Inapoi la stiri
Business Magazin. Cine sunt Francis Kurkdjian şi Marc Chaya care au reuşit să dea lovitura pe piaţa parfumurilor prin intermediul Baccarat Rouge 540

02.08.2026

Business Magazin. Cine sunt Francis Kurkdjian şi Marc Chaya care au reuşit să dea lovitura pe piaţa parfumurilor prin intermediul Baccarat Rouge 540

Cu o istorie de numai 27 de ani, Maison Francis Kurkdjian şi-a câştigat nu numai renumele în piaţa de parfumerie prin intermediul Baccarat Rouge 540, ci şi interesul investitorilor, fiind preluată, la numai 18 ani de la lansare, de gigantul LVMH. Casa de parfumuri a fost înfiinţată şi dezvoltată de Francis Kurkdjian, parfumier cu numeroase creaţii de succes, şi Marc Chaya, cofondator şi preşedinte al casei de parfumuri. Francis Kurkdjian este unul dintre cei mai influenţi parfumieri contemporani. Născut la Paris, în 1969, într-o familie de origine armeană, a fost atras încă din adolescenţă de muzică, dans şi creaţie artistică. Deşi visa iniţial la o carieră în balet, a descoperit universul parfumurilor şi a decis să urmeze această direcţie. A studiat la ISIPCA din Versailles, una dintre cele mai importante instituţii dedicate parfumeriei şi cosmeticii, iar la doar 26 de ani a devenit celebru după crearea parfumului Le Male pentru Jean Paul Gaultier, un succes internaţional care a redefinit parfumeria masculină a anilor ’90. De-a lungul carierei a colaborat cu numeroase case de lux, printre care Dior, Elie Saab, Burberry şi Narciso Rodriguez. În 2009, împreună cu Marc Chaya, a fondat Maison Francis Kurkdjian, brand devenit rapid un simbol al parfumeriei artistice moderne. Printre creaţiile sale se numără Baccarat Rouge 540, lansat iniţial pentru aniversarea de 250 de ani a cristalierului Baccarat, devenit ulterior un fenomen global datorită reţelelor sociale şi influenţei sale culturale. În 2021, Francis Kurkdjian a fost numit director al creaţiei parfumurilor la Parfums Christian Dior. Originar din Liban, Marc Chaya (născut în 1973) şi-a petrecut copilăria în Beirut, într-o perioadă marcată de războiul civil, experienţă care i-a influenţat profund sensibilitatea artistică şi viziunea asupra frumuseţii şi culturii. Încă din copilărie a fost atras de artă, arhitectură, desen şi literatură, însă familia sa l-a încurajat să urmeze studii în economie, management şi finanţe. A urmat cursurile Universităţii Saint Joseph din Beirut, apoi s-a mutat în Franţa pentru continuarea studiilor şi a absolvit un master la Université Paris-Sorbonne. Şi-a început cariera la compania de consultanţă EY (Ernst & Young), unde a avut o ascensiune rapidă. În mai puţin de zece ani a devenit partener al firmei - un record intern - iar la doar 32 de ani a fost numit responsabil global pentru pieţele telecom. În această perioadă l-a cunoscut pe parfumierul Francis Kurkdjian, alături de care a construit un nou model de business în parfumeria artistică. Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

START INVESTIȚII

Discută direct cu un broker sau deschide contul tău online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Înscrie-te și primești pe email: ghidul complet de deducere fiscală, alerte la schimbari legislative și oferte exclusive pentru investitori noi.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: