Obligaţiunile americane pe termen lung scad din nou, după ce intervenţia lui Bessent nu a liniştit investitorii. Randamentul titlurilor la 30 de ani a urcat până la 5,27%

Titlurile de stat americane cu scadenţe lungi au fost lovite joi de un nou val de vânzări, semn că intervenţia secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, menită să susţină piaţa, nu a reuşit să calmeze nervozitatea investitorilor. Randamentul obligaţiunilor la 30 de ani a crescut cu până la 0,07 puncte procentuale, până la 5,27%, în tranzacţiile de dimineaţă de la New York, anulând cea mai mare parte a scăderii de 0,09 puncte procentuale care urmase anunţului Trezoreriei de miercuri, înainte de a coborî la 5,25%. Randamentele obligaţiunilor evoluează invers faţă de preţuri.
Trezoreria americană a anunţat miercuri că îşi va „cel puţin dubla” achiziţiile de titluri cu scadenţe între 10 şi 30 de ani, majorând aceste operaţiuni de la 2 miliarde de dolari la „cel puţin” 4 miliarde de dolari, notează Financial Times.
„Nu credem că această intervenţie poate reuşi de una singură”, a declarat Eoin Walsh, administrator de portofoliu la TwentyFour Asset Management, care a comparat astfel de măsuri cu un plasture aplicat pe o rană.
Mişcarea s-a resimţit şi pe alte pieţe de datorie suverană. Randamentul obligaţiunilor britanice pe 30 de ani a urcat cu 0,02 puncte procentuale, la 5,81%, după ce miercuri scăzuse cu 0,05 puncte procentuale.
Dolarul american, care se depreciase puternic după anunţul de miercuri, a continuat să scadă şi joi. Indicele care măsoară evoluţia monedei americane faţă de un coş de valute a pierdut până la 0,3%, după un declin de 0,8% în şedinţa precedentă, urmând să recupereze ulterior aproximativ jumătate din pierderile de la începutul zilei şi să se stabilizeze în scădere cu 0,1%.
Vânzările de joi arată cât de adânci sunt îngrijorările investitorilor legate de povara tot mai mare a datoriei publice americane şi de capacitatea autorităţilor de a ţine sub control puseul inflaţionist declanşat de războiul purtat de preşedintele Donald Trump în Iran. Aceste temeri au apăsat în special asupra datoriei cu scadenţe lungi în ultimele luni: randamentul la 30 de ani era de 4,9% la finalul lunii iunie.
Analiştii de pe Wall Street, mulţi dintre ei surprinşi de planul de răscumpărări al Trezoreriei, apreciază că măsura nu are anvergura necesară pentru a contrabalansa temerile investitorilor.
„Fără o trecere la consolidare fiscală taxe mai mari, un ritm mai lent al cheltuielilor guvernamentale sau chiar reduceri ale acestora, aşa cum s-a întâmplat în anii ’90 răscumpărările se vor dovedi doar temporare”, a spus Joe Brusuelas, economist-şef al firmei de servicii profesionale RSM US.
Bessent a declarat joi, la CNBC, că există „şanse foarte bune” ca SUA să înceapă să îşi reducă deficitul bugetar. Oficialul a susţinut că randamentele actuale nu reflectă fundamentele economice şi că lichiditatea este foarte slabă, în special pe segmentul scadenţelor de 30 de ani. El a reiterat că răscumpărările Trezoreriei ar putea depăşi 4 miliarde de dolari pe fiecare emisiune, în linie cu anunţul de miercuri.
Datoria publică a Statelor Unite a atins marţi un nivel record de 40.000 de miliarde de dolari, potrivit datelor Departamentului Trezoreriei. Guvernul american a înregistrat constant deficite de 6% din PIB în ultimii ani şi nu este aşteptat să le reducă prea curând, din cauza reducerilor de taxe promovate de Trump şi a angajamentului de a majora cheltuielile pentru apărare cu peste 50%, până la 1.500 de miliarde de dolari pe an.
Analiştii băncii japoneze MUFG au apreciat că anunţul neprogramat al Trezoreriei americane pare lipsit de un plan strategic. Ei au avertizat că măsura riscă să se dovedească contraproductivă şi să ducă la un apetit mai scăzut fie pentru deţinerea de active americane, fie pentru expunerea pe dolar, fie pentru ambele. Aceiaşi analişti au notat că Bessent nu îşi urmează propriul sfat, de a se concentra pe politici, şi nu pe semnale către pieţe, atât timp cât nu reduce deficitul fiscal prin consolidare bugetară.
Keith Patton, şeful diviziei de rate globale şi venit fix la Columbia Threadneedle Investments, a c
Vezi sursa originală

START INVESTIȚII

Alege cum începi: o discuție cu un broker Goldring sau un cont online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Conectează-te la noutățile BVB prin abonarea la Goldring: rezultate financiare, informații fiscale, ghidul de deducere fiscală și oferte exclusive pentru investitori noi.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: