Nuclearelectrica (
simbol bursier SNN), unicul producător local de energie nucleară, a anunţat oprirea controlată şi deconectarea de la Sistemul Energetic Naţional a Unităţii 2 a Centralei Nucleare de la
Cernavodă, măsura urmând să fie aplicată în cursul serii de 29 iulie sau în dimineaţa zilei de 30 iulie 2026. Decizia vine
pe fondul scăderii nivelului Dunării, la fel ca în cazul Unităţii 1, închisă cu două zile în urmă; este pentru prima dată când sunt oprite ambele reactoare operate de Nuclearelectrica. Compania de stat spune că ambele reactoare sunt oprite preventiv, în baza procedurilor aplicabile în situaţii de secetă severă, ca urmare a prognozelor transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Nuclearelectrica a precizat că acţiunile au rolul de a proteja securitatea nucleară şi fiabilitatea instalaţiilor, parametri apropiaţi de limitele admise impunând aceste măsuri de siguranţă. În raportul publicat astăzi la
BVB, Nuclearelectrica a subliniat că decizia a fost luată în contextul în care „anumiţi parametri asociaţi nivelului scăzut al Dunării se apropie de limitele de exploatare admise, cu respectarea procedurilor şi standardelor de securitate nucleară, experţii centralei nucleare aplică măsurile operaţionale necesare pentru menţinerea marjelor de siguranţă, inclusiv decizia de a opri o unitate sau ambele daca situaţia o impune”. Totodată, reprezentanţii societăţii au menţionat că „Nuclearelectrica monitorizează în mod continuu evoluţia nivelului fluviului Dunărea şi colaborează cu instituţiile abilitate în vederea identificării momentului propice pentru reconectarea CNE Cernavodă la SEN, cu respectarea normelor de securitate nucleară şi a procedurilor interne aplicabile în astfel de situaţii”, urmând să emită un comunicat la momentul reconectării fiecărei unităţi. În urmă cu două săptămâni, Nuclearelectrica a obţinut aprobarea Băncii Europene de Investiţii pentru un împrumut de 800 de milioane de euro destinat retehnologizării Unităţii 1, una dintre cele mai mari finanţări acordate până acum unui proiect din industria nucleară din
România. Proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 se află în a doua etapă de dezvoltare, conform strategiei aprobate de acţionari. Actuala fază include obţinerea avizelor necesare, contractarea serviciilor de inginerie şi construcţii, achiziţia de echipamente şi materiale, alături de asigurarea finanţării, lucrările civile fiind demarate în 2025 şi continuând pe parcursul acestui an. Cea de-a treia şi
ultima fază a proiectului este programată pentru perioada 2027–2030 şi va presupune oprirea efectivă a Unităţii 1 pentru executarea lucrărilor capitale de retehnologizare, cu un accent deosebit pe retubarea reactorului. Etapele finale vor include probele tehnologice, recepţia lucrărilor şi dezafectarea facilităţilor provizorii, astfel încât reactorul să poată redeveni operaţional în condiţii optime din 2030.