Ministerul Energiei din Kazahstan a transmis sâmbătă că nu există riscul opririi complete a conductei Caspice, principala rută
prin care ţiţeiul din Kazahstan ajunge la Marea Neagră,
pe teritoriul Rusiei, fiind exportat inclusiv în
România. Autorităţile kazahe au precizat că suspendarea temporară de la sfârşitul lunii iulie a vizat operaţiunile de la terminalul maritim, însă livrările de ţiţei şi alimentarea rezervoarelor de stocare au continuat fără întrerupere. Oficialii Ministerului Energiei din Kazahstan au infirmat o posibilă oprire completă a activităţii Caspian Pipeline Consortium (Consorţiul Conductei Caspice - CPC). Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Asel Serikpayeva, a declarat că „informaţiile apărute în presa internaţională, potrivit cărora activitatea consorţiului ar putea fi suspendată complet, nu sunt adevărate”. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Energiei din Kazahstan, citaţi de AzerNews, începând cu 1 august, volumul zilnic al transporturilor de ţiţei a ajuns la aproximativ 100.000 de tone. Aceştia au adăugat că o creştere suplimentară a volumelor transportate depinde de disponibilitatea petrolierelor care sosesc la terminalul maritim pentru încărcare. Reprezentanţii instituţiei au subliniat că se află în contact permanent cu operatorul Caspian Pipeline Consortium şi cu companiile care livrează ţiţei şi au precizat că situaţia este sub control. Caspian Pipeline Consortium reuneşte companii din Kazahstan, Rusia, Statele Unite, Italia, Regatul Unit şi Elveţia şi operează conducta care transportă ţiţei din marile zăcăminte ale Kazahstanului către portul rusesc Novorossiisk, la Marea Neagră. Peste jumătate din importurile de ţiţei ale României provin din Kazahstan şi sunt transportate prin această conductă până la terminalul maritim, de unde sunt încărcate pe petroliere cu destinaţia România. Dea semenea, această rută preia aproximativ 1% din producţia mondială de petrol şi aproximativ 80% din exporturile de ţiţei ale Kazahstanului. Conducta Caspică are o lungime de aproximativ 1.510 kilometri şi leagă zăcământul Tengiz, unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere din lume, de terminalul maritim de la Marea Neagră, dotat cu trei puncte offshore pentru încărcarea petrolierelor. Presa internaţională relatase anterior despre posibilitatea suspendării complete a transporturilor de ţiţei prin conducta Caspică, după atacurile cu drone ale Ucrainei asupra unor petroliere aflate în apele din largul portului rusesc Novorossiisk. În noaptea de 29 spre 30 iulie, Ucraina a lansat un atac cu drone asupra unor petroliere şi instalaţii din zona portului Novorossiisk. În urma incidentului, CPC a oprit temporar încărcarea petrolierelor la terminalul maritim, fiind cea de-a treia suspendare a încărcărilor în
luna iulie, după alte două incidente similare produse în 19 şi 20 iulie. Potrivit Bloomberg, acţionarii CPC au analizat posibilitatea unei suspendări prelungite a exploatării conductei până la obţinerea unor garanţii de securitate din partea Ucrainei sau a altor state, inclusiv Statele Unite, pentru prevenirea unor noi atacuri asupra petrolierelor. Atacurile repetate au determinat numeroase nave să evite terminalul, iar la 21 iulie consorţiul a suspendat inclusiv primirea ţiţeiului din Kazahstan, deoarece rezervoarele terminalului s-au umplut după suspendarea încărcării petrolierelor. În cursul săptămânii trecute, premierul Ilie Bolojan a discutat cu omologul său din Kazahstan, Olzhas Bektenov, despre securitatea aprovizionării României cu ţiţei. „Pentru ţara noastră, funcţionarea neîntreruptă a acestei rute de transport este importantă atât pentru activitatea rafinăriei Petromidia, cât şi pentru stabilitatea aprovizionării cu produse petroliere”, a transmis premierul
român. Cei doi lideri au condamnat atacurile asupra infrastructurii energetice critice şi au convenit să continue cooperarea pentru menţinerea fluxurilor de ţiţei către România.