Schimbare radicală: Instagram şi Facebook au intrat în vizorul a 30 de state americane, care au dat în judecată platformele lui Mark Zuckerberg, acuzând că au fost concepute pentru a-i ţine pe minori cât mai mult timp în aplicaţii. Penalităţile ar putea a

Meta se confruntă în Statele Unite cu un proces de amploare privind modul în care Facebook şi Instagram sunt concepute şi utilizate de copii şi adolescenţi.
Miza depăşeşte eventualele despăgubiri: mai multe funcţii devenite emblematice pentru reţelele sociale ar putea fi modificate sau eliminate pentru utilizatorii tineri, relatează BBC.
30 de state americane au dat Meta în judecată
Procesul cu juriu este programat să înceapă marţi şi are la bază o acţiune intentată în 2023 de 30 de state americane, între care California şi New York. Acestea acuză Meta de multiple încălcări ale legislaţiei federale şi statale privind protejarea vieţii private a copiilor.
Pretenţiile financiare ar putea ajunge, potrivit documentelor din dosar citate de presa britanică, la peste 1.000 de miliarde de dolari. Statele nu urmăresc însă numai sancţiuni financiare. Ele solicită schimbări importante în modul de funcţionare a Facebook şi Instagram pentru utilizatorii tineri.
Printre măsurile cerute se numără eliminarea afişării numărului de „like”-uri şi renunţarea la scroll-ul infinit, precum şi introducerea unui sistem de verificare parentală pentru adolescenţi.
Autoplay şi Instagram Stories, printre funcţiile vizate
Lista modificărilor solicitate include şi schimbarea algoritmilor de recomandare despre care reclamanţii susţin că stimulează utilizarea compulsivă, eliminarea mai multor filtre care modifică aspectul fizic, oprirea redării automate a videoclipurilor şi restricţionarea posibilităţii de a crea mai multe conturi.
Este contestat inclusiv sistemul postărilor care dispar după o anumită perioadă, categorie în care intră Instagram Stories. Statele acuză compania că a folosit astfel de mecanisme pentru a-i determina pe utilizatorii tineri să revină frecvent pe platforme şi să petreacă mai mult timp în aplicaţii.
Meta respinge acuzaţiile şi susţine că probele vor demonstra angajamentul său de lungă durată pentru protejarea şi sprijinirea tinerilor.
Un precedent de aproape un miliard de dolari
Procesul vine după o altă decizie importantă împotriva Meta. Un judecător din New Mexico a impus recent companiei sancţiuni totalizând 942 de milioane de dolari şi a cerut modificări ale platformelor, inclusiv eliminarea numărului de „like”-uri pentru utilizatorii sub 18 ani şi limitarea notificărilor push în anumite intervale orare. Meta a anunţat că va contesta hotărârea.
Noul dosar are însă o miză mult mai largă. Cele 30 de state implicate reprezintă aproape două treimi din populaţia Statelor Unite, astfel încât o eventuală înfrângere a Meta ar putea determina compania să implementeze schimbări pe scară largă.
Efectele ar putea deveni relevante inclusiv pentru utilizatorii din România şi Uniunea Europeană dacă Meta ar decide să extindă anumite mecanisme de protecţie la nivel internaţional. Deocamdată însă, procesul vizează piaţa americană, iar rezultatul său nu presupune automat modificarea platformelor pentru utilizatorii europeni.
Vezi sursa originală

START INVESTIȚII

Ai întrebări despre acțiuni? Programează o discuție sau deschide un cont de investiții online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Abonează-te aici la Goldring pentru informații despre BVB și fiscalitatea investițiilor, știri despre acțiuni, ghidul de deducere fiscală și oferte exclusive pentru investitori noi.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: