# Termeni și Condiții | Goldring

> Citește termenii și condițiile Goldring pentru a înțelege regulile și politicile care guvernează utilizarea serviciilor noastre. Asigurăm transparență și conformitate pentru o colaborare sigură și de încredere.

Source: https://www.goldring.ro/termeni-si-conditii

## Content

Termeni și Condiții | Goldring

 
 

 

Activează notificările Goldring

Primești instant cele mai importante știri financiare, analize și informații despre piață.

Activează notificărileMai târziu

 

 

Abonează-te la Newsletter!

 Rămâi la curent cu informații despre evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață și alte materiale de la experții noștri.

VREAU SĂ MĂ ABONEZ
Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe:

Messenger

WhatsApp

Telegram

 

Termeni și Condiții

1. DEFINIȚII ȘI TERMENI

SSIF – este firma de investiții GOLDRING S.A., autorizată prin Autorizația ASF nr. 108/11.09.2019 și înregistrată în Registrul ASF sub nr. PJR01SSIF260045, Atestat nr. 372/29.05.2006, cu sediul în Tg Mureș, str. Tudor Vladimirescu, nr. 56A, Mansardă, jud. Mureș, România, având codul de înregistrare fiscală RO10679295 și numărul de ordine în Registrul Comerțului J26/440/1998.

Client/Utilizator – poate fi orice persoană fizică care are vârsta peste 18 ani sau persoană juridică care are sau obține acces la CONȚINUT, prin orice mijloc de comunicare pus la dispoziție de către SSIF (suport hârtie, online etc.) sau în baza unui contract existent între SSIF și acesta și care necesită crearea și utilizarea unui Cont. Ulterior, clientul devine utilizator prin finalizarea procesului de creare a unui Cont și își dă acordul cu privire la clauzele specifice Contractului de intermediere, Politicii de executare a ordinelor, Documentului de prezentare.

Info Cont – secțiunea formată dintr-o adresă de e-mail și o parolă, care permite Clientului transmiterea unei instrucțiuni și care conține informații despre Client și istoricul solicitărilor sale și al corespondenței purtate cu SSIF (Solicitări, facturi fiscale, Documente deschidere de cont, raportări periodice, Analize etc.). Utilizatorul este responsabil și se va asigura că toate informațiile introduse la crearea Contului sunt corecte, complete și actualizate.

Contract – reprezintă contractul la distanță încheiat între SSIF și Client, fără prezența fizică simultană a acestora sau contractul încheiat pe suport hârtie între SSIF și Client.

Conținut – reprezintă:

toate informațiile de pe Site și din Info Cont care pot fi vizitate, vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament electronic;

conținutul oricărui e-mail trimis Clienților de către SSIF prin mijloace electronice și/sau orice alt mijloc de comunicare disponibil;

orice informație comunicată prin orice mijloc de către un angajat/colaborator al SSIF, Clientului, conform informațiilor de contactare, specificate sau nu de către acesta;

informații legate de Serviciile și/sau tarifele practicate de SSIF într-o anumită perioadă;

informații legate de Serviciile și/sau tarifele practicate de către un terț cu care Clientul are încheiate contracte de parteneriat, într-o anumită perioadă;

date referitoare la SSIF, sau alte date privilegiate ale acestuia.

Răspuns – informație scrisă care este transmisă Utilizatorului/Clientului care a adresat o Întrebare în Site/Cont client, în pagina unui anumit Serviciu.

Document – prezentele Termene și Condiții, Contractul de intermediere și orice documente asimilate și care decurg din acestea.

Comunicări Comerciale – orice tip de mesaj trimis (cum ar fi: e-mail/SMS/telefonic/mobile push/webpush/etc.) conținând informații generale și tematice, informații cu privire la servicii similare sau complementare cu cele pe care le-ați achiziționat, informații cu privire la oferte sau promoții precum și alte comunicări comerciale cum ar fi cercetări de piață și sondaje de opinie.

Tranzacție – încasarea sau rambursarea unei sume rezultate din vânzarea unui Serviciu de către SSIF, Clientului, prin utilizarea serviciilor procesatorului de carduri agreat de către SSIF, indiferent de modalitatea de livrare.

Specificații – toate specificațiile și/sau descrierile Serviciilor așa cum sunt precizate în descrierea acestora.

Solicitări – o cerere adresată de Client către SSIF prin intermediul formularelor electronice tipizate din Cont client.

Servicii - orice conținut, caracteristici, tehnologii sau funcții și toate paginile de internet, aplicațiile și serviciile corespunzătoare pe care SSIF le oferă Clientului.

2. DOCUMENTE CONTRACTUALE

2.1. Prin încheierea unui contract cu SSIF, Clientul este de acord cu forma de comunicare (telefon înregistrat sau e-mail) prin care SSIF își derulează operațiunile comerciale.

2.2. Notificarea primită de către Client, după efectuarea tranzacției are rol de confirmare a executării tranzacției. Această notificare se face electronic (e-mail/Cont client), pe un suport durabil.

2.3. Contractul se consideră încheiat între SSIF și Client în momentul primirii de către Client de la SSIF, prin intermediul poștei electronice, a notificării de activare a contului sau un exemplar din Contractul de intermediere.

2.4. Documentele și informațiile puse la dispoziție de către SSIF pe Site/Info Cont vor sta la baza Contractului.

3. POLITICA DE VÂNZARE ONLINE

3.1. Accesul în vederea efectuării unei Solicitări îi este permis oricărui Client care are accesul la Info Cont sau în baza documentelor de pe site. Pentru motive justificate, SSIF își rezervă dreptul de a restricționa accesul Clientului în vederea efectuării unei Solicitări și/sau la unele din modalitățile de plată acceptate, în cazul în care consideră că în baza conduitei sau a activității Clientului pe Site/Info Cont, acțiunile acestuia ar putea prejudicia în vreun fel SSIF. În oricare dintre aceste cazuri, Clientul se poate adresa Departamentului de Conformitate al SSIF, pentru a fi informat cu privire la motivele care au condus la aplicarea măsurilor sus menționate.

3.2. Comunicarea cu SSIF se poate realiza prin interacțiune directă, inclusiv prin suport online (Live Chat) sau prin adresele menționate la secțiunea „Contact” din Site și la secțiunea „Solicitări” din Info Cont. SSIF are libertatea de a gestiona informațiile primite fără a fi nevoit să aducă justificări pentru aceasta.

3.3. SSIF poate publica pe Site informații despre Servicii și/sau promoții practicate sau de către oricare alt terț cu care SSIF are încheiate contracte de externalizare a serviciilor, într-o anumită perioadă de timp.

3.4. Toate tarifele aferente Serviciilor prezentate pe Site sunt exprimate în valuta în care se percep și includ TVA (acolo unde acesta este aplicabil).

3.5. În cazul plăților online SSIF nu este/nu poate fi făcut responsabilă pentru niciun alt cost suplimentar suportat de Client, incluzând, dar nelimitându-se la taxe/comisioane de transfer, comisioane de conversie valutară aplicate de către banca emitentă a cardului acestuia, în cazul în care moneda de emitere a acestuia diferă de RON. Responsabilitatea pentru această acțiune o poartă numai Clientul.

3.6. Toate informațiile folosite pentru descrierea Serviciilor disponibile pe Site (imagini statice/dinamice/prezentări multimedia/etc.) nu reprezintă o obligație contractuală din partea SSIF, acestea fiind utilizate exclusiv cu titlu de prezentare.

4. CESIONAREA ȘI SUBCONTRACTAREA

4.1. SSIF poate cesiona și/sau subcontracta o terță parte pentru Servicii ce țin de onorarea Serviciului prestat, cu informarea Clientului, nefiind necesar acordul acestuia. SSIF va fi întotdeauna responsabil față de Client pentru toate obligațiile contractuale.

5. DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ȘI INDUSTRIALĂ

5.1. Conținutul, astfel cum este definit în preambul, incluzând, dar nelimitându-se la logo-uri, reprezentări stilizate, simboluri comerciale, imagini statice, imagini dinamice, text și/sau conținut multimedia prezentat pe Site/Info Cont, sunt proprietatea exclusivă a SSIF, acestuia fiindu-i rezervate toate drepturile obținute în acest sens în mod direct sau indirect (prin licențe de utilizare și/sau publicare).

5.2. Clientului nu ii este permisă copierea, distribuirea, publicarea, transferul către terțe părți, modificarea și/sau altfel alterarea, utilizarea, legarea la, expunerea, includerea oricărui Conținut în orice alt context decât cel original intenționat de SSIF, includerea oricărui Conținut în afara Siteului/Info Cont, îndepărtarea însemnelor care semnifică dreptul de autor al SSIF asupra Conținutului precum și participarea la transferul, vânzarea, distribuția unor materiale realizate prin reproducerea, modificarea sau afișarea Conținutului, decât cu acordul scris expres al SSIF.

5.3. Orice Conținut la care Clientul are și/sau obține acces prin orice mijloc, se află sub incidența Documentului, în cazul în care Conținutul nu este însoțit de un acord de utilizare specific și valid încheiat între SSIF și acesta, și fără nicio garanție implicit sau expres formulată din partea SSIF cu referire la acel Conținut.

5.4. Clientul poate copia, transfera și/sau utiliza Conținutul numai în scopuri personale sau noncomerciale, numai în cazul în care acestea nu intră în conflict cu prevederile Documentului.

