fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 06.09.2024

Evenimente Interne

Softbinator Technologies (CODE), companie românească specializată în servicii complete de dezvoltare a produselor software, a raportat un profit net consolidat de 257 mii lei în primul semestru al anului 2024, după ce, în S1/2023, înregistrase o pierdere. Cifra de afaceri a companiei a ajuns la 14,1 mil. lei, reprezentând o scădere de 20% față de aceeași perioadă a anului precedent. În aceeași perioadă de raportare, cheltuielile au înregistrat o scădere de 24,16%, ajungând la 13,75 mil. lei, față de 18,13 mil. lei înregistrate în perioada similară a anului anterior. (bvb.ro) 

 

În urma ședinței trimestriale a Comisiei Indicilor din 5 septembrie, s-a hotărât includerea Premier Energy (PE) și Antibiotice Iași (ATB) în indicii de referință BET, BET-TR și BET-Total Return Net. Cele două companii, una din sectorul energetic și cealaltă din industria farmaceutică, vor înlocui transportatorul național de țiței Conpet Ploiești și chiar operatorul BVB, care vor fi excluși din aceiași indici. Noile structuri ale indicilor vor fi publicate la finalul zilei de 6 septembrie 2024 și vor intra în vigoare începând cu ședința de tranzacționare din 23 septembrie 2024. (bvb.ro) 

 

Compania Digi Communications (DIGI) a informat că filiala sa, Digi Spain Telecom S.L.U. , a finalizat prima etapă a tranzacției de vânzare a unei rețele de fibră optică din 12 provincii din Spania către Sota Investments Spain OpCo, S.L.U. Această etapă, finalizată pe 5 septembrie 2024, a implicat livrarea rețelei care acoperă 4.412.500 de locuințe. Extinderea rețelei va continua gradual pe o perioadă de aproximativ trei ani, vizând un număr suplimentar de 1.587.500 de locuințe. (bvb.ro) 

 

Joi, 5 septembrie, Aldani Master Capital S.A. a finalizat operațiunea de atragere de capital prin majorare de capital social cu aport în numerar, prin închiderea anticipată a celei de-a doua etape a ofertei publice, suprasubscrisă în cea de-a doua zi a etapei. Aldani Master Capital S.A. a atras aproximativ 3,4 mil. lei, capitalul social majorându-se de la 717.016,10 lei la 3.728.483,70 lei.

Evenimente Externe

UiPath a raportat venituri de 316 mil. dolari în al doilea trimestru al anului 2024 (mai-iulie, conform calendarului american de raportări), reprezentând o creștere de 10% față de trimestrul anterior. În același timp, rata anuală de reînnoire a abonamentelor (ARR), un indicator-cheie al companiei, a crescut cu 19% comparativ cu anul precedent. Pentru T3/2024, UiPath estimează venituri între 345 și 350 mil. de dolari și un ARR de aproximativ 1,6 mld. dolari. De asemenea, compania a anunțat o extindere cu 500 de mil. dolari a programului său de răscumpărare de acțiuni. (zf.ro) 

 

Acțiunile europene au închis în scădere pentru a patra sesiune consecutivă, pe fondul dezamăgirii provocate de datele privind locurile de muncă din SUA. Indicele regional Stoxx 600 a scăzut cu 0,43%, bursele și sectoarele majore înregistrând atât pierderi, cât și câștiguri. Acțiunile din sectorul utilităților au crescut cu 1,66%, în timp ce sectorul sănătății   scăzut cu 1,4%. În context mai larg, sentimentul global a fost din nou afectat de datele din SUA, după ce sondajele slabe din sectorul manufacturier și numărul mai mic decât așteptările de locuri de muncă disponibile au sugerat o încetinire a economiei celei mai mari din lume. Aceasta a reînviat dezbaterea privind posibilitatea ca Rezerva Federală să reducă ratele dobânzii cu 50 de puncte de bază, în loc de 25, în această lună. (cnbc.com) 

 

Membrii OPEC+ sunt aproape de a amâna creșterile planificate ale producției de petrol pentru cel puțin două luni, în contextul unei cereri mai slabe decât se anticipa, care a dus prețurile la cel mai scăzut nivel din acest an. Creșterile planificate ar fi majorat producția grupului cu 180.000 de barili pe zi în octombrie și cu 540.000 de barili pe zi până la sfârșitul anului, ca parte a strategiei de eliminare treptată a celor 2,2 milioane de barili de reduceri voluntare în decursul următoarelor 12 luni. (reuters.com) 

In Focus

BVB: CODE, PE, ATB, DIGI

Extern: principalii indicii


Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET17.728,02-1.56%
BETPlus2.620,66-1.51%
BET-TR39.062,58-1.56%
BET-XT1.517,95-1.41%
BET-FI60.942,640.20%
BET-NG1.246,45-1.56%
BET AeRO980,50-1.54%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
FP0.39501.75%28.186.025
TLV28.1500-2.09%10.013.988
SNP0.7430-1.33%7.890.433
DIGI63.4000-0.63%5.743.673
TTS6.1800-5.94%4.248.377
H2O121.0000-0.49%4.133.680
SNN43.4500-0.91%3.306.134
SNG5.6500-3.09%2.334.407
EL13.8600-4.02%1.670.636
M5.7100-1.38%1.186.784

Extern

 

Dow Jones40.755,75-0.74%
S&P 5005.503,41-0.3%
NASDAQ17.127,660.54%
VIX19,90-4.27%
DAX18.576,500.2%
CAC 407.431,96-0.43%
FTSE MIB IDX26.835,310.26%
AEX Amsterdam891,86-0.21%
WSE WIG83.429,65-1%
Shanghai2.788,310.11%
Nikkei 22536.774,150.65%
S&P/ASX 2007.984,100.42%

Obligațiuni
SUA 10Y3.708%
SUA 5Y3.516%
SUA 2Y3.725%
Canada 10Y2.973%
Germania 10Y2.2080%
Franța 10Y2.907%
Japonia 10Y0.882%
Hong Kong 10Y2.775%
RO 10YR6.750%
RO 5YR6.230%
RO 2YR5.840%

 


Dobânda de referință
România6.5%
SUA5.25%- 5.5%
UE4.25%
Japonia0.25%
China3.45%

Mărfuri
Aur2,550.600.29%
Argint29.1220.08%
Petrol Brent72.780.12%
Cupru4.1267-0.33

 


Cursuri_valutare
EUR/RON4.9730
0.01%
USD/RON
4.4742
-0.02%
GBP/RON
5.8966
-0.02%
EUR/USD1.11150.05%

 


SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA