Indicele BET a încheiat ședința de vineri cu o scădere de 0,17%, deși principalii indici europeni au marcat creșteri în aceeași zi. Pe plan local, acțiunile Bursei de Valori București (BVB), în ziua publicării rezultatelor, au scăzut cu peste 4,7%, în timp ce acțiunile Băncii Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) și Hidroelectrica (H2O), cu o pondere importantă în cadrul BET, au închis ședința pe teritoriu negativ. Acțiunile companiei Aquila (AQ) au marcat o creștere de 2,6%, ridicând performanța anuală a acestora la 58,7%. Săptămâna aceasta, sezonul raportărilor financiare de la bursa locală ia avânt, Alro raportând miercuri, Chromosome, Conpet, Rompetrol Well Services și Transilvania Broker în ziua de joi, în timp ce vineri vedem rezultatele unor companii precum Romgaz, Aerostar, Biofarm, Compa, Oil Terminal. (bvb.ro)
DN Agrar (DN) a raportat rezultatele aferente primului trimestru al anului 2023 și a anunțat o cifră de afaceri de 44,28 mil. lei, mai mare cu 48% față de T1 2022. În același timp, profitul net a crescut cu 172%, ajungând la 8,26 mil. lei. Cantitatea de lapte livrată a crescut cu 13% în această perioadă. Pentru trimestrul următor, CEO-ul companiei a spus că se așteaptă la menținerea ritmului de creștere în ceea ce privește activitatea operațională și, implicit, producția de lapte. DN Agrar va publica rezultatele semestriale pe data de 29 septembrie, conform datelor prezentate de BVB. (bvb.ro)
Bittnet (BNET) a anunțat vineri că societatea Dataware Consulting, care face parte din grupul Bittnet, a semnat două contracte semnificative pentru furnizarea și instalarea de echipamente de infrastructură IT (switch-uri și routere). Ambele acorduri au o perioadă de derulare de 3 ani, fiind în valoare de aproximativ 26,8 mil. lei, respectiv 30,5 mil. lei, sume fără TVA, beneficiarul fiind un client din sectorul public. (bvb.ro)
Arctic Stream (AST) a anunțat semnarea unui acord-cadru a cărui valoare depășește 10% din cifra de afaceri netă a ultimelor situații financiare încheiate, respectiv din 2022. Valoarea totală a acordului cadru se ridică la aproximativ 50 mil. lei și are ca obiect livrarea de echipamente de comunicații, mai exact routere. Durata contractului va fi de 36 de luni, beneficiarul fiind un client din sectorul public. (bvb.ro)
Locurile de muncă din sectoarele non-agricole au crescut cu 187 de mii în luna iulie, într-un ritm mai redus decât arătau estimările prezentate de Dow Jones de 200 de mii. În același timp, rata șomajului s-a ridicat la 3,5%, deși estimările erau de 3,6%. Câștigul mediu pe oră a crescut cu 0,4% la nivel de lună și la 4,4% la nivel anual, ambele cifre fiind mai mari decât așteptările. Indicii americani au înregistrat creșteri imediat după publicarea acestor date, dar au închis ședința de tranzacționare pe teritoriu negativ. (cnbc.com)
Joi vor fi publicate datele inflației din SUA pentru luna iulie, iar acestea vor arăta dacă presiunile asupra prețurilor au o tendință de scădere și, totodată, dacă piețele au dreptate așteptându-se ca, în curând, Fed să pună capăt ciclului agresiv de majorare a ratelor dobânzilor. Recent, Fed a anunțat că va analiza datele economice în fiecare ședință în parte, motiv pentru care nu a prezentat o decizie anticipată pentru următoarea ședință de politică monetară. (investing.com)
Conglomeratul condus de investitorul Warren Buffett, Berkshire Hathaway, a raportat profituri operaționale de 10 miliarde de dolari în al doilea trimestru, cu 6,6% mai mult decât cel din perioada similară a anului trecut. De asemenea, compania a înregistrat un profit net de 35,9 miliarde de dolari, comparativ cu o pierdere de 43,6 miliarde în T2 2022, pe măsură ce a înregistrat câștiguri din investiții de 25,9 miliarde de dolari. Berkshire a avut la final de trimestru și o poziție de numerar aproape record, de 147,4 miliarde de dolari, comparativ cu 130,6 miliarde de dolari în T1 2023. (cnn.com)
BVB:
BNET, AST, DN
Extern:
BRK.B
BET | 13.111,25 | -0.17% |
BETPlus | 1.952,81 | -0.18% |
BET-TR | 26.414,18 | -0.17% |
BET-XT | 1.132,29 | -0.13% |
BET-FI | 49.121,12 | 0.28% |
BET-NG | 978,06 | -0.31% |
BET AeRO | 899,84 | 0.40% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
FP | 1.9260 | 0.84% | 5.332.240 |
SNP | 0.5340 | -0.74% | 3.730.055 |
TLV | 20.8800 | -0.85% | 2.549.522 |
SNG | 40.0000 | 0.00% | 2.342.783 |
AQ | 0.8760 | 2.58% | 1.427.392 |
M | 19.2000 | 1.69% | 802.124 |
TTS | 17.8500 | 0.00% | 690.376 |
BRD | 14.3800 | 0.28% | 682.124 |
BVB | 52.4000 | -4.73% | 501.684 |
SNN | 44.9500 | 0.90% | 496.939 |
Dow Jones | 35.065,62 | -0.47% |
S&P 500 | 8.381,94 | -0.8% |
NASDAQ | 13.909,24 | -0.84% |
VIX | 17,10 | 6.37% |
DAX | 15.951,86 | 0.22% |
CAC 40 | 7.315,07 | 0.38% |
FTSE MIB IDX | 26.835,31 | 0.26% |
AEX Amsterdam | 770,07 | -0.02% |
WSE WIG | 71.471,63 | 0.27% |
Shanghai | 3.288,08 | -0.24% |
Nikkei 225 | 32.192,75 | 0.54% |
S&P/ASX 200 | 7.325,30 | 0.19% |
SUA 10Y | 4.065% |
SUA 5Y | 4.177% |
SUA 2Y | 4.812% |
Canada 10Y | 3.582% |
Germania 10Y | 2.5255% |
Franța 10Y | 3.090% |
Japonia 10Y | 0.617% |
Hong Kong 10Y | 3.904% |
RO 10YR | 6.750% |
RO 5YR | 6.550% |
RO 2YR | 6.304% |
România | 7.00% |
SUA | 5,25%- 5,5% |
UE | 4.25% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.55% |
Aur | 1,970.55 | -0.28% |
Argint | 23.535 | -0.76% |
Petrol Brent | 86.13 | -0.13% |
Cupru | 3.8392 | -0.38% |
EUR/RON | 4.9470 | 0.00% |
USD/RON | 4.5037 | 0.25% |
GBP/RON | 5.7287 | -0.34% |
EUR/USD | 1.0981 | -0.26% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.