fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 05.05.2021

Evenimente Interne

Producătorul de îngrășăminte organice Norofert (NRF) a anunțat închiderea celei de-a doua etape a operațiunii de majorare de capital, în urma căreia au fost subscrise 18.611 acțiuni care au rămas nesubscrise în prima etapă și care au fost oferite unui număr de 17 investitori. În cele două etape, investitorii au subscris 550.000 acțiuni noi cu o valoare nominală de 0,4 lei, iar compania a strâns în total aproximativ 7 milioane de lei. (comunicat companie)

 

Consiliul de Administrație al Chimcomplex Borzești (CHOB), companie care deține platformele Oltchim și Borzești, a convocat acționarii pe 30 iunie 2021 pentru aprobarea admiterii la tranzacționare a acțiunilor pe piața principală reglementată a Bursei de Valori București. În același timp, compania cere aprobarea investitorilor pentru un program de răscumpărare a unui număr maxim de 7.059.620 acțiuni (maxim 3% din totalul acțiunilor) la un preț maxim de 15 lei/acțiune. Scopul programului este îndeplinirea obligațiunilor care decurg din politica de remunerare aprobată de AGOA din data de 26.04.2021. (comunicat companie)

 

Romgaz (SNG) a detronat OMV Petrom (SNP) ca principal furnizor de gaze pe piața retail a consumatorilor non-casnici, reușind ca în numai 6 luni să-și dubleze cotă de piață de la aproximativ 15% la peste 30%. În aceeași perioadă, cota OMV Petrom s-a înjumătățit, de la 44% la 22,5%.

În luna iulie 2020, Romgaz avea o cotă de 14,8% pe piața de retail a clienților non-casnici, în timp ce OMV Petrom una de 44,15%. După numai 6 luni, în Ianuarie 2021, cota Romgaz a ajuns la 30,2%, iar cea a OMV Petrom a coborât la 22,5%. O evoluție și mai spectaculoasă a fost înregistrată în ceea ce privește gazele furnizate de cele două companii clienților non-casnici: în timp ce OMV Petrom a preferat să furnizeze o cantitate similară (2,4 TWh) indiferent de anotimp, Romgaz și-a majorat volumul de gaz furnizat companiilor de la 825 GWh în iulie 2020 la aproape 3 TWh în ianuarie 2021.

Romgaz pare a-și fi consolidat în primul trimestru al acestui an poziția obținută în luna ianuarie. Astfel, potrivit companiei, în perioada ianuarie-martie 2021, a vândut către terți o cantitate de gaze din producția internă (producție curentă plus caz extras din depozite) de 1,65 miliarde metri cubi, cu 14% peste cantitatea de 1,44 miliarde metri cubi vândută în perioada similară a anului trecut. Și asta în pofida reducerii cantității de gaze extrase, de la 1,36 miliarde metri cubi în primul trimestru al anului trecut la 1,31 miliarde metri cubi în primele trei luni ale acestui an. OMV Petrom, în schimb, a raportat un volum de gaze vândute către terți de 11,65 TWh, cu 28% mai mici comparativ cu perioada similară a anului trecut. (profit.ro)

Evenimente Externe

Volatilitatea a cuprins piețele financiare în condițiile în care unele dintre cele mai mari companii din tehnologie se confruntă cu exit-uri majore, ceea ce duce la scăderea abruptă a acțiunilor. Scăderea vine după ce Janet Yellen, secretarul de trezorerie din SUA, a spus că ar putea să fie nevoită să ridice dobânzile pentru a opri economia din a se supraîncălzi. Indicele S&P 500 a închis una dintre cele mai proaste zile de la jumătatea lunii martie, cu aproape toate marile grupuri pe roșu. În Europa, bursele au închis de asemenea pe roșu. Indicele DAX al bursei din Frankfurt a închis în scădere cu 2,38%, în timp ce FTSE 100 din Londra a scăzut cu 0,59%, iar CAC 40 din Franța cu 0,89%.

 

Producătorul de componente și periferice pentru sistemele de jocuri video, Corsair Gaming (CRSR) a raportat o cifră de afaceri de 529,4 milioane de dolari pentru primul trimestru al anului care marchează o creștere de la an la an de 72%. Compania a lansat pe piață 29 noi produse în această perioadă și își dorește să mențină acest ritm și în perioada următoare, iar conducerea companiei și-a revizuit deja prognoza pentru cifra de afaceri la finalul anului de la 1,9 miliarde de dolari până la 2,1 miliarde. (investors.com)

 

Pfizer (PFE) a anunțat ieri o creștere cu 21,4% a veniturilor pentru primul trimestru al anului comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și au atins nivelul de 14,6 miliarde de dolari. Pentru întreg anul 2021, compania prevede venituri totale situate în intervalul 70,5 și 72,5 miliarde de dolari, din care 26 de miliarde vor fi generate doar de vânzările de vaccin anti Covid. (thestreet.com)

 

Veniturile Under Armour (UAA) au crescut cu 35% în primul trimestru al anului 2021 comparativ cu trimestrul încheiat în martie 2020. Compania recunoaște că redeschiderea economiei avantajează vânzările de încălțăminte și echipament sportiv, dar în același timp admite că incertitudinea cauzată de epidemie constituie o amenințare. Totuși CEO-ul Patrik Frisk se așteaptă ca vânzările să crească într-un ritm accelerat în a doua parte a anului. (trestreet.com)

In Focus

BVB:

NRF, CHOB, SNG

Extern:

CRSR, PFE, UAA – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET11,462.301.06%
BET-XT1,013.990.93%
BET-FI48,880.510.85%
BET-NG818.030.30%
BET Plus1,715.401.04%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
TLV2,55002,41%62,58%
SNP0,44851,13%6,82%
TRP0,8190-0,61%5,70%
FP1,72001,42%4,18%
BRD16,08001,77%3,62%
EL13,3200-1,77%1,75%
SNG32,75000,46%1,65%
ALR3,1600-1,25%1,29%
M11,8500-0,42%1,05%
TGN289,5000-0,86%1,00%

 


Extern
DOW 3034,133.030.06%
VIX19.486.39%
S&P 5004,163.92-0.69%
NASDAQ13,633.50-1.88%
DAX14,874.55-2.38%
WIG202,004.66-1.62%
BUX43,093.89-0.21%
NIKKEI28,812.63-0.83%
SHANGHAI3,446.86-0.81%

Obligațiuni
SUA 10Y1.593%
SUA 5Y0.8205%
SUA 2Y0.1645%
Canada 10Y1.523%
Germania 10Y-0.2335%
Franța 10Y0.128%
Japonia 10Y0.091%
Hong Kong 10Y1.163%
RO 10-YR3.020%
RO 5-YR2.500%
RO 2-YR1.950%

 


Dobânda de referință
România1.25%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,777.60-0.79%
Argint26.475-1.81%
Petrol Brent69.502.87%
Cupru4.56050.71%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.9247 RON0.06%
USD/RON4.0999 RON0.09%
GBP/RON5.6974 RON0.18%
EUR/USD1.2008 USD-0.03%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

SSIF GOLDRING SA