SPOTIFY – muzică oriunde și oricând

Pentru multe companii, această primă jumătate a anului a fost una foarte grea și situația va continua să fie așa până când acestea vor reuși să se redreseze în urma efectelor economice ale pandemiei. Însă există câteva companii pentru care toată această perioadă de izolare a fost una benefică, majoritatea oamenilor petrecând mai mult timp acasă și utilizând anumite bunuri sau servicii, mai des decât de obicei. Una dintre companiile care au avut de câștigat de pe urma acestei perioade este Spotify.

Spotify este o companie ce furnizează servicii de streaming de muzică prin intermediul unui platforme proprii. Platforma Spotify oferă muzică și podcast-uri de la case de discuri și companii media. Compania este înregistrată în Luxemburg deși are sediul central în Stockholm, Suedia.

Spotify a avut parte de venituri în creștere în primul trimestru, datorate creșterii numărului de noi abonamente, care au dus la diminuarea pierderii pe care o înregistra compania. Spotify a raportat rezultatele financiare pe T1 din 2020 peste așteptările analiștilor. Pierderea netă pe acțiune a fost la nivelul de 0,22$ față de estimările de 0,48$ (o surpriză pozitivă de 0,26$), în scădere față de pierderea netă de 0,90$ pe T1 din 2019.

În toată această perioadă de pandemie, s-au schimbat și stilurile de muzică și podcast-uri pe care le ascultă oamenii. Datele furnizate de companie au arătat că utilizatorii au început să caute mai multe podcast-uri despre meditație și dezvoltare personală, dar și muzică instrumentală care să mai liniștească stresul generat de pandemia de coronavirus.

Astfel, compania a atins nivelul de 130 milioane de abonați la sfârșitul primului trimestru al acestui an, în creștere cu 31% față de perioada similară a anului trecut.

Acțiunile companiei au fost listate pe NYSE în 2018, iar de la listare și până acum înregistrează o creștere de aproximativ 72%.

Știați că…

  • …numele companiei provine din combinația cuvintelor ”spot” și ”identify”?
  • …aplicația Spotify a fost aplicația cu cele mai multe descărcări din Statele Unite pe sistemul iOS în martie 2020?

 

Găsești analiza tehnică a evoluției acțiunilor Spotify în secțiunea: https://www.goldring.ro/analize, căutând simbolul SPOT.

Dorești să investești și tu în acțiunile SPOT și să profiți de evoluțiile viitoare ale acesteia?

Nimic mai simplu! Accesează: https://www.goldring.ro/signup

 

Antonio Oroian,

Broker Goldring