MedLife (M) informează investitorii că s-a decis inițierea unui program de răscumpărare de acțiuni care se întinde pe o perioadă de 18 luni începând cu data de 29 septembrie 2021. Adunarea Generală a aprobat cumpărarea din piață a unui număr maxim de 5.470.671 de acțiuni la un preț cuprins între 10 și 30 de lei. Compania nu va putea achiziționa într-o zi de tranzacționare mai mult de 25% din volumul mediu zilnic de acțiuni. Scopul programului a fost ca acțiunile dobândite să fie oferite foștilor sau actualilor membri ai conducerii sau foștilor sau actualilor angajați ai unora dintre filialele MedLife în schimbul acțiunilor/părților sociale deținute de aceștia în respectivele filiale ale MedLife. (comunicat BVB)
Acționarii Visual Fan (ALW) au aprobat, în unanimitate, majorarea capitalului social al societății cu suma de 555.550 de lei, ajungând la nivelul de 666.660 lei. Majorarea se va realiza prin emisiunea unui număr de 5.555.500 de acțiuni noi și prin încorporarea rezervelor companiei, iar acțiunile nou emise vor fi alocate în mod gratuit acționarilor înregistrați la data de 9 februarie 2022. Raportul de alocare va fi de 5 acțiuni nou emise la fiecare acțiune deținută, iar scopul majorării este de a susține activitățile curente ale societății. (comunicat BVB)
AirClaim (CLAIM) a publicat, prin intermediul Bursei de Valori, un raport de activitate pentru ultimele trei luni ale anului 2021 și menționează că a primit 10.824 de cereri de despăgubire din care 3.280 reprezintă cereri complete. În același raport, compania anunță a încheiat un parteneriat strategic cu un operator aerian privind plata cu celeritate a despăgubirilor, parteneriat din care AirClaim a încasat peste 205.000 de lei. Societatea a înregistrat peste 200 de dosare noi de despăgubire în instanță, dosare care pot însuma peste 100.000 de euro. Tot în perioada 1 octombrie 2021 – 6 ianuarie 2022, companiile aeriene, în mod amiabil, au aprobat cereri în valoare totală de 157.450 de euro. (comunicat BVB)
Noile cereri de șomaj din America, raportate pentru ultima săptămâna din decembrie, au fost într-un număr total de 207.000, peste cele 195.000 – cât erau așteptate de analiști și cu 7.000 mai multe decât cu o săptămână înainte. În același timp, și asigurările de șomaj aflate în derulare au crescut până la 1,75 milioane. Cu toate acestea, datele recente arată ca șomajul se află la un nivel mai mic chiar și decât cel de dinainte de pandemia Covid. (cnbc.com)
Creșterile accelerate ale randamentelor obligațiunilor din ultimele zile au făcut ca fondurile de investiții să renunțe la acțiunile companiilor din sectorul tehnologic. Acțiunile tehnologice sunt considerate ca fiind cele mai expuse la aceste creșteri pentru că fluxul viitor de numerar pe care se bazează evaluările acestor companii valorează mai puțin în prezent și acest lucru îi face pe investitori să se reorienteze către sectoare mai defensive, precum cel energetic sau cel bancar. Vânzările din ultimele zile din sectorul tehnologic au însumat cea mai mare valoare de fonduri retrase din sector din ultimii 10 ani. (cnbc.com)
Bentley a vândut anul trecut 14.659 vehicule, ceea ce reprezintă o creștere de 31% față de recordul înregistrat in 2020, iar compania pune acest succes atât pe seama noilor modele, cât și pe seama planului companiei de a produce exclusiv mașini electrice până în 2030. Compania deținută de Volkswagen (VOW) a menționat că vânzările de pe continentul American au crescut cu 39%, iar cele din China s-au majorat cu 40%. (cnbc.com)
BVB:
M, CLAIM, ALW
Extern:
VOW, acțiunile din sectorul tehnologic
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
BET | 13,112.56 | -0.57% |
BET-XT | 1,147.32 | -0.51% |
BET-FI | 52,016.22 | -0.08% |
BET-NG | 893.69 | -0.02% |
BET AeRO | 1,099.94 | -1.18% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
SNP | 0.5060 | 2.43% | 4,050,755 |
TLV | 2.6100 | -0.57% | 3,352,041 |
SNN | 47.1000 | -1.05% | 1,646,652 |
BNET | 0.3840 | 1.32% | 1,500,496 |
SNG | 37.2000 | -1.20% | 1,326,878 |
BRD | 17.8400 | -2.41% | 1,113,179 |
TRP | 1.0600 | -2.03% | 1,101,033 |
M | 24.0000 | -2.04% | 1,098,291 |
FP | 1.9700 | -0.40% | 1,042,215 |
LHA | 34.2550 | -1.57% | 835,947 |
DOW 30 | 36,236.47 | -0.47% |
VIX | 19.61 | 0.00% |
S&P 500 | 4,696.05 | -0.10% |
NASDAQ | 15,080.90 | -0.13% |
DAX | 16,052.03 | -1.35% |
WIG20 | 2,310.97 | 0.45% |
BUX | 52,097.34 | 0.60% |
NIKKEI | 28,478.56 | -0.03% |
SHANGHAI | 3,578.86 | -0.20% |
SUA 10Y | 1.725% |
SUA 5Y | 1.4707% |
SUA 2Y | 0.8761% |
Canada 10Y | 1.702% |
Germania 10Y | -0.0685% |
Franța 10Y | 0.254% |
Japonia 10Y | 0.118% |
Hong Kong 10Y | 1.603% |
RO 10-YR | 5.450% |
RO 5-YR | 5.010% |
RO 2-YR | 4.009% |
România | 1.75% |
SUA | 0.00%-0.25% |
UE | 0.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.80% |
Aur | 1,789.95 | 0.05% |
Argint | 22.087 | -0.46% |
Petrol Brent | 82.81 | 1.00% |
Cupru | 4.3652 | 0.25% |
EUR/RON | 4.9454 RON | 0.16% |
USD/RON | 4.3787 RON | 0.07% |
GBP/RON | 5.9296 RON | 0.18% |
EUR/USD | 1.1303 USD | 0.08% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.
În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.
Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.
Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.
Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.