Banca Transilvania (TLV) dorește aprobarea din partea acționarilor pentru distribuirea de dividende, sumă ce va fi alocată din profitul anului trecut și din rezervele altor ani. Dividendul propus este în valoare brută de 0,07922 lei pe acțiune și va oferi acționarilor un randament de aproape 3%, calculat la ultimul preț de închidere. Data de înregistrare propusă este 23 septembrie 2021, iar data plății este 6 octombrie 2021. (comunicat bvb.ro)
Erste Bank, ale cărei acțiuni se pot tranzacționa și la BVB sub simbolul EBS, a publicat rezultatele financiare aferente primului semestru al acestui an. Banca a înregistrat un profit operațional în creștere cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar profitul net înregistrat a fost de 3 ori mai mare decât cel aferent primului semestru din 2020. Valoarea împrumuturilor acordate clienților a înregistrat o creștere de aproximativ 5%. (comunicat bvb.ro)
Potrivit unei analize ZF, pe baza datelor Fondului de Compensare a Investitorilor, la bursa de la București erau prezenți la sfârșitul lunii iunie aproximativ 71.000 de investitori, în creștere cu 23% față de același moment, anul trecut. De la începutul anului, circa 5.000 de noi investitori au făcut pasul spre bursă. Interesul pentru bursă poate fi pus atât pe seama randamentelor înregistrate de acțiunile listate – mai ales de la debutul pandemiei și până acum, dar și pe seama companiilor antreprenoriale nou listate, care au un potențial ridicat de creștere. (zf.ro)
HSBC a anunțat dublarea profitului în prima jumătate a anului, până la nivelul de 10,8 miliarde dolari, atât pe fondul revenirii economiei globale, cât și datorită nivelului scăzut de provizioane constituite pentru acoperirea riscurilor. Veniturile băncii au scăzut cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la nivelul de 25,6 miliarde dolari. Banca nu a anunțat deocamdată o distribuire de dividende. (cnbc.com)
Square (SQ), compania americană pentru servicii financiare, intenționează să achiziționeze fintech-ul australian Afterpay (APT), pentru suma de 29 miliarde dolari, în plăți eșalonate. Prețul include o primă de 30% față de ultimul preț de închidere al Afterpay. Acțiunile Afterpay înregistrau o creștere de 21% la momentul redactării acestui material, ca urmare a anunțului. (cnbc.com)
Printre companiile care vor raporta rezultatele financiare în această săptămână se numără: Global Payments (astăzi – 02.08), Activision Blizzard (marți – 03.08), CVS Health Corp și General Motors (miercuri – 04.08), Moderna și MercadoLibre (joi – 05.08) , Dominion Energy (vineri – 06.08) și Berkshire Hataway (sâmbătă – 07.08). (investing.com)
BVB:
TLV, EBS
Extern:
HSBC, SQ, – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
BET | 11,848.61 | -0.22% |
BET-XT | 1,046.31 | -0.13% |
BET-FI | 51,845.12 | 0.39% |
BET-NG | 770.17 | -0.61% |
BET Plus | 1,770.94 | -0.17% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | % DIN VALOAREA TOTALĂ |
TLV | 2.8000 | 0.00% | 23.58% |
SNG | 31.1000 | -0.80% | 15.99% |
TRP | 0.9290 | 0.54% | 12.62% |
ONE | 1.9700 | 5.35% | 11.07% |
BRD | 18.0000 | 0.00% | 8.59% |
SNP | 0.4140 | -0.48% | 6.12% |
EL | 12.5400 | -0.79% | 3.88% |
FP | 1.8380 | 0.00% | 3.52% |
EBS | 161.5000 | 1.10% | 2.15% |
M | 16.9500 | -0.29% | 1.30% |
DOW 30 | 34,935.47 | -0.42% |
VIX | 18.24 | 3.05% |
S&P 500 | 4,395.26 | -0.54% |
NASDAQ | 14,672.70 | -0.71% |
DAX | 15,544.39 | -0.61% |
WIG20 | 2,253.45 | -0.54% |
BUX | 48,610.95 | 0.67% |
NIKKEI | 27,763.00 | 1.76% |
SHANGHAI | 3,461.41 | 1.91% |
SUA 10Y | 1.230% |
SUA 5Y | 0.6888% |
SUA 2Y | 0.1820% |
Canada 10Y | 1.204% |
Germania 10Y | -0.4555% |
Franța 10Y | -0.100% |
Japonia 10Y | 0.017% |
Hong Kong 10Y | 0.890% |
RO 10-YR | 3.695% |
RO 5-YR | 2.845% |
RO 2-YR | 2.215% |
România | 1.25% |
SUA | 0.00%-0.25% |
UE | 0.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 4.35% |
Aur | 1,812.75 | -0.25% |
Argint | 25.555 | 0.04% |
Petrol Brent | 74.55 | -1.14% |
Cupru | 4.5045 | 0.46% |
EUR/RON | 4.9109 RON | 0.07% |
USD/RON | 4.1371 RON | 0.02% |
GBP/RON | 5.7524 RON | 0.13% |
EUR/USD | 1.1871 USD | 0.02% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.
În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.
Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.
Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.
Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.