Agenţia Naţională a Medicamentului din
România (ANMDR) verifică fabricantul de substanţă activă folosită de Biofarm pentru producerea a două medicamente: Colebil drajeuri şi Panzcebil drajeuri. Până la clarificarea situaţiei, ANMDR a oprit vânzarea celor două produse. Colebil este unul dintre medicamentele vedetă ale Biofarm, fiind de altfel şi unul dintre cele mai vândute medicamente fără reţetă. Produsul este folosit în problemele de bilă, de la greaţă, gust amar, stare de vomă. Şi Panzcebil este folosit tot în probleme de digestie. „Măsura (de blocare temporară a vânzărilor – n.red.) are caracter preventiv şi a fost adoptată până la clarificarea unor aspecte care privesc fabricantul substanţei
active – bila de bovine – utilizate ca materie primă în fabricarea celor două medicamente. Verificările nu vizează procesul de fabricaţie desfăşurat de Biofarm SA şi nici nu indică, în acest moment, existenţa unor probleme de calitate sau de siguranţă ale produselor finite. Situaţia analizată se referă la clarificarea statutului de conformitate şi autorizărilor deţinute de fabricantul substanţei active care intră în compoziţia celor 2 medicamente biologice de uz uman”, se arată într-un comunicat ANMDR. Biofarm a informat marţi investitorii că pentru drajeurile Colebil şi pentru drajeurile gastrorezistente Panzcebil a fost emisă o decizie de blocare a vânzării
pe întregul lanţ de distribuţie, până la nivelul farmaciilor. Ziarul Financiar a contactat Biofarm, însă până la ora publiccării acestei ştiri nu a primit răspuns. „ANMDMR colaborează cu Autoritatea naţională competentă din ţara unde îşi desfăşoară activitatea fabricantul materiei prime, pentru verificarea respectării cerinţelor aplicabile privind buna practică de fabricaţie. Producătorul Biofarm SA a acordat sprijin demersurilor autorităţilor competente pentru clarificarea situaţiei în cel mai scurt timp. Până la finalizarea acestor verificări, seriile de produse aflate în depozitul producătorului şi în lanţul de distribuţie, inclusiv la nivelul farmaciilor, nu pot fi comercializate. Evaluarea datelor rezultate în urma verificărilor se va efectua cu prioritate, în vederea asigurării accesului pacienţilor din România la medicamente de calitate şi siguranţă incontestabile”, se mai arată în comunicatul Agenţiei Medicamentului.