OMRO va derula o nouă emisiune de obligațiuni prin intermediul bursei, în valoare totală de 7 milioane lei, care poate fi suplimentată până la 10 milioane lei. Cuponul este fix, de 9,5% pe an iar obligațiunile vor avea scadența la 5 ani. Prețul de subscriere va fi de 99,5% din valoarea nominală de 100 lei, iar oferta se va desfășura prin intermediul Goldring, în perioada 8 decembrie 2021 – 31 ianuarie 2022, cu posibilitatea închiderii anticipate. (comunicat bvb.ro)
OMV Petrom (SNP) a publicat ieri dimineață la bursă, Strategia 2030. Potrivit acesteia, compania se angajează să crească dividendul de bază pe acțiune în medie cu 5-10% pe an, până în 2030. De asemenea, compania își propune investiții de 11 miliarde de euro până în 2030, din care 3,7 miliarde de euro să fie îndreptate către proiecte cu emisii de carbon reduse. Producția de gaze extrase din Marea Neagră este estimată să înceapă în 2026/2027. (comunicat bvb.ro)
Electrica (EL) a anunțat printr-un comunicat achiziția unei companii de proiect care are ca obiect principal de activitate producția de energie din surse fotovoltaice. Prețul total estimat al tranzacției este de 4,2 milioane euro. Compania vizată dezvoltă proiectul Bihor I, care are o capacitate instalată proiectată de 77,5 MW. (comunicat bvb.ro)
Medlife (M) a anunțat ieri finalizarea majorării creditului sindicalizat cu suma de 50 milioane de euro, până la valoarea de 185 milioane euro. Potrivit comunicatului, fondurile vor fi utilizate pentru consolidarea poziției la nivel național, creșterea prezenței la nivel regional și amplificarea proiectelor de cercetare. Compania are 2-3 discuții avansate la nivel național și 1-2 la nivel regional, în ceea ce privește procesul de achiziții și extindere a infrastructurii medicale. Sindicatul bancar care a semnat pentru creditul acordat Medlife este format din BCR; Raiffeisen Bank, BRD și Banca Transilvania. (comunicat bvb.ro)
Urmărește cea de-a patra ediție a Galei Financial Intelligence Awards, azi, 08 decembrie, de la ora 18:00. Evenimentul se desfășoară hibrid, fiind transmis live pe site-ul www.financialintelligence.ro, dar și pe paginile de Facebook și Youtube Financial Intelligence.
Bursele lumii au continuat și ieri să înregistreze creșteri pe fondul reducerii îngrijorărilor privind noua variantă a coronavirus, Omicron. Potrivit declarației lui Anthony Faucci, consilierul șef pe probleme medicale de la Casa Albă, această nouă tulpină, deși e mai contagioasă decât celelalte, infecțiile cu aceasta sunt mai puțin severe, după primele studii. Astfel, optimismul pare să fi revenit pe mai toate piețele, indicele american Nasdaq apreciindu-se ieri cu 3%, în timp ce indicele german DAX a înregistrat ieri o creștere cu 2,82%. (investing.com)
Goldman Sachs a anunțat ieri revizuirea în creștere a prețului-țintă pentru acțiunile Apple (AAPL), până la nivelul de 200 dolari pe acțiune. Analiștii GS sunt de părere că noile produse pe care Apple intenționează să le lanseze, cum ar fi dispozitivele de realitate augmentată sau vehiculele autonome, nu au fost încă incluse în prețul acțiunilor. De asemenea, analiștii sunt optimiști și cu privire la dispozitivele iPhone ce vor fi vândute în acest ultim trimestru al anului, estimând o creștere cu 3 milioane de unități, ceea ce înseamnă o creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Acțiunile Apple au crescut ieri cu peste 3%, până la nivelul de 171 dolari. (cnbc.com)
BVB:
SNP, EL, M
Extern:
AAPL – simbol care poate fi tranzacționate prin intermediul Goldring
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
BET | 12,519.27 | 0.57% |
BET-XT | 1,103.87 | 0.58% |
BET-FI | 51,616.53 | 0.10% |
BET-NG | 848.66 | 1.33% |
BET AeRO | 1,013.82 | -2.00% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
ONE | 2.5000 | 5.93% | 7,746,965 |
SNG | 37.0500 | 1.09% | 7,746,965 |
TLV | 2.4800 | -0.60% | 4,449,200 |
SIF1 | 2.5800 | 2.38% | 3,241,979 |
FP | 1.8460 | 0.11% | 1,692,708 |
SNP | 0.4700 | 3.30% | 1,602,547 |
DIGI | 41.0000 | -1.91% | 1,370,017 |
TTS | 22.6000 | 0.00% | 1,230,718 |
M | 22.5000 | 2.74% | 1,076,788 |
BRD | 17.1400 | -0.92% | 990,839 |
DOW 30 | 35,719.43 | 1.40% |
VIX | 21.89 | 19.46% |
S&P 500 | 4,686.75 | 2.07% |
NASDAQ | 15,686.90 | 3.03% |
DAX | 15,813.94 | 2.82% |
WIG20 | 2,231.12 | 1.85% |
BUX | 50,723.42 | -0.36% |
NIKKEI | 28,860.62 | 1.42% |
SHANGHAI | 3,637.57 | 1.18% |
SUA 10Y | 1.465% |
SUA 5Y | 1.2451% |
SUA 2Y | 0.6815% |
Canada 10Y | 1.584% |
Germania 10Y | -0.3720% |
Franța 10Y | -0.021% |
Japonia 10Y | 0.047% |
Hong Kong 10Y | 1.477% |
RO 10-YR | 5.600% |
RO 5-YR | 5.080% |
RO 2-YR | 4.052% |
România | 1.75% |
SUA | 0.00%-0.25% |
UE | 0.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 4.35% |
Aur | 1,787.35 | 0.15% |
Argint | 22.430 | -0.41% |
Petrol Brent | 75.00 | -0.61% |
Cupru | 4.3525 | 0.27% |
EUR/RON | 4.9446 RON | 0.06% |
USD/RON | 4.3793 RON | -0.12% |
GBP/RON | 5.7999 RON | -0.13% |
EUR/USD | 1.1289 USD | 0.25% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.
În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.
Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.
Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.
Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.