
19.08.2026
Bursa de la Bucureşti, aproape de un nou maxim în deschiderea şedinţei de miercuri, cu acţiunile Cris-Tim în creştere cu 9%. Titlurile Romgaz, în premieră la 20 de lei
Bursa de Valori Bucureşti creştea prin prisma indicelui de referinţă BET cu 0,6% în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de miercuri, ajungând la circa 36.500 de puncte, aproape de un nou maxim istoric intra-day. Conform datelor BVB, acţiunile Cris-Tim afişau cea mai mare apreciere din structura indicelui, cu 8,6% pe plus. Compania a crescut cu 19% în ultima săptămână, iar de la început de an înregistrează un avans de 215%, cel mai mare din BET. Acţiunile Romgaz se apreciau între timp cu 2% şi spărgeau în premieră pragul de 20 de lei per unitate. Urmează Electrica (1,3%), Nuclearelectrica (1,1%), Premier Energy (0,6%) şi OMV Petrom (0,5%). Lichiditatea din primele 30 de minute ale sesiunii atingea 13 milioane de lei. Evoluţiile de la BVB au loc în plin sezon de raportări financiare pentru primul semestru din 2026, însoţite de teleconferinţele prin care conducerile companiilor îşi prezintă rezultatele şi perspectivele pentru perioada următoare. Până acum, printre companiile care şi-au publicat bilanţurile se numără Hidroelectrica, BRD SocGen, Transelectrica şi Transgaz; zilele acestea, atenţia investitorilor se îndreaptă către rezultatele Impact Developer & Contractor, Chimcomplex şi Banca Transilvania. Indicele BET a crescut cu aproape 50% de la început de an şi cu 77% în ultimele 12 luni. După Cris-Tim, cele mai bune dinamici din 2026 sunt afişate de Premier Energy (124%), Electrica (106%), Romgaz (100%), Digi Communications (79%) şi Transelectrica (51%). Antibiotice Iaşi este singura societate din structura BET aflată în teritoriu negativ, cu un minus de 14%. Dinamica de la Bucureşti de astăzi se înscrie într-un peisaj european mai temperat, unde investitorii adoptă o atitudine prudentă. Astfel, indicele paneuropean Stoxx Europe 600 se aprecia cu 0,1% după ce marţi a scăzut cu 0,7% şi a înregistrat cea mai slabă şedinţă de aproape o lună. Corecţia de ieri a venit pe fondul creşterii puternice a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale şi al reaprinderii temerilor privind inflaţia, alimentate de petrolul Brent, care a trecut de 90 de dolari pe baril în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Randamentul titlurilor germane pe 10 ani a urcat la cel mai ridicat nivel din 2011, ceea ce face obligaţiunile mai atractive în raport cu acţiunile şi pune presiune în special pe companiile de tehnologie şi pe cele ale căror evaluări depind mai mult de câştigurile viitoare, notează Investing. În plus, investitorii urmăresc cu atenţie mesajele Băncii Centrale Europene privind dobânzile, după ce economistul-şef al instituţiei, Philip Lane, a avertizat că inflaţia din zona euro, de circa 3%, rămâne prea ridicată. Pieţele îşi ajustează astfel aşteptările privind dobânzile, în timp ce atenţia se îndreaptă şi către minutele ultimei şedinţe a Rezervei Federale americane.





