Alumil Rom Industry, liderul pieţei sistemelor arhitecturale din aluminiu, a încheiat primele şase luni din an cu un profit în creştere cu 22%, la circa 3 mil. lei. Afaceri de 58 mil. lei

Alumil Rom Industry, lider în domeniul sistemelor arhitecturale de aluminiu, listat la Bursa de Valori sub simbolul ALU, lider în a înregistrat un profit operaţional de 3,91 milioane de lei în S1/2026, în creştere cu 23,7% an/an.
Profitul net a urcat cu 21,6%, până la 2,85 milioane de lei, iar cifra de afaceri a însumat 57,9 milioane de lei, cu 3,4% peste aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat.
Evoluţia profitabilităţii a fost sprijinită şi de avansul marjei brute, care a urcat de la 18,57 milioane de lei în primele şase luni din 2025 la 20,43 milioane de lei în intervalul similar din 2026. În timp ce veniturile din vânzări şi-au continuat creşterea, costul vânzărilor s-a menţinut la un nivel relativ stabil.
„Am încheiat primul semestru cu o evoluţie pozitivă atât a cifrei de afaceri, cât mai ales a profitabilităţii, într-o piaţă în care deciziile de investiţie sunt luate cu mai multă atenţie. În perioada următoare rămânem concentraţi pe eficienţă, pe susţinerea partenerilor şi pe instrumentele care îi ajută să ajungă mai uşor la beneficiarul final”, a declarat Marius Ioniţă, director general Alumil Rom Industry.
Compania este evaluată la 84 milioane de lei, după o apreciere de 4% a acţiunilor în ultimul an. Cel mai mare acţionar este Alumil SA, entitate înregistrată în Grecia, la Kilkis, cu 55,9% din capitalul social, urmată de omul de afaceri Michail Sotiriou, cu 24%.
Vezi sursa originală

START INVESTIȚII

Vorbește despre obiectivele tale cu un broker sau deschide contul tău online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Urmărește noutățile despre dividende și fiscalitatea investițiilor prin email, cu ghidul de deducere fiscală și oferte exclusive pentru investitori noi, de la Goldring.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: