Webinar gratuit:
Rezultate BVB: TLV, BRD și EBS
Inapoi la stiri
BREAKING Nuclearelectrica intră în forţă majoră pe contractele de livrare a energiei, din cauza secetei fără precedent de pe Dunăre, şi anunţă că Unitatea 2 de la Cernavodă poate fi oprită controlat joi dimineaţă

11.08.2026

BREAKING Nuclearelectrica intră în forţă majoră pe contractele de livrare a energiei, din cauza secetei fără precedent de pe Dunăre, şi anunţă că Unitatea 2 de la Cernavodă poate fi oprită controlat joi dimineaţă

Nuclearelectrica (SNN) a transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti două rapoarte curente care arată cât de departe a mers criza hidrologică de pe Dunăre: compania a obţinut avize de forţă majoră pentru contractele de livrare a energiei şi ia în calcul oprirea celei de-a doua unităţi de la Cernavodă. Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a emis pe 10 august, la solicitarea companiei, o serie de avize de existenţă a cazului de forţă majoră. Motivul invocat este seceta hidrologică severă din bazinul Dunării, care a coborât debitul şi nivelul fluviului sub valorile necesare asigurării apei tehnologice şi de răcire a centralei, în condiţii de securitate nucleară. Consecinţa, spune compania, este „imposibilitatea de executare integrala, din propria productie, a obligatiilor contractuale”, începând cu 27 iulie 2026. Avizul nu anulează contractele şi nu opreşte livrările prin el însuşi. Este un act constatator, care atestă că evenimentul s-a produs şi care, în funcţie de clauzele fiecărui contract, poate scuti producătorul de penalităţi pentru energia nelivrată. În practică, cumpărătorii trebuie să acopere diferenţa din piaţă, la preţul zilei. Vânzările efectuate în cursul trimestrului I din 2026 către Electrica Furnizare S.A. au reprezentat aproximativ 9,14% (Trim. I 2025: aproximativ 17,80%), către PPC Energie S.A. au reprezentat aproximativ 9,07% (Trim. I 2025: aproximativ 15,44%), iar Engie România S.A. au reprezentat aproximativ 9,03% (Trim. I 2025: aproximativ 1,95%), din totalul vânzărilor de energie electrică ale Societăţii.", potrivit raportului pe T1/2026. În paralel, Nuclearelectrica a anunţat că există, la acest moment, posibilitatea opririi controlate a Unităţii 2 în dimineaţa zilei de 13 august, pe baza prognozelor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, a scăderii nivelului fluviului şi a parametrilor de operare. Compania va comunica dacă oprirea devine iminentă. Unitatea 1 este oprită în stare sigură de pe 28 iulie. Fiecare reactor are o putere instalată de circa 700 MW, iar cele două acoperă în funcţionare normală aproximativ o cincime din producţia de electricitate a României. Autorităţile au derocat stânca de la intrarea în braţul Bala şi au scufundat patru barje pentru a dirija apă spre Dunărea Veche, însă efectul este limitat în timp. În 2025, Nuclearelectrica a derulat 284 de contracte de vânzare a energiei, dintre care 282 de tranzacţii angro cu 28 de cumpărători pe pieţele OPCOM, BRM şi prin negociere directă. Primii trei cumpărători au preluat 46,92% din energia vândută prin contracte, iar primul dintre ei 17,36%. Printre partenerii raportaţi în lista tranzacţiilor de livrări de energie din raportul anual pe 2025 se numără Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Electrificare CFR, Transelectrica şi Distribuţie Energie Electrică România. Doi consumatori finali sunt alimentaţi direct din instalaţiile CNE Cernavodă, iar energia termică merge în cea mai mare parte către furnizorul local din Cernavodă. La bursă, capitalizarea companiei este de 20,06 miliarde de lei, cu statul, prin Ministerul Energiei, deţinând 82,5% din acţiuni. Titlurile SNN scădeau marţi cu 0,75%, după un minus de 7% în ultima lună. Pe intervale mai lungi, acţiunea rămâne pe plus: 20,2% de la începutul anului şi 38,7% în ultimele 12 luni. Nuclearelectrica (SNN) a transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti două rapoarte curente care arată cât de departe a mers criza hidrologică de pe Dunăre: compania a obţinut avize de forţă majoră pentru contractele de livrare a energiei şi ia în calcul oprirea celei de-a doua unităţi de la Cernavodă. Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a emis pe 10 august, la solicitarea companiei, o serie de avize de existenţă a cazului de forţă majoră. Motivul invocat este seceta hidrologică severă din bazinul Dunării, care a coborât debitul şi nivelul fluviului sub valorile necesare asigurării apei tehnologice şi de răcire a centralei, în condiţii de se

Stiri asemanatoare

START INVESTIȚII

Discută direct cu un broker sau deschide contul tău online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Înscrie-te și primești pe email: ghidul complet de deducere fiscală, alerte la schimbari legislative și oferte exclusive pentru investitori noi.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: