---
title: "Bursa de la București a deschis în creștere ședința de miercuri"
description: "Bursa de la București a deschis în creștere ședința de miercuri Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 8,6 milioane de lei (1,6 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,16%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, consemna o creștere similară. Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câștigat 0,07%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, a scăzut cu 0,03%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,87%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, era pe plus cu 0,17%. Conform datelor BVB, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau Alumil Rom Industry (+2,21%), Fondul Deschis de Investiții ETF BET Patria-Tradeville (+0,98%) și Arobs Transilvania Software (+0,86%). Pe de altă parte, în scădere erau acțiunile Prebet (-3,87%), Rompetrol Rafinare (-1,80%) și One United Property (-1,50%). AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu) Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro."
source_url: "https://www.goldring.ro/ro/news/bursa-de-la-bucuresti-a-deschis-in-crestere-sedinta-de-miercuri"
source_path: "/ro/news/bursa-de-la-bucuresti-a-deschis-in-crestere-sedinta-de-miercuri"
canonical: "https://www.goldring.ro/ro/news/bursa-de-la-bucuresti-a-deschis-in-crestere-sedinta-de-miercuri"
og_image: "https://www.goldring.ro/storage/news/2026/07/bursa-de-la-bucuresti-a-deschis-in-crestere-sedinta-de-miercuri.jpg"
generated_at: "2026-07-09T12:47:27+00:00"
document_type: "page"
---
# Bursa de la București a deschis în creștere ședința de miercuri

> Bursa de la București a deschis în creștere ședința de miercuri Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 8,6 milioane de lei (1,6 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,16%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la BVB, consemna o creștere similară. Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câștigat 0,07%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, a scăzut cu 0,03%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,87%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, era pe plus cu 0,17%. Conform datelor BVB, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau Alumil Rom Industry (+2,21%), Fondul Deschis de Investiții ETF BET Patria-Tradeville (+0,98%) și Arobs Transilvania Software (+0,86%). Pe de altă parte, în scădere erau acțiunile Prebet (-3,87%), Rompetrol Rafinare (-1,80%) și One United Property (-1,50%). AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu) Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Source: https://www.goldring.ro/ro/news/bursa-de-la-bucuresti-a-deschis-in-crestere-sedinta-de-miercuri

## Content

Bursa de la București a deschis în creștere ședința de miercuri

[Inapoi la stiri](/ro/news.md)
![Bursa de la București a deschis în creștere ședința de miercuri](https://www.goldring.ro/storage/news/2026/07/bursa-de-la-bucuresti-a-deschis-in-crestere-sedinta-de-miercuri.jpg)
10.06.2026

# Bursa de la București a deschis în creștere ședința de miercuri

Bursa de la București a deschis în creștere ședința de miercuri [Bursa de Valori București](/ro/termeni-bursieri/bursa-de-valori-bucuresti.md) ([BVB](/ro/emitenti/bursa-de-valori-bucuresti-sa--bvb.md)) a deschis în creștere [pe](/ro/emitenti/premier-energy-plc--pe.md) majoritatea indicilor ședința de miercuri, cu un rulaj total în valoare de 8,6 milioane de lei (1,6 milioane de euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal [BET](/ro/termeni-bursieri/bet.md), care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,16%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de [acțiuni](/ro/termeni-bursieri/actiuni.md) de la BVB, consemna o creștere similară. Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câștigat 0,07%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, a scăzut cu 0,03%. Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,87%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, era pe plus cu 0,17%. Conform datelor BVB, cele mai mari creșteri ale valorii acțiunilor le înregistrau Alumil Rom Industry (+2,21%), Fondul Deschis de Investiții ETF BET Patria-Tradeville (+0,98%) și [Arobs Transilvania Software](/ro/emitenti/arobs-transilvania-software--arobs.md) (+0,86%). Pe de altă parte, în scădere erau acțiunile Prebet (-3,87%), Rompetrol Rafinare (-1,80%) și [One](/ro/emitenti/one-united-properties--one.md) United Property (-1,50%). AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: [Ada](/ro/termeni-bursieri/ada.md) Vîlceanu) Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

[Vezi sursa originala](https://agerpres.ro/economic/2026/06/10/bursa-de-la-bucuresti-a-deschis-in-crestere-sedinta-de-miercuri--1564776)

[BLOG](/ro/blog.md)

[Puterea retail-ului: Discount-ul IPO-ului Cris-Tim atrage subscrieri de peste 2 ori mai mari față de capitalizarea estimată a companiei](/ro/blog/educatie-financiara/puterea-retail-ului-discount-ul-ipo-ului-cris-tim-atrage-subscrieri-de-peste-2-ori-mai-mari-fata-de-capitalizarea-estimata-a-companiei.md)[Diferența care îți protejează capitalul: dividendele bat inflația (+5% vs. −6%)](/ro/blog/educatie-financiara/diferenta-care-iti-protejeaza-capitalul-dividendele-bat-inflatia-5-vs-6.md)[Listarea Pachetelor Minoritare din Companiile de Stat la BVB – Soluție pentru Deficitul Bugetar?](/ro/blog/educatie-financiara/listarea-pachetelor-minoritare-din-companiile-de-stat-la-bvb-solutie-pentru-deficitul-bugetar.md)[Calculator deducere 400 EUR — cât economisești](/ro/blog/educatie-financiara/calculator-deducere-400-eur-cat-economisesti-goldring-2026.md)[Aplicații AI în Lumea Reală: 10 Companii Care Transformă Industriile](/ro/blog/educatie-financiara/aplicatii-ai-in-lumea-reala-10-companii-care-transforma-industriile.md)[REIT-urile hoteliere – legislație să fie, căci dacă proiecte bune sunt și banii se găsesc](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-hoteliere-legislatie-sa-fie-caci-daca-proiecte-bune-sunt-si-banii-se-gasesc.md)[Investiții la 50+ ani: prea târziu sau abia la timp?](/ro/blog/educatie-financiara/investitii-la-50-ani-prea-tarziu-sau-abia-la-timp.md)[Ce este deducerea de 400 EUR — Ghid complet](/ro/blog/educatie-financiara/ce-este-deducerea-de-400-eur-ghid-complet-goldring-2026.md)[REIT-urile industriale – o supapă pentru piață ?!](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-industriale.md)[Impozitarea câștigurilor la bursă](/ro/blog/educatie-financiara/impozitarea-castigurilor-la-bursa.md)[Cum deschizi cont la bursă în 10 minute](/ro/blog/educatie-financiara/cum-deschizi-cont-bursa-10-minute.md)[Ce sunt dividendele și cum funcționează: ghid complet pentru investitori în acțiuni](/ro/blog/educatie-financiara/ce-sunt-dividendele-si-cum-functioneaza-ghid-complet-pentru-investitori-in-actiuni.md)[Șocurile petroliere: cum afectează prețul petrolului Bursa de Valori București](/ro/blog/educatie-financiara/socurile-petroliere-cum-afecteaza-pretul-petrolului-bursa-de-valori-bucuresti.md)[Data Center REIT sau REIT-ul în era Inteligenței Artificiale.](/ro/blog/reit-uri/data-center-reit-sau-reit-ul-in-era-inteligentei-artificiale.md)[REIT-urile de infrastructură din China - să copiem de la cel ce copiază?!](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-de-infrastructura-din-china-sau-sa-copiem-de-la-cel-ce-copiaza.md)[Cât de sigură e bursa? Mituri, riscuri reale și cum să investești inteligent](/ro/blog/educatie-financiara/cat-de-sigura-e-bursa-mituri-riscuri-reale-si-cum-sa-investesti-inteligent.md)[Perspective Economice 2026: De la Exuberanța AI la Noua Ordine Geo-Economică](/ro/blog/educatie-financiara/perspective-economice-2026-de-la-exuberanta-ai-la-noua-ordine-geo-economica.md)[Economia României în 2026: Oportunități și Riscuri pentru Investitori](/ro/blog/educatie-financiara/economia-romaniei-in-2026-oportunitati-si-riscuri-pentru-investitori.md)[România, campioană la scumpiri în UE: Cum inflația de 8,4% erodează bugetul și care sunt soluțiile reale pentru români](/ro/blog/educatie-financiara/romania-campioana-la-scumpiri-in-ue-cum-inflatia-de-84-erodeaza-bugetul-si-care-sunt-solutiile-reale-pentru-romani.md)[Contakt accelerează pregătirea pentru IPO și listarea pe piața AeRO a BVB](/ro/blog/finantare/contakt-accelereaza-pregatirea-pentru-ipo-si-listarea-pe-piata-aero-a-bvb.md)[Plasamentul Privat de obligațiuni Derpan S.A., parte a grupului Golden Foods Snacks, suplimentat și suprasubscris](/ro/blog/finantare/plasamentul-privat-de-obligatiuni-derpan-sa-parte-a-grupului-golden-foods-snacks-suplimentat-si-suprasubscris.md)[Dincolo de Nvidia: Oportunitățile invizibile care construiesc viitorul AI](/ro/blog/educatie-financiara/dincolo-de-nvidia-oportunitatile-invizibile-care-construiesc-viitorul-ai.md)[Depozitele Bancare: Avantaje și Dezavantaje](/ro/blog/educatie-financiara/depozitele-bancare-avantaje-si-dezavantaje.md)[Cum funcționează deducerea fiscală pentru investiții la bursă](/ro/blog/educatie-financiara/cum-functioneaza-deducerea-fiscala-investitii.md)[Război și piețe financiare: de ce panica este cel mai scump sfat](/ro/blog/educatie-financiara/razboi-si-piete-financiare-de-ce-panica-este-cel-mai-scump-sfat.md)[Cine e eligibil pentru deducerea de 400 EUR - angajați vs. PFA](/ro/blog/educatie-financiara/cine-e-eligibil-deducere-400-euro.md)[De la Caritas la BVB: Psihologia fricii și de ce 98,5% dintre români evită investițiile la bursă](/ro/blog/educatie-financiara/psihologia-investitorului-bvb-frica-de-bursa.md)[Deducere 400 EUR pentru PFA - pas cu pas](/ro/blog/educatie-financiara/deducere-400-eur-pentru-pfa-pas-cu-pas-goldring-2026.md)[REIT-urile de telecomunicații - regii infrastructurii digitale](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-de-telecomunicatii-regii-infrastructurii-digitale.md)[REIT-urile agricole și REIT-urile forestier](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-agricole-si-reit-urile-forestier.md)

[TRENDUL ZILEI](/ro/trendul-zilei.md)

[Petrolul urcă după noile lovituri ale SUA asupra Iranului](/ro/trendul-zilei/petrolul-urca-dupa-noile-lovituri-ale-sua-asupra-iranului.md)[One United Properties, suspendată de la tranzacționare pentru oferta de răscumpărare](/ro/trendul-zilei/one-united-properties-suspendata-de-la-tranzactionare-pentru-oferta-de-rascumparare.md)[Hidroelectrica vrea să renunțe la un baraj de 1,27 miliarde lei pe Siret](/ro/trendul-zilei/hidroelectrica-vrea-sa-renunte-la-un-baraj-de-127-miliarde-lei-pe-siret.md)[Simtel își extinde prezența internațională prin deschiderea unei filiale în Italia](/ro/trendul-zilei/simtel-isi-extinde-prezenta-internationala-prin-deschiderea-unei-filiale-in-italia.md)[OMV Petrom avansează proiectul fotovoltaic Gabare în faza de dezvoltare](/ro/trendul-zilei/omv-petrom-avanseaza-proiectul-fotovoltaic-gabare-in-faza-de-dezvoltare.md)[SpaceX scade cu 5% după raliul de după listare](/ro/trendul-zilei/spacex-scade-cu-5-dupa-raliul-de-dupa-listare.md)[BVB încheie prima jumătate din 2026 cu BET +33% și capitalizare record](/ro/trendul-zilei/bvb-incheie-prima-jumatate-din-2026-cu-bet-33-si-capitali
