Acţiunile Nuclearelectrica (
simbol bursier SNN) scădeau joi dimineaţă, la
Bursa de Valori Bucureşti, cu 4,8%, până la 63,9 lei
pe unitate, la prima şedinţă după ce compania a anunţat oprirea controlată a Unităţii 2 de la
Cernavodă, pe fondul nivelului scăzut al Dunării. Titlurile au deschis în scădere şi au coborât până la un minim de 63,1 lei, faţă de un
preţ de referinţă de 67,1 lei, după ce în urmă cu două zile fusese deconectată de la sistem şi Unitatea 1. Este pentru prima dată când ambele reactoare operate de producătorul de stat sunt oprite simultan. La ora 10:04, valoarea tranzacţiilor cu
acţiuni SNN era de aproximativ 878.000 de lei, la un preţ mediu de 64,87 lei, iar cele mai bune ordine din piaţă erau la 64,3 lei pe partea de cumpărare şi 64,5 lei pe partea de vânzare. La cotaţia de joi, capitalizarea companiei era de circa 19,3 miliarde de lei, în scădere cu aproape 1 miliard de lei faţă de închiderea precedentă. La preţul actual, acţiunile se tranzacţionează la un multiplu preţ/
profit de 7,25 şi la un
randament al dividendului de 5,15%. Cernavodă acoperă circa 20% din producţia de energie electrică a României. Compania a precizat în raportul transmis Bursei de Valori Bucureşti că măsurile au caracter preventiv şi urmăresc menţinerea marjelor de siguranţă, în condiţiile în care anumiţi parametri legaţi de nivelul Dunării se apropie de limitele de exploatare admise.