Indicii BVB au avut scăderi în sesiunea de tranzacționare de ieri, în contrast cu dinamica piețelor europene. BETPlus a scăzut cu 0,73% până la 1.830, în timp ce indicele Bet-BK, a avut un declin de 0,26% pană la 2.337. Valoarea tranzacțiilor s-a ridicat la 59 mil. lei, peste media zilnică a acestui an. Pe segmentul principal, OMV Petrom (SNP) a avut un rulaj de 19,9 mil. lei, compania încheind ziua în scădere cu 0,21%. Acțiunile BRD (BRD) au coborât la 13,6 lei, pe fondul unor tranzacții de 7,9 mil. lei. Pe poziția a treia s-a situat Banca Transilvania (TLV), care a scăzut cu 1,49% la prețul de 19,8 lei. (Bursa.ro)
Retailerul Vivre Deco a obținut doar 21,1% voturi favorabile din partea creditorilor pentru omologarea planului de redresare. Compania avea nevoie de 30% pentru implementarea planului, iar aceștia au cerut prelungirea termenului cu încă 30 de zile, justificând că „negocierile cu creditorii sunt într-un stadiu suficient de avansat și prezintă perspective rezonabile de acceptare a planului de restructurare modificat” . (ZF.ro)
Producătorul de vinuri Purcari (WINE) a anunțat investitorii că fondurile Firebird au raportat o deținere de peste 5%, respectiv 2 mil. acțiuni din companie. Conform calculelor realizate, valoarea investiției este de circa 18,3 mil. lei. Firebird Management operează 14 fonduri private orientate pe piețe emergente și administrează active totale în valoare de aproximativ 627 mil. dolari, Fondul investind în principal în foste țări din Uniunea Sovietică, țările baltice, Georgia și Kazahstan. (ZF.ro)
Disney a raportat ieri, după clopoțel, rezultatele financiare ale ultimului trimestru din 2022. Compania a raportat pierderi de abonați mai mici față de estimări, iar, ca rezultat, acțiunile au crescut cu până la 5% în tranzacțiile after-hours. Profitul pe acțiune raportat de companie a fost de 99 cenți, față de 78 cenți așteptat. Veniturile au fost de 23,51 mld. dolari, față de 23,37 mld. dolari așteptați, iar numărul de abonați Disney+ a fost în linie cu așteptările, însumând 161,8 mil. abonați. În conferința de după postarea rezultatelor financiare, CEO-ul Bob Iger a anunțat o reorganizare, constând în eliminarea a 7.000 de locuri de muncă și o reducere a costurilor de 5,5 mld. dolari. (CNBC.com)
Societe Generale a raportat miercuri o scădere de 64% a profitului anual net din 2022, lucru determinat de scăderile activității în unitatea bancară autohtonă, de schimbările valutare, dar și de creșterile cheltuielilor de exploatare. Banca franceză a declarat că venitul net a fost de 1,16 mld.€ pentru T4 2022, ducând profitul anual la 2,02 mld.€. Spre comparație, banca a înregistrat un profit net de 5,6 mld.€ la sfârșitul 2021. Costurile de exploatare au crescut până la 18,6 mld.€ (+5,9%), iar rata CET1 a fost de 13,5%, față de 13,1% la sfârșitul T3 2022. În final, aceștia au declarat că perspectivele pentru 2023 sunt provocatoare, adăugând că va fi un an de tranziție, în care se așteaptă ca unitatea națională să raporteze venituri mai mici. (CNBC.com)
Credit Suisse a raportat joi o pierdere netă, în al patrulea trimestru, de 1,4 mld. franci elvețieni, din cauza restructurării masive ce are loc în cadrul companiei. În ciuda acestui fapt, retragerile nete au atins 110,5 mld. franci elvețieni în trimestrul al patrulea, ducând retragerile anuale de active, pentru 2022, la 123,2 mld. franci. Divizia de wealth management a băncii a înregistrat retrageri nete de active în valoare de 95,7 mld. franci în 2022, marea majoritate în trimestrul al patrulea. Rata CET1 a ajuns la 14,1% față de 14,4% în urmă cu un an. Veniturile nete au fost de 3,06 mld. franci elvețieni, de la 4,58 mld. anul trecut, iar cheltuielile totale de exploatare în T4 au fost de 4,33 mld. franci, față de 6,27 mld. franci cu un an în urmă. (investing.com)
BVB:
WINE, SNP, BRD
Extern:
CS, DIS
BET | 12.244,99 | -0.76% |
BETPlus | 1.830,12 | -0.73% |
BET-TR | 23.816,92 | -0.76% |
BET-XT | 1.066,43 | -0.72% |
BET-FI | 50.028,97 | -0.02% |
BET-NG | 918,34 | 0.30% |
BET AeRO | 892,85 | 0.19% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
SNP | 0.4750 | -0.21% | 19.870.557 |
BRD | 13.6000 | -5.69% | 7.906.751 |
TLV | 19.8000 | -1.49% | 6.016.980 |
FP | 2.0500 | 0.00% | 4.233.303 |
SNG | 40.5000 | 0.25% | 1.602.645 |
TRP | 0.5710 | -1.55% | 1.008.958 |
SNN | 43.8000 | -0.11% | 950.167 |
EBS | 177.2000 | 2.49% | 942.624 |
EL | 8.7300 | 1.99% | 727.388 |
ONE | 0.8750 | -0.57% | 688.765 |
Dow Jones | 33.949,01 | -0.54% |
S&P 500 | 7.662,97 | -0.86% |
NASDAQ | 11.910,52 | -1.33% |
VIX | 19,63 | 3.82% |
DAX | 15.412,05 | -0.25% |
CAC 40 | 7.119,83 | -0.87% |
FTSE MIB IDX | 27.160,73 | -0.48% |
AEX Amsterdam | 763,86 | 0.95% |
WSE WIG | 60.952,29 | -0.07% |
Shanghai | 3.238,78 | -0.39% |
Nikkei 225 | 27.567,44 | -0.43% |
S&P/ASX 200 | 7.529,60 | 0.34% |
SUA 10Y | 3.614% |
SUA 5Y | 3.8077% |
SUA 2Y | 4.4400% |
Canada 10Y | 3.036% |
Germania 10Y | 2.3425% |
Franța 10Y | 2.805% |
Japonia 10Y | 0.487% |
Hong Kong 10Y | 3.284% |
RO 10YR | 7.545% |
RO 5YR | 7.410% |
RO 2YR | 6.700% |
România | 7.00% |
SUA | 4.5%-4.75% |
UE | 3.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.70% |
Aur | 1,892.85 | 0.11% |
Argint | 22.475 | 0.25% |
Petrol Brent | 85.16 | 0.08% |
Cupru | 4.0815 | 0.84% |
EUR/RON | 4.8962 | 0.11% |
USD/RON | 4.5595 | -0.17% |
GBP/RON | 5.5151 | 0.04% |
EUR/USD | 1.0738 | 0.27% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.