Ziua și creșterile la BVB. În sesiunea de ieri, indicele BET a înregistrat o creștere cu 1,54%, pe un rulaj de 40 milioane lei pe segmentul de acțiuni. Rulajele au fost semnificativ mai mari în ultimele sesiuni de tranzacționare și s-au putut observa schimburi de valori mari, ceea ce ar putea indica prezența unor fonduri. Evoluția de ieri a fost decorelată de ceea ce s-a întâmplat pe piețele externe, acolo unde s-au înregistrat scăderi. (date bvb.ro)
GoCab (CAB) a anunțat contractarea unui împrumut în valoare de 250.000 lei, de la BRK Financial Group, care deține 49% din capitalul social al companiei. Fondurile vor fi folosite pentru desfășurarea activității operaționale, se arată în comunicat. (bvb.ro)
Simtel Team (SMTL) a informat investitorii cu privire la deschiderea unei filiale în Chișinău, Republica Moldova. Noua societate se va denumi Simtel Solar, iar compania-mamă va deține 100% din aceasta. Compania a mai adăugat că are deja comenzi plasate și în derulare din Republica Moldova, cu o putere totală instalată de aproximativ 2MWh și estimează proiecte cu aceeași putere instalată pentru a doua jumătate a anului 2023. (bvb.ro)
Dăm startul evenimentelor Sunetul Banilor! La prima întâlnire vom vedea ce ne-a învățat bursa în acest an și la ce să fim atenți în anul următor. Evenimentul va avea loc la Hotel Privo, în Târgu Mureș, în data de 13 decembrie, de la ora 18:30. Speakerii vor fi Radu Cojoc – broker Goldring și Rareș Mihăilă – fondatorul investestelabursa.ro Înscrie-te aici!
Indicele S&P 500 a înregistrat a patra ședință consecutivă de scădere, în timp ce indicele Dow Jones a pierdut în doar două ședințe, nu mai puțin de 800 puncte. Evoluția vine ca urmare a temerilor legate de o posibilă menținere, de către FED, a politicii monetare restrictive, în condițiile în care inflația ar putea să se mențină ridicată pentru mai mult timp, mai ales că datele economice din SUA se mențin încă solide. Săptămâna viitoare va fi una importantă din punctul de vedere al datelor economice care vor fi publicate, cu cifrele privind inflația în Germania și SUA, dar și în ceea ce privește deciziile de politică monetară pe care le va lua FED. (cnbc.com)
Conform unor surse familiare companiei, Morgan Stanley (MS) ar urma să disponibilizeze în jur de 1.600 de angajați din cei peste 81.000 la nivel mondial. Marile bănci obișnuiesc să reducă din numărul de angajați care nu contribuie direct la performanța companiei, practică care a fost oprită pe perioada pandemiei, când activitatea a fost una intensă, dar și performanțele au fost semnificative. Băncile consideră că prin astfel de operațiuni, vor reduce o parte semnificativă din cheltuieli și vor avea resurse pentru angajații care rămân și sunt direct implicați în performanțele înregistrate. (cnbc.com)
Cotațiile petrolului au scăzut ieri cu peste 3%, pe fondul îngrijorărilor privind economia globală. Membrii OPEC+ nu au reușit încă să ajungă la un acord privind reducerea producției și, pe de altă parte, luni a intrat în vigoare și plafonarea prețului petrolului rusesc. Cotațiile petrolului ajung, astfel, în jurul nivelului din urmă cu un an, respectiv 74,2 dolari pe baril pentru petrolul WTI și 79,5 dolari pentru petrolul Brent. (investing.com)
BVB:
principalii indici, CAB, SNP, SMTL
Extern:
principalii indici, cotațiile petrolului
BET | 12.306,27 | 1.54% |
BETPlus | 1.836,16 | 1.57% |
BET-TR | 23.936,04 | 1.54% |
BET-XT | 1.071,34 | 1.30% |
BET-FI | 50.710,13 | 0.50% |
BET-NG | 905,78 | 1.31% |
BET AeRO | 831,18 | -0.45% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
FP | 1.9980 | 2.15% | 10.011.929 |
TLV | 21.9500 | 2.09% | 9.942.472 |
SNP | 0.4740 | 2.05% | 8.957.625 |
SNG | 41.6500 | 0.97% | 1.937.783 |
BRD | 13.8800 | 0.43% | 1.534.493 |
SNN | 43.5000 | 1.40% | 1.436.641 |
TRP | 0.5950 | 3.84% | 871.476 |
ONE | 0.8610 | -1.03% | 609.923 |
TGN | 266.0000 | 0.00% | 606.805 |
M | 17.5800 | 0.23% | 586.634 |
Dow Jones | 33.596,34 | -1.01% |
S&P 500 | 7.322,10 | -1.4% |
NASDAQ | 11.014,89 | -1.94% |
VIX | 22,17 | 6.68% |
DAX | 14.343,19 | -0.44% |
CAC 40 | 6.687,79 | 0.15% |
FTSE MIB IDX | 24.265,45 | -1.01% |
AEX Amsterdam | 717,74 | -0.84% |
WSE WIG | 55.908,34 | -0.51% |
Shanghai | 3.208,22 | 0.25% |
Nikkei 225 | 27.907,23 | 0.31% |
S&P/ASX 200 | 7.291,30 | -0.47% |
SUA 10Y | 3.549% |
SUA 5Y | 3.7620% |
SUA 2Y | 4.3703% |
Canada 10Y | 2.793% |
Germania 10Y | 1.7830% |
Franța 10Y | 2.247% |
Japonia 10Y | 0.247% |
Hong Kong 10Y | 3.347% |
RO 10YR | 7.665% |
RO 5YR | 7.480% |
RO 2YR | 7.275% |
România | 6.75% |
SUA | 3.75%-4% |
UE | 2.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.70% |
Aur | 1,781.95 | -0.03% |
Argint | 22.372 | 0.17% |
Petrol Brent | 79.36 | o.01% |
Cupru | 3.7815 | -1.06% |
EUR/RON | 4.9145 | 0.09% |
USD/RON | 4.7022 | 0.26% |
GBP/RON | 5.6948 | 0.05% |
EUR/USD | 1.0452 | -0.16% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.