Air Claim, companie care facilitează obținerea drepturilor pasagerilor aerieni, a încheiat luni anticipat un plasament privat prin care a atras 2,48 milioane de lei. Oferta a fost de 400.000 de acțiuni, iar la finalul plasamentului au fost subscrise un număr de 5,43 milioane de acțiuni, înregistrându-se astfel un grad de suprasubscriere de 13,58 de ori. Data estimată a tranzacției este 2 iunie, iar decontarea ar urma să aibă loc pe 4 iunie 2021. Mihai Coteș, CEO-ul celor de la Air Claim, menționează că au demarat deja procedurile în vederea listării și că politica Air Claim privind remunerarea investitorilor va fi atât prin acordarea de acțiuni gratuite, cât și prin acordarea de dividende. (zf.ro)
Principalul acționar al OMV Petrom (SNP) va avea, începând cu 1 septembrie, un nou director executiv. Alfred Stern îl va înlocui pe actualul CEO, Rainer Seele, după ce acesta din urmă a anunțat că a convenit împreună cu membrii Consiliului de Supraveghere să renunțe la postul lui începând cu 31 august. Rămâne de văzut cum va afecta această numire strategia OMV privind investițiile în proiectul Neptun Deep. Rainer Seele a anunțat recent că OMV se pregătește să adopte anul viitor o decizie finală de investiție în proiectul Neptun Deep, fiind încurajată de decizia Guvernului României de a declanșa procedura parlamentară de modificare a legii offshore, dar noul director încă nu a făcut niciun comentariu pe această temă și nu se cunoaște poziția sa față de acest proiect. (profit.ro)
Compania ZebraPay, care deține rețeaua de terminale SelfPay, cea mai mare rețea de stații de plată de tip self-service din România, pregătește lansarea la BVB a unei emisiuni de obligațiuni cu o valoare cuprinsă între 2 și 3 milioane euro. Obligațiunile vor fi rambursate în minim 3 ani de la data emiterii, iar fondurile atrase vor fi folosite pentru a susține dezvoltarea companiei. Pentru anul 2020, ZebraPay a raportat o cifră de afaceri de 109,3 milioane lei, cu 21,4% mai mult comparativ cu anul precedent, iar profitul net a crescut de 4 ori, ajungând la 4,5 milioane lei. (profit.ro)
Pe fondul unor raportări peste așteptări în ceea ce privește revenirea economică a regiunii europene, indicii din regiune își continuă creșterile și ating noi maxime istorice. Indicatorul ce oferă o imagine a nivelului producției din zona Euro a atins nivelul de 63,1 puncte după ce în aprilie măsura 62,9 puncte, în timp ce în Marea Britanie acesta a urcat de la 60,9 puncte la 65,6 puncte, marcând cea mai mare creștere de la o lună la alta din toata istoria acestui indicator. (cnbc.com)
Zoom (ZM) face publice rezultatele trimestriale și anunță o creștere a cifrei de afaceri cu 191%, dar, în același timp, se așteaptă ca la finalul anului cifra de afaceri să se aprecieze cu doar 50% față de anul 2020 când compania a beneficiat de pe urma restricțiilor impuse de pandemie. (cnbc.com)
SoFi (SOFI), fintech-ul fondat în 2011 și axat în primul rând pe refinanțarea împrumuturilor studenților, și-a făcut marți debutul la Nasdaq și a închis prima zi de tranzacționare cu un avans de 12%. Listată prin intermediul unui SPAC condus de Chamath Palihapitiya, SoFi și-a extins și pachetul de servicii și oferă acum acces la împrumuturi personale sau ipotecare, servicii de gestionare a finanțelor personale, cât și acces la piața cryptomonedelor. (cnbc.com)
BVB:
SNP
Extern:
ZM, SOFI – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring
BET | 11,431.12 | 0.09% |
BET-XT | 1,006.69 | 0.06% |
BET-FI | 48,457.47 | 0.03% |
BET-NG | 789.12 | 0.25% |
BET Plus | 1,710.59 | 0.08% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | % DIN VALOAREA TOTALĂ |
SNP | 0,4095 | 1,74% | 19,65% |
FP | 1,7300 | 0,23% | 19,58% |
SNN | 28,8500 | 0,17% | 11,17% |
TLV | 2,7050 | -0,18% | 9,08% |
EL | 12,7600 | -1,09% | 8,17% |
TGN | 287,5000 | 1,23% | 4,84% |
BRD | 15,9000 | -1,61% | 3,63% |
M | 13,5500 | 1,50% | 3,28% |
SNG | 32,5000 | -0,91% | 3,10% |
TEL | 24,4000 | -1,21% | 2,54% |
DOW 30 | 34,575.31 | 0.13% |
VIX | 17.90 | 6.80% |
S&P 500 | 4,202.04 | -0.05% |
NASDAQ | 13,736.48 | -0.09% |
DAX | 15,567.36 | 0.95% |
WIG20 | 2,233.37 | 0.02% |
BUX | 46,371.02 | 0.30% |
NIKKEI | 28,937.00 | 0.43% |
SHANGHAI | 3,589.02 | -0.96% |
SUA 10Y | 1.608% |
SUA 5Y | 0.8076% |
SUA 2Y | 0.1486% |
Canada 10Y | 1.495% |
Germania 10Y | -0.1855% |
Franța 10Y | 0.177% |
Japonia 10Y | 0.077% |
Hong Kong 10Y | 1.167% |
RO 10-YR | 3.265% |
RO 5-YR | 2.580% |
RO 2-YR | 1.995% |
România | 1.25% |
SUA | 0.00%-0.25% |
UE | 0.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 4.35% |
Aur | 1,899.55 | -0.29% |
Argint | 27.845 | -0.91% |
Petrol Brent | 70.62 | 0.53% |
Cupru | 4.6478 | -0.09% |
EUR/RON | 4.9149 RON | 0.08% |
USD/RON | 4.0243 RON | 0.03% |
GBP/RON | 5.6950 RON | 0.08% |
EUR/USD | 1.2212 USD | 0.02% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.