MedLife (M) a anunțat finalizarea tranzacției de preluare a 99,76% din pachetul de acțiuni Muntenia Hospital, cel mai mare spital din județul Argeș, astfel aceștia își consolidează expertiza medicală pe zona spitalicească și ajung la o rețea de 16 spitale la nivel național. Muntenia Hospital dispune de un bloc operator cu 4 săli de operație, un centru de radiologie și imagistică de înaltă performanță. Odată cu finalizarea acestei tranzacții, MedLife devine unul dintre cei mai mari jucători din județul Argeș, având în portofoliu atât servicii de prevenție, prin intermediul clinicilor Solomed, cât și servicii integrate în cadrul Muntenia Hospital. Suplimentar achiziției, MedLife are în derulare, pe același segment al serviciilor spitalicești, și achiziția grupului Provita, acesta fiind aprobat recent de către Consiliul Concurenței. (www.bvb.ro)
Valoarea tranzacțiilor derulate ieri la Bursa de Valori București (BVB) s-a ridicat la numai 27,5 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului trecut, de circa 95 mil. lei. Indicii au suferit, în mare parte, scăderi, fiind în ton cu dinamica piețelor europene. Indicele BET a avut un declin de 0,35%, la 12.244 puncte, în timp ce indicele BET-BK s-a depreciat cu 0,34%, până la 2,314 puncte. Pe piața principală, Fondul Proprietatea (FP) a avut cel mai mare rulaj, în valoare de 9,06 mil. lei, Fondul încheind ziua la prețul de 2,09 lei/acțiune. Acțiunile OMV Petrom (SNP) au crescut cu 0,23%, iar BRD s-a depreciat cu 0,29%, la prețul de 13,68 lei/acțiune. (Bursa.ro)
Softbinar Technologies (CODE) a informat acționarii cu privire la încheierea unor contracte semnificative, a căror valoare depășește 10% din venitul total al companiei aferent ultimelor situații financiare anuale. Chiar dacă numele clienților este confidențial, Softbinar a anunțat că unul dintre aceștia este o entitate din SUA, mai exact din New York, și deține una dintre cele mai mari platforme de editare video pentru creatorii de conținut din întreaga lume, iar cel de-al doilea client este o companie de transport medical al pacienților, cu ambulanțe private, din statul Nevada. Valoarea primului contract este, în acest moment, de 1.707.704 mil. lei și are ca obiect dezvoltare de software, în timp ce al doilea contract are o valoare de 1.715.638 mil. lei și are ca obiect dezvoltarea unei platforme ce ajută dispecerii de ambulanțe să optimizeze transporturile, folosindu-se de algoritmi complecși. ( Digi24.ro)
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a hotărât să majoreze rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, de la 6,75%, începând cu data de 11 ianuarie 2023. De asemenea, se va majora rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00% pe an, de la 7,75%, și va crește rata dobânzii la facilitatea de depozit la 6%, începând tot cu data de 11 ianuarie 2023. Potrivit BNCR, rata anuală a inflației a ajuns, în noiembrie 2022, la 16,76%, peste nivelul prognozat, după ce în octombrie a scăzut la 15,32%, de la 15,88% în septembrie. Creșterea a avut la bază majorarea prețurilor alimentelor, dar și scumpirea mai pronunțată a mărfurilor nealimentare.
Coinbase (COIN) a anunțat că își va reduce cu aproximativ o cincime forța de muncă, ca un efort de a păstra o poziție mai mare de cash, în timpul recesiunii crypto. Exchange-ul intenționează să reducă 950 de locuri de muncă, potrivit unei postări. Coinbase, care avea aproximativ 4.700 de angajați la sfârșitul lunii septembrie, și-a redus deja 18% din forța de muncă în iunie, invocând necesitatea de a gestiona costurile și creșterea prea rapidă în timpul pieței bull. Compania a declarat că mutarea va aduce la noi cheltuieli, între 149 mil. dolari și 163 mil. dolari pentru primul trimestru. Concedierile, împreună cu alte măsuri de restructurare, vor reduce cheltuielile de operare cu 25% pentru trimestrul încheiat în martie. (CNBC.com)
Amazon (AMZN) a confirmat marți că va începe închiderea a trei depozite din Marea Britanie, depozite ce oferă 1.200 locuri de muncă. Compania a specificat că toți angajații vor primi roluri noi în alte locații. Purtătorul de cuvânt al Amazon a adăugat că această închidere nu a făcut parte din mișcarea de reducere a celor 18.000 de locuri de muncă anunțată de companie săptămâna trecută. Amazon are un total de 75.000 de angajați în Regatul Unit, încearcă să reducă o parte din expansiunea pe care a întreprins-o în perioada Covid-19 și se pregătește pentru o recesiune pe scară largă prognozată în 2023, conform unei declarații. (CNBC.com)
Bed Bath & Beyond (BBBY) au raportat marți o pierdere trimestrială mult mai mare decât se așteptau și vânzări în scădere cu o treime, nereușind să oprească consumul excesiv de numerar ce a dus compania în pragul unui posibil faliment. Aceștia au declarat săptămâna trecută că explorează opțiunea falimentului, după ce finanțarea obținută în august, de 375 mil. dolari, nu a reușit să convingă deținătorii de obligațiuni să își schimbe investițiile cu noile emisiuni ale companiei. Anul trecut, compania a declarat că va închide 150 de magazine și va concedia 20% din forța de muncă corporativă și a lanțului de aprovizionare. (investing.com)
BVB:
M, CODE, indicele BET
Extern:
COIN, BBBY, AMZN
BET | 12.244,17 | -0.35% |
BETPlus | 1.831,47 | -0.38% |
BET-TR | 23.815,36 | -0.35% |
BET-XT | 1.065,19 | -0.30% |
BET-FI | 50.583,97 | -0.30% |
BET-NG | 898,95 | 0.12% |
BET AeRO | 853,64 | 0.36% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
FP | 2.0900 | 0.00% | 9.064.884 |
SNP | 0.4430 | 0.23% | 3.356.304 |
BRD | 13.6800 | -0.29% | 2.208.901 |
TLV | 20.9000 | -2.11% | 1.882.978 |
SNN | 44.5000 | 1.37% | 977.878 |
SNG | 39.8000 | -0.75% | 955.101 |
ONE | 0.8610 | 0.12% | 595.047 |
TGN | 296.5000 | 0.85% | 447.097 |
FIMA | 5.9500 | 0.00% | 380.146 |
EVER | 1.3400 | -2.19% | 263.386 |
Dow Jones | 33.704,10 | 0.56% |
S&P 500 | 7.289,37 | 0.78% |
NASDAQ | 10.742,63 | 1.26% |
VIX | 20,58 | -7.97% |
DAX | 14.774,60 | 0.22% |
CAC 40 | 6.869,14 | -0.19% |
FTSE MIB IDX | 25.364,61 | 0.29% |
AEX Amsterdam | 733,03 | 0.36% |
WSE WIG | 61.967,33 | 1.59% |
Shanghai | 3.169,03 | -0.28% |
Nikkei 225 | 26.160,77 | 0.71% |
S&P/ASX 200 | 7.126,00 | -0.36% |
SUA 10Y | 3.591% |
SUA 5Y | 3.7029% |
SUA 2Y | 4.2347% |
Canada 10Y | 3.142% |
Germania 10Y | 2.2740% |
Franța 10Y | 2.786% |
Japonia 10Y | 0.497% |
Hong Kong 10Y | 3.368% |
RO 10YR | 7.705% |
RO 5YR | 7.550% |
RO 2YR | 6.550% |
România | 7.00% |
SUA | 4.25%-4.50% |
UE | 2.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.70% |
Aur | 1,887.15 | 0.57% |
Argint | 24.027 | 1.53% |
Petrol Brent | 79.40 | -0.87% |
Cupru | 4.0955 | 0.36% |
EUR/RON | 4.9331 | 0.05% |
USD/RON | 4.5885 | -0.11% |
GBP/RON | 5.5839 | 0.01% |
EUR/USD | 1.0751 | 0.16% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.