fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 11.02.2021

Evenimente Interne

Analiștii de investiții și strategii ai Goldring, Judit Zoltani, Roxana Stejerean și Claudiu Demian, au analizat în detaliu două companii importante de la BVB și au realizat două rapoarte de analiză fundamentală care cuprind, printre altele, și un preț țintă pe 12 luni. Roxana și Claudiu au acceptat de curând invitația lui Rareș Mihăilă de a discuta pe marginea acestor analize pe videoblogul acestuia. Întreg materialul poate fi urmărit pe canalul de Youtube. Raportul de analiză pentru MedLife poate fi citit aici, iar cel pentru OMV Petrom aici.

 

Pe fondul unor rulaje peste media perioadei, majoritatea indicilor s-au retras ușor în ședința de tranzacționare de ieri. BET a avut o scădere de 1,04%, indicele energetic BET-NG 0,57%, cel financiar BET-FI 0,73%, iar indicele compozit BET-Plus a scăzut cu 1%. 5 din cele mai tranzacționate companii de la BVB au închis ieri sub prețul de referință, iar 3 dintre ele au avut chiar scăderi importante. Nuclearelectrica (SNN), una dintre surprizele plăcute ale începutului de an, s-a corectat cu 2,49%, Fondul Proprietatea (FP) a scăzut cu 2,45% iar acțiunile grupului BRD s-au ajustat cu 2,43% după ce a raportat un profit în scădere pe ultimul trimestru al anului trecut. (profit.ro)

 

Consiliul Concurenței a oferit aviz favorabil companiei TeraPlast (TRP) pentru a vinde linia de profile de tâmplărie către Dynamic Selling Group în schimbul a 4,5 milioane de euro. Încheierea tranzacției va avea loc în 15 martie 2021 atunci când se va realiza transferul efectiv a drepturilor de proprietate. Linia de profile de tâmplărie a reprezentat 9 milioane de euro din totalul cifrei de afaceri de 167 milioane de euro realizată în primele 9 luni ale lui 2020. (bvb.ro)

Evenimente Externe

Fed-ul american promite să țină ratele aproape de 0 și să cumpere lunar obligațiuni în valoare de cel puțin 120 mld. de dolari. Jerome Powell a declarat că este nevoie de această măsura pentru a îmbunătăți situația șomajului din America care, deși a scăzut până la nivelul de 6,3% la nivel declarativ, se situează mai degrabă în jurul valorii de 10%. El recunoaște că numărul celor disponibilizați a scăzut în ultima perioadă, dar în același timp și numărul de locuri de muncă noi a scăzut. De asemenea, Powell a declarat ca Fed-ul este dispus să lase chiar și inflația sa treacă de pragul de 2%. (cnbc.com)

 

Velodyne (VLDR), companie care produce senzori lidar pentru sistemele autonome, a încheiat ieri un acord cu o durata de 5 ani cu ThorDrive pentru a echipa vehiculele acesteia cu sistemele UltraPuck, sisteme ce generează o harta 3D în timp real pentru a ajuta sistemele autonome să se deplaseze și să execute sarcini în siguranță și cu exactitate. ThorDrive produce încă din 2016 sisteme autonome pentru domeniul industrial cât și pentru cel aeronautic, iar conform înțelegerii dintre cele două companii, mașinile ThorDrive care transportă încărcăturile si bagajele de pe Aeroportul Internațional Northern Kentucky vor fi echipate cu senzorii Velodyne și vor putea opera non-stop fără să mai aibă nevoie de asistență umană.

 

Coca-Cola (KO) și-a făcut public raportul pentru trimestrul 4 al anului trecut și a anunțat că cifra de afaceri a scăzut cu 5%, dar eforturile făcute să diminueze costurile și restructurarea companiei au făcut ca cifrele raportate să fie mai bune decât se așteptau analiștii. Compania a avut cel mai mult de suferit din cauza închiderii restaurantelor, cinematografelor și a evenimentelor sportive, ceea ce reprezenta o treime din cifra de afaceri, dar se așteaptă ca vânzările să revină pe un trend ascendent în 2021. Totodată, Coca-Cola a anunțat că se așteaptă să plătească daune în valoare de 12 mld. de dolari în urma unei anchete deschisă de Fiscul American.

 

General Motors (GM) a avut venituri în trimestrul patru al anului trecut de 2,8 mld. de dolari, comparativ cu o pierdere de 194 mil. de dolari cu un an în urmă și a încheiat anul cu un numerar disponibil de 22,3 mld. de dolari. Compania promite că, deși lipsa chip-urilor semiconductoare de pe piață ar putea tăia profiturile operaționale pe 2021 cu până la 2 mld. de dolari, producția de SUV-uri si Pick-up-uri nu va avea de suferit și se vor respecta termenii de livrare. GM a declarat că va continua să investească peste 7 mld. de dolari în mașinile electrice și că ia în considerare chiar și investiția într-un producător de chip-uri semiconductoare. (reuters.com)

In Focus

BVB:
SNP, M, TRP

Extern:

KO, VLDR, GM – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET10,577.65-1.04%
BET-XT939.52-0.85%
BET-FI46,358.621.39%
BET-NG785.88 -0.57%
BET Plus1,579.26-1.00%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
FP1.5950-2.45%26.29%
SNN23.5000-2.49%18.80%
TLV2.3300-0.43%11.19%
BRD14.4400-2.43%4.55%
DIGI34.9000-1.13%4.51%
EL13.85000.00%4.51%
SNG32.4500-0.61%3.31%
TRP0.50600.00%1.84%
SNP0.40000.13%1.24%
TGN308.0000-0.65%1.20%

 


Extern
DOW 3031,437.800.20%
VIX21.991.66%
S&P 5003,909.88-0.03%
NASDAQ13,972.53-0.25%
DAX13,932.97-0.56%
WIG201,917.54-1.24%
BUX43,950.78-1.26%
NIKKEI29,562.930.19%
SHANGHAI3,655.091.43%

Obligațiuni
SUA 10Y1.145%
SUA 5Y0.451%
SUA 2Y0.111%
Canada 10Y0.989%
Germania 10Y-0.448%
Franța 10Y-0.214%
Japonia 10Y0.074%
Hong Kong 10Y0.981%
RO 10-YR2.680%
RO 5-YR2.115%
RO 2-YR1.810%

 


Dobânda de referință
România1.25%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,842.700.28%
Argint27.078-1.18%
Petrol Brent60.920.51%
Cupru3.77251.41%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8701 RON-0.02%
USD/RON4.0200 RON0.00%
GBP/RON5.5583 RON0.09%
EUR/USD1.2116 USD-0.01%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață, articole și alte materiale pregătite de către experții Goldring.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA