fbpx

SSIF GOLDRING SA

Goldring
„Intermediarul companiilor antreprenoriale românești” la Bursa de Valori București.
23
Experiență și Expertiză - 23 de ani pentru investitorii pieței de capital.
14
Listări pe piața de capital.
13
Plasamente private
23
Operațiuni de piață
60
Clienți servicii consultanță corporate

 

Trendul zilei 09.11.2021

Evenimente Interne

Astăzi, 9 noiembrie, se desfășoară ședința de politică monetară a BNR, ultima din acest an. Datorită inflației peste prognozele băncii centrale, analiștii se așteaptă ca BNR să majoreze dobânda de referință de la 1,5 % la 2%. (zf.ro)

 

Prima ședință de tranzacționare a săptămânii a debutat cu o scădere 0,11% a indicelui principal. Aprecieri au cunoscut indicii de profil BET-FI și ROTX, cu aprecieri de 0,16%, respectiv 0,01%. Lichiditatea înregistrată a fost 96,5 mil. lei, aceasta fiind peste media anului curent de 79,17 mil. lei. Totuși, lichiditatea peste medie s-a datorat tranzacțiilor realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), respectiv 60 mil. lei. (bvb.ro)

 

În prima zi de subscriere, investitorii de retail au arătat un interes scăzut pentru IPO-ul derulat de Aquila (AQ). Din cele 6,67 mil. acțiuni din cadrul sub-tranșei A, investitorii au subscris doar 2,78 mil. acțiuni, în timp ce din cadrul sub-tranșei B, din cele 3,33 mil. acțiuni puse la dispoziția investitorilor au fost subscrise doar 203.775 de acțiuni. IPO-ul se derulează până în 16 noiembrie 2021. (bvb.ro)

 

Holde Agri Invest (HAI) a anunțat ieri printr-un comunicat achiziționarea unei pachet de acțiuni ale Enten Systems, companie de tehnologie în agricultură. Valoarea tranzacției se ridică la 370.000 de lei, din care aproximativ 247.000 de lei au fost utilizați pentru achiziționarea unei participații minoritare, iar 123.000 de lei reprezintă o finanțare convertibilă în acțiuni. În comunicat se precizează faptul că achiziția face parte din strategia de investiții în start-upuri agritech, care pe lângă faptul că optimizează activitatea companiei, poate crea și valoare adăugată pentru acționari, prin monetizarea acestor investiții în aproximativ cinci ani. (raport bvb.ro, zf.ro)

 

„Sunetul banilor în imagini”, concursul organizat de Goldring, a adunat perspective ale caricaturiștilor din toată lumea. În etapa finală a concursului au ajuns 98 de artiști, cu un total de 392 de imagini. Locul I a fost ocupat de Farinaz Soleimani, cu 27 puncte din partea juriului, locul al II-lea i-a revenit lui Gelu Pascal, cu 25 puncte din partea juriului, iar cel de-al III-lea loc a fost ocupat de Mihai Victor Eugen, cu 22 puncte din partea juriului. Goldring, prin această inițiativă, dorește să susțină artiștii, dar și să facă sunetul banilor auzit.

 

ADISS S.A. anunță lansarea unei game complete de fose septice ecologice tricamerale, cu dimensiuni variabile de la 0,5 litri până la 10.000 litri. Fosele septice ecologice tricamerale sunt produse de către companie în fabrica proprie. Fosele septice ecologice sunt o soluție de tratare a apei uzate menajere pentru utilizatorii care se află în zone care nu sunt racordate la un sistem centralizat de canalizare. Această nouă linie de business face parte din strategia companiei de creștere pe termen mediu și lung. Expedierea primelor unități va putea începe în prima jumătate a lunii noiembrie. (bvb.ro)

Evenimente Externe

 

În cadrul unui eveniment ținut luni, AMD (AMD) a anunțat, printre altele, semnarea unui parteneriat cu Meta (FB), fost Facebook, prin care AMD va livra cipuri pentru Meta. Totodată, compania a prezentat o nouă gamă de cipuri, prin care speră să își crească cota de piață. În ultimii ani, AMD a livrat procesoare cu performanțe mai bune decât cele realizate de rivalii de la Intel (INTC), cu ajutorul cărora a devenit furnizorul unor giganți ca Microsoft (MSFT), Amazon (AMZN) sau Alphabet (GOOGL). (cnbc.com)

 

Administratorii ETF-lui Roundhill Ball Metaverse (META) au anunțat luni că fondul și-a dublat activele gestionate, ajungând la 250 mil.$ în mai puțin de 2 săptămâni. Câștigurile urmează după decizia recentă a Facebook (FB) de a-și schimba numele în Meta Platforms (MVRS). De la înființarea din 30 iunie, până la anunțul Facebook, fondul a atras 126 mil.$, totodată acțiunile fondului au scăzut cu 1%. De la anunțul Facebook, fondul a atras 124 mil.$ și acțiunile s-au apreciat cu 6,29%. (seekingalpha.com)

 

PayPal (PYPL) a publicat rezultatele financiare aferente trimestrului al treilea din 2021. Compania a raportat un profit de 1,11$ pe acțiune, în scădere față de trimestrul al doilea, când profitul a fost de 1,15$ pe acțiune, dar în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 1,07$ pe acțiune. Compania a înregistrat venituri de 6,18 mld.$, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar sub cele înregistrate în trimestrul al doilea din 2021. (seekingalpha.com)

 

Bursele americane au crescut ușor ieri, atingând noi maxime pe fondul aprobării, în Congres, a planului de investiții în infrastructură, în valoare de 1 trilion de dolari. Sectorul materialelor a avut parte de creșteri din acest motiv. Planul pentru infrastructură acoperă sectoare precum transporturi, rețele de telecomunicații și utilități și mai are nevoie de aprobarea Președintelui Biden. (investing.com)

In Focus

BVB:

HAI

Extern:

AMD, PYPL – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

BVB
BET12,860.05-0.11%
BET-XT1,135.76-0.17%
BET-FI51,825.220.16%
BET-NG893.84-0.47%
BET AeRO1,030.29-0.09%

Top 10 Tranzacționate BVB

 

SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
TLV2.57500.98%65.94%
FP1.78200.45%4.95%
M23.40000.43%3.66%
SNP0.50600.40%3.36%
SNN44.65001.59%3.36%
TRP1.1140-3.30%3.27%
BRD18.4000-0.54%3.22%
DIGI38.7000-2.52%3.06%
TGN252.0000-2.33%1.59%
TTS23.6500-0.84%1.55%

 


Extern
DOW 3036,432.220.29%
VIX17.224.49%
S&P 5004,701.700.09%
NASDAQ15,982.400.07%
DAX16,046.52-0.05%
WIG202,423.92-0.06%
BUX54,132.14-1.76%
NIKKEI29,318.00-0.63%
SHANGHAI3,497.90-0.02%

Obligațiuni
SUA 10Y1.464%
SUA 5Y1.0846%
SUA 2Y0.4207%
Canada 10Y1.633%
Germania 10Y-0.2425%
Franța 10Y0.101%
Japonia 10Y0.062%
Hong Kong 10Y1.367%
RO 10-YR4.915%
RO 5-YR4.570%
RO 2-YR3.642%

 


Dobânda de referință
România1.5%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,820.950.23%
Argint24.3350.74%
Petrol Brent83.530.94%
Cupru4.35670.05%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.9446 RON0.20%
USD/RON4.2781 RON0.08%
GBP/RON5.8533 RON0.24%
EUR/USD1.1558 USD-0.01%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

SSIF GOLDRING SA