Astăzi, 5 mai, Chromosome Dynamics debutează la bursă, pe piața AeRO, sub simbolul CHRD. Compania este un start-up AgriTech, înființat în 2020, care urmărește reconfigurarea proceselor, soluțiilor și perspectivelor agricultorilor prin dezvoltarea de soluții IT&AI inovatoare, care vin în sprijinul acestora prin simplificarea monitorizării tuturor proceselor și prin furnizarea rapidă a cheii succesului în agricultură. După doi ani de activitate, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 4,75 mil. lei. Chromosome Dynamics a realizat, în cea de-a doua jumătate a anului 2021, un plasament privat de acțiuni intermediat de Goldring, prin care a atras de la investitori 3,4 milioane de lei.
BRD raportează datele financiare pentru primul trimestru al acestui an, cu venituri bancare la nivel de grup de 809 milioane de lei, în creștere cu 7,5% față de aceeași perioadă a anului trecut și un profit de 263 milioane, în creștere cu 18%. Costul net al riscului s-a redus în trimestrul I 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a unei performanțe bune a recuperărilor aferente portofoliilor neperformante compensată parțial de o deteriorare a contextului, având în vedere mediul geopolitic actual. (Raport BVB)
2Performant, principalul jucător din piața de marketing afiliat din România, a raportat o cifră de afaceri de 8,4 milioane de lei în primele 3 luni ale acestui an și o pierdere de puțin peste 1 milion de lei. Față de bugetul propus, compania a înregistrat o cifră de afaceri cu 1% mai mare și o pierdere cu 38% mai mică decât cea estimată, datorită cheltuielilor mai mici cu 5%. (Raport BVB)
Astăzi este ultima zi în care investitorii pot cumpăra acțiuni Sphera Franchise Group pentru înregistrarea la încasarea de dividende. Compania va distribui un dividend brut de 0,9021 lei/acțiune, cu un randament de 5,6% la cotația de miercuri.
Piețele americane au crescut miercuri, în condițiile în care Rezerva Federală a majorat ratele dobânzilor pentru a doua oară în acest an, dar președintele Jerome Powell a temperat temerile privind creșteri mai agresive ale ratelor în cadrul următoarelor ședințe. Astfel, în urma creșterii cu 50 de puncte de bază, rata dobânzii se va afla în intervalul de 0,75%-1%. De asemenea, Powell a anunțat că începând de luna viitoare vor fi reduse deținerile de obligațiuni, pentru a reduce lichiditățile din piață. Indicele Dow Jones Industrial Average a înregistrat o creștere de 2,8%, S&P 500 a crescut cu aproximativ 4%, iar Nasdaq a urcat cu 3,2%.
Booking Holdings a surprins plăcut investitorii cu venituri de 2,7 miliarde de dolari, cu 6% peste așteptările analiștilor de 2,53 miliarde de dolari și un profit pe acțiune de 3,9 dolari, de peste 3 ori mai mare decât cel așteptat. Acestea au fost cele mai bune venituri trimestriale din istoria companiei datorită cererii foarte mari la nivel global, iar compania se așteaptă la continuarea acestui trend pentru restul anului. Acțiunile companiei s-au apreciat cu aproximativ 11% în sesiunea after-hours.
BVB:
BRD, CHRD
Extern:
BKNG, ABNB
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
BET | 12,445.70 | -0.99% |
BET-XT | 1,083.86 | -1.08% |
BET-FI | 49,800.38 | -1.66% |
BET-NG | 879.66 | -0.96% |
BET AeRO | 972.62 | -0.89% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
FP | 2.0350 | -0.73% | 10,381,086 |
TLV | 2.3250 | -1.69% | 5,977,581 |
BRD | 16.9000 | -0.59% | 3,374,303 |
SNN | 42.6000 | -2.52% | 2,952,932 |
SNG | 42.5000 | -2.07% | 1,603,107 |
SNP | 0.4750 | 0.42% | 1,554,109 |
M | 18.7400 | -2.80% | 754,469 |
TRP | 0.7080 | -3.15% | 732,858 |
ONE | 1.3400 | 0.60% | 650,514 |
COTE | 77.4000 | -0.26% | 336,807 |
DOW 30 | 34,061.06 | 2.81% |
VIX | 25.42 | -13.09% |
S&P 500 | 4,300.17 | 2.99% |
NASDAQ | 12,964.86 | 3.19% |
DAX | 13,970.82 | -0.49% |
WIG20 | 1,812.56 | -0.63% |
BUX | 42,703.38 | -1.76% |
NIKKEI | 26,818.53 | -0.11% |
SHANGHAI | 3,068.27 | 0.68% |
SUA 10Y | 2.946% |
SUA 5Y | 2.9280% |
SUA 2Y | 2.6667% |
Canada 10Y | 2.944% |
Germania 10Y | 0.9680% |
Franța 10Y | 1.480% |
Japonia 10Y | 0.224% |
Hong Kong 10Y | 2.836% |
RO 10-YR | 7.350% |
RO 5-YR | 7.120% |
RO 2-YR | 6.700% |
România | 3% |
SUA | 0.75%-1.00% |
UE | 0.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.80% |
Aur | 1,900.37 | 1.69% |
Argint | 22.402 | -1.16% |
Petrol Brent | 111.47 | 1.21% |
Cupru | 4.4170 | 1.01% |
EUR/RON | 4.9462 | 0.08% |
USD/RON | 4.6587 | 0.02% |
GBP/RON | 5.8538 | -0.33% |
EUR/USD | 1.0616 | -0.05% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.
În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.
Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.
Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.
Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.