fbpx

SSIF GOLDRING SA

Goldring
„Intermediarul companiilor antreprenoriale românești” la Bursa de Valori București.
23
Experiență și Expertiză - 23 de ani pentru investitorii pieței de capital.
14
Listări pe piața de capital.
13
Plasamente private
23
Operațiuni de piață
60
Clienți servicii consultanță corporate

 

Trendul zilei 03.02.2021

Evenimente Interne

Transportatorul naţional de ţiţei Conpet a anunțat printr-un comunicat că rata de distribuire a profitului la dividende se va situa între 85% si 100% din profitul net contabil, iar decizia de declarare și plată a dividendelor se va lua în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, în aceeași ședință în care sunt supuse aprobării situațiile financiare anuale auditate, respectiv 28 aprilie 2021. În 2020, Conpet a plătit investitorilor un dividend de 7 lei pe acţiune, cu un randament de circa 8%, în top cinci cele mai ridicate randamente ale dividendelor din rândul companiilor ale căror acţiuni intră în structura indicelui principal BET. (bvb.ro)

Holde Agri Invest vrea să investească 500.000 euro în societăți de tip start-up din România sau active pe piața din România, care dezvoltă proiecte ori produse tehnologice pentru domeniul agritech. Investițiile propuse, care urmează a fi discutate și aprobate de acționari, vor fi realizate sub diferite forme, prin achiziții de participații la capitalul social sau împrumuturi convertibile în participații, pe parcursul anilor financiari 2021 – 2023, potrivit datelor companiei. Obiectivul Holde este de a deveni unul dintre cei mai mari jucători români pe piața agricolă locală, cu un portofoliu de minim 20.000 hectare de teren operat în următorii 10 ani. Pentru a atinge acest obiectiv, Holde își propune să investească peste 50 de milioane de euro în dezvoltarea afacerii, să promoveze o afacere agricolă modernă, în care eficiența și excelența operațională reprezintă principalele ingrediente din spatele rezultatelor.

În data de 11 iulie 2017, Impact Developer & Contractor SA a emis obligațiuni cu o valoare nominală de 12.000.000 Euro și o dobândă fixă de 6% pe an către Credit Value Investments, iar conform termenilor si condițiilor, obligațiunile erau scadente după 54 de luni de la data emisiunii, cu condiția ca la 42 de luni de la emisiune, Impact D&C să răscumpere în mod obligatoriu 50% din valoarea nominală a obligațiunilor. În data de 29 ianuarie 2021, scadența pentru Răscumpărarea Parțială a fost extinsă cu 12 luni, astfel ca Obligațiunile sunt scadente la data care se împlinește la 54 de luni de la data emisiunii. (bvb.ro)

România se află pe locul 4 în Uniunea Europeană ca acoperire vaccinală anti-COVID-19, cu 3,75%, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea (CNCAV) împotriva SARS-CoV-2, dr. Valeriu Gheorghiţă, potrivit Agerpres. “Din punct de vedere al datelor statistice la nivelul UE, pot să vă spun că în ceea ce priveşte situaţia României suntem în prima jumătate a ţărilor europene, peste media europeană, la numărul de doze administrate raportat la suta de locuitori. Aş putea spune că suntem chiar pe locul 4, cu un nivel de acoperire vaccinală de  3,75%, faţă de o medie a UE de circa 2,95%”, a adăugat medicul militar.

În data de 10.01.2019, Marchiș Liliana a dobândit un număr de 12.400 de acțiuni, reprezentând 98,42% din capitalul social al societății It Transilvania Invest SA Cluj, societate care deține 67,38% din capitalul social al Societății de Construcții Napoca SA, preluând astfel controlul indirect al celei din urmă. În contextul schimbării controlului indirect, Marchiș Liliana nu a depus la ASF documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie și nu a derulat, în termen de 2 luni de la data dobândirii, oferta de preluare obligatorie a emitentului Societatea de Construcții Napoca SA, depășind astfel cele 60 de zile permise de regulament. Astfel Marchiș Liliana a fost amendată cu suma de 150.000 lei si are termen de 15 zile sa depună documentația aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societății Societatea de Construcții Napoca SA. (bvb.ro)

 Prin modificările aduse OG 6/2019 Guvernul acordă companiilor posibilitatea de a restructura și obligațiile bugetare datorate pentru perioada August – Decembrie 2020. Forma anterioară a ordonanței permitea companiilor restructurarea bugetară doar până la 31 iulie 2020.  În anumite condiții este posibilă reducerea datoriei principale restante la 31 decembrie 2020 cu până la 50%. Pentru a putea beneficia de această oportunitate, companiile care au datorii scadente la Decembrie 2020 trebuie să îndeplinească următoarele condiții: (i) să nu li se aplice eșalonarea clasică din Codul Fiscal (două condiții esențiale pentru eșalonarea clasică sunt existența garanțiilor care acoperă cel puțin valoarea datoriei, respectiv capacitatea de plată a ratelor pe perioada eșalonării), (ii) să aibă declarațiile fiscale depuse la zi, (iii) să contracteze un specialist expert independent, preferabil practician în insolvență care are experiență în proceduri similare și care să le asiste pe parcursul întregului proces, și (iv) să achite datoriile scadente acumulate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 și data depunerii planului de restructurare prin OG 6. (financialintelligence.ro)

Evenimente Externe

Compania Amazon a publicat cel mai bun rezultat trimestrial din punct de vedere al veniturilor, depășind pentru prima dată pragul de 100 mld. $. Veniturile au totalizat 125,56 mld. $, iar profitul per acțiune s-a ridicat la 14.09$ aproape dublu față de 7.23$ cât estimau analiștii de pe Wall Street. În aceeași conferință, Amazon a anunțat investitorii că Jeff Bezos se retrage din poziția de CEO al companiei, urmând să preia o funcție de director executiv unde ar urma să dezvolte noi produse și inițiative. Înlocuitorul său pe poziția de CEO va fi Andy Jassy, un apropiat al lui Bezos și conducător al diviziei de cloud-computing Amazon Web Services. (cnbc.com)

 Compania mama a Google a anunțat marți după închiderea bursei rezultatele financiare pe trimestrul patru. Veniturile au totalizat 56.9 mld. $, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut. Alphabet a încasat 3.83 mld. $ de pe urma Google Cloud deși per total business-ul din cloud i-a adus o pierdere de 1,24 mld. $ pe trimestrul patru. Veniturile din reclame au fost de 46,2 mld. $, iar din reclamele Youtube 6,89 mld. $. (cnbc.com)

Pfizer a publicat ieri venituri de 11.68 mld. $ pentru trimestrul patru, în creștere cu 12% față de aceeași perioada a anului trecut și se așteaptă ca la sfârșitul anului acesta să încaseze undeva între 59.4 și 61.4 mld. $, din care 15 mld. vor veni doar din vânzarea vaccinului anti-Covid. De asemenea, în timpul conferinței de prezentare a rezultatelor, compania a anunțat că plănuiește să livreze 200 de milioane de doze de vaccin în America până în luna Mai deși termenul inițial era Iulie și că, până la sfârșitul anului, ar putea livra 2 mld. de doze la nivel global. (cnbc.com)

Șefa Comisie Europene a reușit să pună presiune pe AstraZeneca și a avut câștig de cauză după videoconferința de Duminică pe care Ursula von der Leyen a avut-o cu CEO-ul companiei producătoare de vaccinuri. Vor veni 9 milioane de doze în plus către Uniunea Europeană. Astfel, totalul dozelor primite de la AstraZeneca va ajunge la 40 de milioane și mai mult, acestea vor fi livrate cu o săptămână mai devreme decât era inițial programat. (mediafax.ro)

Uber cumpără aplicația de livrare a băuturilor alcoolice Drizly cu 1,1 mld. $ și ar putea include noul serviciu în aplicația Uber Eats. Totodată, Uber mai anunță ca va păstra și aplicația Drizly separat. Fondată în 2012, Drizly a devenit primul serviciu de livrare de alcool la cerere din SUA și este disponibil în 1.400 de orașe și a atras până acum finanțări de peste 120 mil. $. Aplicația are peste 2,5 mil. de conturi înregistrate. (profit.ro)

 Marți, UPS a anunțat rezultate solide pentru ultimul trimestru datorită cererii crescute din timpul sărbătorilor, amplificată oricum și de activitatea intensă din domeniul comerțului electronic. De asemenea, cea mai mare companie de transport din America de Nord, a făcut publice cele mai mari venituri all-time, ridicate la suma de 84,2 mld. $. Veniturile din activitățile derulate în America au crescut cu 7,8%, iar cele de pe segmentul internațional cu 26,8%. (reuters.com)

In Focus

BVB:
SAFE, COTE, HAI, IMP

Extern:

PFE, GOOGL, UBER, UPS – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

BVB
BET10,390.80-0.01%
BET-XT924.830.14%
BET-FI45,568.880.79%
BET-NG768.280.21%
BET Plus1,551.690.02%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
TLV21.3500-0.22%20.65%
BRD0.4005-1.18%11.82%
SNN95.40001.87%10.97%
SNP15.2000-0.12%9.96%
FP2.31000.00%8.76%
EL0.43900.00%6.37%
TRP1.70003.87%5.42%
SNG1.52501.13%4.83%
WINE22.60000.44%4.11%
COTE31.10000.21%3.16%

 


Extern
DOW 3030,687.481.57%
VIX25.56-15.48%
S&P 5003,826.311.39%
NASDAQ13,612.781.56%
DAX13,835.161.56%
WIG201,954.02-0.70%
BUX43,703.870.43%
NIKKEI28,646.501.00%
SHANGHAI3,517.82-0.45%

Obligațiuni
SUA 10Y1.107%
SUA 5Y0.446%
SUA 2Y0.115%
Canada 10Y0.905%
Germania 10Y-0.488%
Franța 10Y-0.224%
Japonia 10Y0.052%
Hong Kong 10Y0.907%
RO 10-YR2.680%
RO 5-YR2.125%
RO 2-YR1.880%

 


Dobânda de referință
România1.25%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,839.200.32%
Argint26.9302.00%
Petrol Brent57.74-0.12%
Cupru3.5120-0.43%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8660 RON0.08%
USD/RON4.0436 RON0.14%
GBP/RON5.5176  RON0.02%
EUR/USD1.2034 USD-0.07%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

SSIF GOLDRING SA