota este: 

• 3% pentru câștigurile aferente titlurilor de valoare deținute mai mult de 365 de zile inclusiv; 
• 6% pentru câștigurile aferente titlurilor de valoare deținute până la 365 de zile inclusiv. 

Modificarea a fost introdusă prin Legea nr. 239/2025. 

În acest mecanism, intermediarul calculează și reține impozitul aferent câștigului și îndeplinește obligațiile de declarare și virare către buget, conform legislației fiscale. 

Pentru investitor, acest lucru înseamnă că tratamentul fiscal al tranzacției este legat de modul în care este realizată tranzacția și de regimul aplicabil intermediarului. 

Ce se întâmplă când tranzacțiile nu intră în regimul de reținere la sursă? 

Există și situații în care câștigurile din transferul titlurilor de valoare nu intră în mecanismul de impozitare prin reținere la sursă. 

Pentru aceste venituri se aplică un alt regim fiscal. Modificările introduse pentru 2026 prevăd o cotă de 16% pentru câștigurile din transferul titlurilor de valoare în situațiile în care nu se aplică regimul de reținere la sursă. 

În funcție de situația concretă, contribuabilul poate avea și obligații de declarare prin Declarația Unică. Formularul 212 utilizat în 2026 include secțiuni pentru veniturile realizate, veniturile cu reținere la sursă și contribuțiile sociale datorate. 

De aceea, pentru un investitor contează trei elemente atunci când stabilește ce are de făcut din punct de vedere fiscal: tipul venitului, modalitatea de realizare a tranzacției și regimul fiscal aplicabil intermediarului. 

Poate un investitor să primească o decizie de impunere? 

Da, însă motivul trebuie analizat în funcție de situația concretă. 

De exemplu, o persoană care are obligații declarative și nu le îndeplinește poate ajunge în procedura de stabilire din oficiu. Un alt caz poate apărea atunci când ANAF identifică diferențe între veniturile declarate și informațiile disponibile și, în urma verificărilor, stabilește obligații suplimentare. 

În cazul unui investitor, este importantă și păstrarea documentelor care arată istoricul tranzacțiilor. Rapoartele de tranzacționare, extrasele de cont, documentele furnizate de intermediar și informațiile privind impozitul reținut pot ajuta la explicarea situației fiscale. 

Această documentație poate fi relevantă și atunci când trebuie demonstrată proveniența unor sume transferate ulterior din contul de investiții în contul bancar personal. 

Ce trebuie verificat după primirea unei decizii? 

Primul pas este identificarea motivului pentru care a fost emis documentul. 

Contribuabilul ar trebui să verifice: 

• perioada fiscală la care se referă decizia; 
• tipul venitului pentru care a fost stabilit impozitul; 
• baza de impozitare utilizată de ANAF; 
• impozitul stabilit; 
• eventualele dobânzi și penalități; 
• documentele și informațiile care au stat la baza calculului. 

Dacă decizia a fost emisă din oficiu pentru o declarație care nu a fost depusă, există o procedură distinctă prin care contribuabilul poate depune declarația aferentă, în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală. Pentru deciziile din oficiu vizate de procedura aplicată în 2026, ANAF a indicat și posibilitatea clarificării situației prin depunerea declarației în termenul prevăzut de lege. 

Cum poate fi contestată o decizie de impunere? 

Dacă persoana consideră că obligația fiscală a fost stabilită greșit, poate utiliza procedura de contestație prevăzută de Codul de procedură fiscală. 

Termenul general pentru formularea contestației împotriva actului administrativ fiscal este de 45 de zile de la data comunicării actului, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală. 

Contestația trebuie să indice actul fiscal atacat, motivele pentru care contribuabilul îl consideră nelegal sau netemeinic și documentele relevante, conform cerințelor procedurale. 

În cazul unor sume importante sau al unei situații fiscale complexe, este recomandată analiza documentelor împreună cu un consultant fiscal sau un avocat specializat în litigii fiscale. 

Ce trebuie să rețină investitorii? 

Pentru o persoană care investește la bursă, decizia de impunere și impozitul pe câștig sunt două lucruri diferite. 

Decizia de impunere este actul prin care ANAF stabilește o obligație fiscală în cadrul unei proceduri prevăzute de lege. Ea poate apărea, printre altele, în urma unei verificări sau a stabilirii din oficiu. 

Impozitul pe câștigurile bursiere se calculează potrivit regimului fiscal aplicabil tranzacției. În 2026, pentru tranzacțiile care intră în mecanismul de reținere la sursă, cotele sunt de 3% și 6%, în funcție de perioada de deținere, iar pentru situațiile în care acest mecanism nu se aplică există un regim distinct, cu o cotă de 16%. 

Pentru investitori, păstrarea rapoartelor de tranzacționare și a documentelor fiscale oferite de intermediar poate facilita verificarea situației fiscale și justificarea provenienței banilor atunci când apar solicitări din partea autorităților. 

Într-un an în care regulile fiscale privind investițiile s-au modificat, iar verificările privind veniturile persoanelor fizice continuă, înțelegerea mecanismului de impozitare și păstrarea documentelor aferente tranzacțiilor reprezintă pași practici pentru gestionarea corectă a obligațiilor fiscale. 

FAQ 

Ce este decizia de impunere? 

Decizia de impunere este un act administrativ fiscal prin care ANAF stabilește o obligație fiscală. Aceasta poate fi emisă, de exemplu, în urma unei verificări fiscale sau a stabilirii din oficiu a obligațiilor. 

Când poate emite ANAF o decizie de impunere? 

ANAF poate emite o decizie de impunere atunci când stabilește obligații fiscale în urma unei verificări, a unei inspecții fiscale sau atunci când stabilește din oficiu obligațiile unui contribuabil care nu și-a îndeplinit obligațiile declarative. 

Ce se întâmplă dacă nu depun Declarația Unică? 

Dacă exista obligația depunerii Declarației Unice, iar aceasta nu a fost depusă, ANAF poate proceda la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale, în condițiile prevăzute de lege. 

Cât este impozitul pentru veniturile cu sursă neidentificată? 

Veniturile a căror sursă nu poate fi identificată sunt supuse unei cote de impozitare de 70%, în condițiile prevăzute de Codul fiscal. 

Cât este impozitul pe câștigurile bursiere în 2026? 

Pentru tranzacțiile care intră în mecanismul românesc de reținere la sursă, cota este de 3% pentru titlurile deținute mai mult de 365 de zile inclusiv și de 6% pentru cele deținute până la 365 de zile inclusiv. 

Ce impozit se aplică dacă nu se aplică reținerea la sursă? 

Pentru situațiile în care câștigurile din transferul titlurilor de valoare nu intră în mecanismul de reținere la sursă, în 2026 se aplică o cotă de 16%, în condițiile prevăzute de legislația fiscală. 

Poate un investitor la bursă să primească o decizie de impunere? 

Da. O astfel de situație poate apărea, de exemplu, dacă investitorul avea obligații de declarare pe care nu le-a îndeplinit sau dacă ANAF identifică diferențe între veniturile declarate și informațiile disponibile. 

În cât timp poate fi contestată o decizie de impunere? 

Termenul general pentru contestarea unui act administrativ fiscal este de 45 de zile de la data comunicării actului, potrivit Codului de procedură fiscală.