Inapoi la stiri
China porneşte o ofensivă fiscală împotriva miliardarilor: Beijingul caută sute de miliarde de dolari din taxe neplătite în ultimele două decenii

05.08.2026

China porneşte o ofensivă fiscală împotriva miliardarilor: Beijingul caută sute de miliarde de dolari din taxe neplătite în ultimele două decenii

Autorităţile chineze au lansat o amplă campanie de recuperare a taxelor neplătite de persoanele cu averi mari, verificând investiţii şi câştiguri realizate în străinătate chiar şi începând cu anul 2000, în încercarea de a acoperi deficitul bugetar şi de a întări controlul asupra fluxurilor de capital, informează Financial Times. Băncile şi alte instituţii financiare din China au primit instrucţiuni să analizeze investiţiile externe ale clienţilor înstăriţi pentru a verifica dacă veniturile şi câştigurile de capital au fost declarate autorităţilor fiscale. Verificările vizează active precum proprietăţi imobiliare, acţiuni, metale preţioase şi criptomonede. În unele cazuri, autorităţile fiscale solicită plata unor taxe aferente tranzacţiilor realizate cu peste 25 de ani în urmă. Mai mulţi bancheri şi administratori de averi au declarat că instituţiile financiare colaborează cu autorităţile fiscale şi blochează conturile clienţilor până când aceştia achită taxele şi penalităţile datorate. Campania vine într-un moment în care finanţele publice ale Chinei sunt sub presiune. Veniturile bugetare au scăzut cu 1,7% în 2025, la 21.600 de miliarde de yuani (aproximativ 3.200 de miliarde de dolari), iar veniturile din vânzarea terenurilor, o sursă importantă de finanţare pentru administraţiile locale, s-au redus la aproape jumătate faţă de nivelul record din 2021, pe fondul crizei din sectorul imobiliar. În paralel, Beijingul a introdus luna trecută reguli fiscale noi pentru activele transferate în trusturi offshore, eliminând o facilitate utilizată de ani de zile de persoanele bogate pentru a-şi reduce obligaţiile fiscale. Veniturile generate prin aceste structuri vor fi taxate cu 20% în mai multe etape, măsură care, potrivit bancherilor privaţi, a provocat îngrijorare în rândul clienţilor cu averi mari. Experţii apreciază că noua strategie apropie sistemul fiscal chinez de cel american, unde contribuabilii sunt impozitaţi pentru veniturile obţinute la nivel global. Potrivit avocatului fiscal Ye Yongqing, autorităţile chineze restrâng tot mai mult posibilitatea utilizării structurilor offshore pentru amânarea sau evitarea plăţii taxelor. Semnele unei colectări mai eficiente au apărut deja. Veniturile din impozitul pe venit al persoanelor fizice au crescut cu 11,5% în 2025, ritm mult peste avansul de numai 0,8% al veniturilor fiscale totale, pe fondul campaniilor anterioare care au vizat inclusiv câştigurile obţinute din tranzacţiile bursiere realizate în Hong Kong. Specialiştii estimează că verificările se vor extinde treptat de la investitorii activi pe pieţele financiare externe către persoanele care deţin active importante în conturi bancare din Hong Kong şi alte jurisdicţii, precum şi către proprietăţi şi alte forme de avere deţinute în afara Chinei.

Stiri asemanatoare

START INVESTIȚII

Discută direct cu un broker sau deschide contul tău online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Înscrie-te și primești pe email: ghidul complet de deducere fiscală, alerte la schimbari legislative și oferte exclusive pentru investitori noi.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: