---
title: "Bursă. Evergent Investments pune la bătaie 90 mil. lei pentru a-şi răscumpăra acţiuni cu un premium de 5% faţă de piaţă"
description: "Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat documentul de ofertă publică de cumpărare de acţiuni emise de fondul de investiţii Evergent Investments (simbol bursier EVER). Operaţiunea se va derula în perioada 10 iulie - 23 iulie 2026 şi va fi intermediată de casa de brokeraj BT Capital Partners Conform documentului aprobat de ASF, Evergent intenţionează să achiziţioneze un număr de 26 de milioane de acţiuni proprii, reprezentând circa 3% din capitalul social al companiei. Preţul de cumpărare este de 3,47 lei per acţiune, valoarea nominală a unui titlu fiind de 0,1 lei. La acest preţ, valoarea totală a ofertei publice se ridică la 90,22 milioane de lei. Raportat la preţul de închidere al acţiunii EVER de dinaintea deschiderii şedinţei de joi, de 3,29 lei per unitate, preţul propus în ofertă aduce un premium de 5,47% pentru investitorii care vor decide să subscrie. Acţiunile EVER se apreciau cu 1,5% joi dimineaţa, ducând dinamica din ultimul an la 123% şi capitalizarea companiei la 2,9 milioane de lei. Societatea a încheiat primele trei luni din 2026 cu un rezultat net de 186,8 milioane de lei, cu 11% peste nivelul prognozat pentru întreg anul, în vreme ce activele au ajuns la 4,5 miliarde de lei, plus 29% an/an. În aprilie, Evergent s-a asociat cu One United Properties (ONE) pentru un proiect rezidenţial şi comercial în Iaşi. Fondul participă cu un teren de 25.000 de metri pătraţi cu PUZ aprobat, în timp ce dezvoltatorul imobiliar se va ocupa de construcţia şi vânzarea noului complex. Anterior, Evergent preluase, prin filiala Ever Imo, jumătate din acţiunile şi drepturile de vot ale North Lake Development. Prin intermediul tranzacţiei, compania obţine controlul indirect asupra dezvoltatorului, consolidându-şi prezenţa pe piaţa imobiliară."
source_url: "https://www.goldring.ro/ro/news/bursa-evergent-investments-pune-la-bataie-90-mil-lei-pentru-a-si-rascumpara-actiuni-cu-un-premium-de-5-fata-de-piata"
source_path: "/ro/news/bursa-evergent-investments-pune-la-bataie-90-mil-lei-pentru-a-si-rascumpara-actiuni-cu-un-premium-de-5-fata-de-piata"
canonical: "https://www.goldring.ro/ro/news/bursa-evergent-investments-pune-la-bataie-90-mil-lei-pentru-a-si-rascumpara-actiuni-cu-un-premium-de-5-fata-de-piata"
og_image: "https://www.goldring.ro/storage/news/2026/07/bursa-evergent-investments-pune-la-bataie-90-mil-lei-pentru-a-si-rascumpara-actiuni-cu-un-premium-de-5-fata-de-piata.jpg"
generated_at: "2026-07-09T12:51:43+00:00"
document_type: "page"
---
# Bursă. Evergent Investments pune la bătaie 90 mil. lei pentru a-şi răscumpăra acţiuni cu un premium de 5% faţă de piaţă

> Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat documentul de ofertă publică de cumpărare de acţiuni emise de fondul de investiţii Evergent Investments (simbol bursier EVER). Operaţiunea se va derula în perioada 10 iulie - 23 iulie 2026 şi va fi intermediată de casa de brokeraj BT Capital Partners Conform documentului aprobat de ASF, Evergent intenţionează să achiziţioneze un număr de 26 de milioane de acţiuni proprii, reprezentând circa 3% din capitalul social al companiei. Preţul de cumpărare este de 3,47 lei per acţiune, valoarea nominală a unui titlu fiind de 0,1 lei. La acest preţ, valoarea totală a ofertei publice se ridică la 90,22 milioane de lei. Raportat la preţul de închidere al acţiunii EVER de dinaintea deschiderii şedinţei de joi, de 3,29 lei per unitate, preţul propus în ofertă aduce un premium de 5,47% pentru investitorii care vor decide să subscrie. Acţiunile EVER se apreciau cu 1,5% joi dimineaţa, ducând dinamica din ultimul an la 123% şi capitalizarea companiei la 2,9 milioane de lei. Societatea a încheiat primele trei luni din 2026 cu un rezultat net de 186,8 milioane de lei, cu 11% peste nivelul prognozat pentru întreg anul, în vreme ce activele au ajuns la 4,5 miliarde de lei, plus 29% an/an. În aprilie, Evergent s-a asociat cu One United Properties (ONE) pentru un proiect rezidenţial şi comercial în Iaşi. Fondul participă cu un teren de 25.000 de metri pătraţi cu PUZ aprobat, în timp ce dezvoltatorul imobiliar se va ocupa de construcţia şi vânzarea noului complex. Anterior, Evergent preluase, prin filiala Ever Imo, jumătate din acţiunile şi drepturile de vot ale North Lake Development. Prin intermediul tranzacţiei, compania obţine controlul indirect asupra dezvoltatorului, consolidându-şi prezenţa pe piaţa imobiliară.

Source: https://www.goldring.ro/ro/news/bursa-evergent-investments-pune-la-bataie-90-mil-lei-pentru-a-si-rascumpara-actiuni-cu-un-premium-de-5-fata-de-piata

## Content

Bursă. Evergent Investments pune la bătaie 90 mil. lei pentru a-şi răscumpăra acţiuni cu un premium de 5% faţă de piaţă

[Inapoi la stiri](/ro/news.md)
![Bursă. Evergent Investments pune la bătaie 90 mil. lei pentru a-şi răscumpăra acţiuni cu un premium de 5% faţă de piaţă](https://www.goldring.ro/storage/news/2026/07/bursa-evergent-investments-pune-la-bataie-90-mil-lei-pentru-a-si-rascumpara-actiuni-cu-un-premium-de-5-fata-de-piata.jpg)
02.07.2026

# Bursă. Evergent Investments pune la bătaie 90 mil. lei pentru a-şi răscumpăra acţiuni cu un premium de 5% faţă de piaţă

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat documentul de [ofertă publică de cumpărare](/ro/termeni-bursieri/oferta-publica-de-cumparare.md) de [acţiuni](/ro/termeni-bursieri/actiuni.md) emise de fondul de investiţii Evergent Investments ([simbol bursier](/ro/termeni-bursieri/simbol-bursier.md) [EVER](/ro/emitenti/evergent-investments-s-a--ever.md)). Operaţiunea se va derula în perioada 10 iulie - 23 iulie 2026 şi va fi intermediată de casa de brokeraj BT Capital Partners Conform documentului aprobat de ASF, Evergent intenţionează să achiziţioneze un număr de 26 de milioane de [acţiuni proprii](/ro/termeni-bursieri/actiuni-proprii.md), reprezentând circa 3% din [capitalul social](/ro/termeni-bursieri/capitalul-social.md) al companiei. Preţul de cumpărare este de 3,47 lei per acţiune, [valoarea nominală](/ro/termeni-bursieri/valoarea-nominala.md) a unui titlu fiind de 0,1 lei. La acest preţ, valoarea totală a ofertei publice se ridică la 90,22 milioane de lei. Raportat la preţul de închidere al acţiunii EVER de dinaintea deschiderii şedinţei de joi, de 3,29 lei per unitate, preţul propus în ofertă aduce un premium de 5,47% pentru investitorii care vor decide să subscrie. Acţiunile EVER se apreciau cu 1,5% joi dimineaţa, ducând dinamica din ultimul an la 123% şi capitalizarea companiei la 2,9 milioane de lei. Societatea a încheiat primele trei luni din 2026 cu un rezultat net de 186,8 milioane de lei, cu 11% peste nivelul prognozat pentru întreg anul, în vreme ce activele au ajuns la 4,5 miliarde de lei, plus 29% an/an. În aprilie, Evergent s-a [asociat](/ro/termeni-bursieri/asociat.md) cu [One United Properties](/ro/emitenti/one-united-properties--one.md) ([ONE](/ro/emitenti/one-united-properties--one.md)) pentru un proiect rezidenţial şi comercial în [Iaşi](/ro/broker-actiuni/moldova/iasi.md). Fondul participă cu un teren de 25.000 de metri pătraţi cu PUZ aprobat, în timp ce dezvoltatorul imobiliar se va ocupa de construcţia şi vânzarea noului complex. Anterior, Evergent preluase, [prin](/ro/emitenti/proiect-covasna-sa-sfantu-gheorghe--prin.md) filiala Ever Imo, jumătate din acţiunile şi drepturile de vot ale North Lake Development. Prin intermediul tranzacţiei, compania obţine controlul indirect asupra dezvoltatorului, consolidându-şi prezenţa [pe](/ro/emitenti/premier-energy-plc--pe.md) piaţa imobiliară.

[Vezi sursa originala](https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/bursa-evergent-investments-pune-la-bataie-90-mil-lei-pentru-a-si-23186674)

[BLOG](/ro/blog.md)

[Cum funcționează deducerea fiscală pentru investiții la bursă](/ro/blog/educatie-financiara/cum-functioneaza-deducerea-fiscala-investitii.md)[Depozitele Bancare: Avantaje și Dezavantaje](/ro/blog/educatie-financiara/depozitele-bancare-avantaje-si-dezavantaje.md)[Contakt accelerează pregătirea pentru IPO și listarea pe piața AeRO a BVB](/ro/blog/finantare/contakt-accelereaza-pregatirea-pentru-ipo-si-listarea-pe-piata-aero-a-bvb.md)[Economia României în 2026: Oportunități și Riscuri pentru Investitori](/ro/blog/educatie-financiara/economia-romaniei-in-2026-oportunitati-si-riscuri-pentru-investitori.md)[Cum deschizi cont la bursă în 10 minute](/ro/blog/educatie-financiara/cum-deschizi-cont-bursa-10-minute.md)[REIT-urile industriale – o supapă pentru piață ?!](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-industriale.md)[REIT-urile de telecomunicații - regii infrastructurii digitale](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-de-telecomunicatii-regii-infrastructurii-digitale.md)[Dincolo de Nvidia: Oportunitățile invizibile care construiesc viitorul AI](/ro/blog/educatie-financiara/dincolo-de-nvidia-oportunitatile-invizibile-care-construiesc-viitorul-ai.md)[REIT-urile de infrastructură din China - să copiem de la cel ce copiază?!](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-de-infrastructura-din-china-sau-sa-copiem-de-la-cel-ce-copiaza.md)[Ce este deducerea de 400 EUR — Ghid complet](/ro/blog/educatie-financiara/ce-este-deducerea-de-400-eur-ghid-complet-goldring-2026.md)[Șocurile petroliere: cum afectează prețul petrolului Bursa de Valori București](/ro/blog/educatie-financiara/socurile-petroliere-cum-afecteaza-pretul-petrolului-bursa-de-valori-bucuresti.md)[Ce sunt dividendele și cum funcționează: ghid complet pentru investitori în acțiuni](/ro/blog/educatie-financiara/ce-sunt-dividendele-si-cum-functioneaza-ghid-complet-pentru-investitori-in-actiuni.md)[Data Center REIT sau REIT-ul în era Inteligenței Artificiale.](/ro/blog/reit-uri/data-center-reit-sau-reit-ul-in-era-inteligentei-artificiale.md)[Puterea retail-ului: Discount-ul IPO-ului Cris-Tim atrage subscrieri de peste 2 ori mai mari față de capitalizarea estimată a companiei](/ro/blog/educatie-financiara/puterea-retail-ului-discount-ul-ipo-ului-cris-tim-atrage-subscrieri-de-peste-2-ori-mai-mari-fata-de-capitalizarea-estimata-a-companiei.md)[Aplicații AI în Lumea Reală: 10 Companii Care Transformă Industriile](/ro/blog/educatie-financiara/aplicatii-ai-in-lumea-reala-10-companii-care-transforma-industriile.md)[REIT-urile agricole și REIT-urile forestier](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-agricole-si-reit-urile-forestier.md)[Diferența care îți protejează capitalul: dividendele bat inflația (+5% vs. −6%)](/ro/blog/educatie-financiara/diferenta-care-iti-protejeaza-capitalul-dividendele-bat-inflatia-5-vs-6.md)[Listarea Pachetelor Minoritare din Companiile de Stat la BVB – Soluție pentru Deficitul Bugetar?](/ro/blog/educatie-financiara/listarea-pachetelor-minoritare-din-companiile-de-stat-la-bvb-solutie-pentru-deficitul-bugetar.md)[Război și piețe financiare: de ce panica este cel mai scump sfat](/ro/blog/educatie-financiara/razboi-si-piete-financiare-de-ce-panica-este-cel-mai-scump-sfat.md)[REIT-urile hoteliere – legislație să fie, căci dacă proiecte bune sunt și banii se găsesc](/ro/blog/reit-uri/reit-urile-hoteliere-legislatie-sa-fie-caci-daca-proiecte-bune-sunt-si-banii-se-gasesc.md)[Cine e eligibil pentru deducerea de 400 EUR - angajați vs. PFA](/ro/blog/educatie-financiara/cine-e-eligibil-deducere-400-euro.md)[Calculator deducere 400 EUR — cât economisești](/ro/blog/educatie-financiara/calculator-deducere-400-eur-cat-economisesti-goldring-2026.md)[De la Caritas la BVB: Psihologia fricii și de ce 98,5% dintre români evită investițiile la bursă](/ro/blog/educatie-financiara/psihologia-investitorului-bvb-frica-de-bursa.md)[Plasamentul Privat de obligațiuni Derpan S.A., parte a grupului Golden Foods Snacks, suplimentat și suprasubscris](/ro/blog/finantare/plasamentul-privat-de-obligatiuni-derpan-sa-parte-a-grupului-golden-foods-snacks-suplimentat-si-suprasubscris.md)[România, campioană la scumpiri în UE: Cum inflația de 8,4% erodează bugetul și care sunt soluțiile reale pentru români](/ro/blog/educatie-financiara/romania-campioana-la-scumpiri-in-ue-cum-inflatia-de-84-erodeaza-bugetul-si-care-sunt-solutiile-reale-pentru-romani.md)[Deducere 400 EUR pentru PFA - pas cu pas](/ro/blog/educatie-financiara/deducere-400-eur-pentru-pfa-pas-cu-pas-goldring-2026.md)[Impozitarea câștigurilor la bursă](/ro/blog/educatie-financiara/impozitarea-castigurilor-la-bursa.md)[Cât de sigură e bursa? Mituri, riscuri reale și cum să investești inteligent](/ro/blog/educatie-financiara/cat-de-sigura-e-bursa-mituri-riscuri-reale-si-cum-sa-investesti-inteligent.md)[Perspective Economice 2026: De la Exuberanța AI la Noua Ordine Geo-Economică](/ro/blog/educatie-financiara/perspective-economice-2026-de-la-exuberanta-ai-la-noua-ordine-geo-economica.md)[Investiții la 50+ ani: prea târziu sau abia la timp?](/ro/blog/educatie-financiara/investitii-la-50-ani-prea-tarziu-sau-abia-la-timp.md)

[TRENDUL ZILEI](/ro/trendul-zilei.md)

[Hidroelectrica vrea să renunțe la un baraj de 1,27 miliarde lei pe Siret](/ro/trendul-zilei/hidroelectrica-vrea-sa-renunte-la-un-baraj-de-127-miliarde-lei-pe-siret.md)[Electrica a câștigat licitația pentru proiectul de cogenerare din Craiova](/ro/trendul-zilei/electrica-a-castigat-licitatia-pentru-proiectul-de-cogenerare-din-craiova.md)[Romgaz preia Azomureș, însă producția nu poate fi reluată înainte de 2027](/ro/trendul-zilei/romgaz-preia-azomures-insa-productia-nu-poate-fi-reluata-inainte-de-2027.md)[Transelectrica raportează profit net de 201 mil. lei în T1 2026, în creștere cu 27%](/ro/trendul-zilei/transelectrica-raporteaza-profit-net-de-201-mil-lei-in-t1-2026-in-crestere-cu-27.md)[Digi pregătește listarea Digi Spain pe bursele spaniole](/ro/trendul-zilei/digi-pregateste-listarea-digi-spain-pe-bur
