Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat solicitarea societății de administrare a investițiilor Patria Asset Management de autorizare a unui nou fond deschis de investiții, un ETF dedicat sectorului energetic, și înscrierea acestuia în Registrul public al ASF. Astfel, investitorii vor putea avea o expunere pe întreg sectorul energetic pentru diversificarea portofoliilor. Rămâne de văzut care va fi momentul lansării ETF-ului și dacă va fi format după ponderile din indicele specific BET-NG. (Zf.ro)
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au avut creșteri, în sesiunea de tranzacționare de ieri, într-un context internațional pozitiv pentru piețele de acțiuni. Indicele BET, a avut un avans de 0,72%, la 12.332 de puncte. Rulajele au rămas scăzute, fiind înregistrate schimburi de 31,4 milioane de lei în întreaga ședință.
BRD – Groupe Société Générale (BRD) a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, în data de 16 februarie, pentru a aproba contractarea unor împrumuturi cu o valoare totală maximă de 300 milioane de euro. Atragerea de fonduri ar urma să fie făcută în una sau mai multe etape de emisiuni. În luna octombrie Banca Transilvania (TLV) a primit aprobarea acționarilor pentru o operațiune similară. (Raport BVB)
Acțiunile americane au încheiat în creștere miercuri, S&P 500 și Nasdaq câștigând peste 1%, investitorii fiind optimiști înaintea unui raport privind inflația care ar putea oferi Rezervei Federale un spațiu de manevră pentru a reduce majorările agresive ale dobânzilor. Similar ultimelor raportări de inflație, este foarte posibil ca volatilitatea să fie crescută după publicarea datelor.
Astăzi, la ora 15:30, vor fi publicate datele privind inflația din SUA în luna decembrie, așteptările analiștilor fiind de o temperare a creșterii prețurilor și o rată a inflației de 6,5%, față de 7,1% cât a fost raportat pentru luna noiembrie. Rezultatul raportului va fi cu siguranță un punct-cheie în discuțiile FED pentru următoarea ședință de politică monetară, dar s-ar putea ca un raport favorabil să nu oprească banca de la păstrarea planului de creșteri deja anunțat. (Investing.com)
Unele surse spun că Tesla (TSLA) se apropie de semnarea unui acord preliminar pentru construcția unei facilități de producție în Indonezia, cu o capacitate de un milion de autovehicule. Informațiile nu au fost confirmate de oficialii indonezieni, iar Elon Musk a reacționat pe Twitter, indicând că informațiile ar putea fi false. Totuși, miliardarul a declarat de curând că e aproape de decizia asupra următoarei fabrici. Acțiunile Tesla s-au apreciat peste 3,5% în ședința de ieri, dar se află în continuare aproape de minimele ultimilor ani. (Investing.com)
BVB:
BET, BRD, TLV
Extern:
TSLA, principalii indici
BET | 12.331,86 | 0.72% |
BETPlus | 1.843,76 | 0.67% |
BET-TR | 23.985,92 | 0.72% |
BET-XT | 1.071,70 | 0.61% |
BET-FI | 50.443,10 | -0.28% |
BET-NG | 907,44 | 0.94% |
BET AeRO | 859,27 | 0.66% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
SNP | 0.4480 | 1.13% | 10.203.280 |
TLV | 21.2000 | 1.44% | 4.428.819 |
TEL | 22.9000 | 0.00% | 2.813.177 |
SNG | 40.7000 | 2.26% | 2.183.056 |
EL | 8.5000 | -0.70% | 1.045.305 |
SNN | 44.4000 | -0.22% | 976.833 |
BRD | 13.8000 | 0.88% | 783.463 |
FP | 2.0850 | -0.24% | 753.132 |
TRP | 0.6100 | 0.00% | 384.716 |
FIMA | 5.9500 | 0.00% | 380.146 |
Dow Jones | 33.973,01 | 0.64% |
S&P 500 | 7.383,14 | 0.94% |
NASDAQ | 10.931,67 | 1.25% |
VIX | 21,09 | 1.38% |
DAX | 14.947,91 | 0.95% |
CAC 40 | 6.924,19 | 0.65% |
FTSE MIB IDX | 25.546,86 | 0.56% |
AEX Amsterdam | 733,03 | 0.36% |
WSE WIG | 61.279,52 | -1.34% |
Shanghai | 3.177,92 | 0.17% |
Nikkei 225 | 26.434,10 | 0.98% |
S&P/ASX 200 | 7.200,70 | 0.97% |
SUA 10Y | 3.532% |
SUA 5Y | 3.6561% |
SUA 2Y | 4.2262% |
Canada 10Y | 3.034% |
Germania 10Y | 2.1525% |
Franța 10Y | 2.658% |
Japonia 10Y | 0.502% |
Hong Kong 10Y | 3.270% |
RO 10YR | 7.550% |
RO 5YR | 7.275% |
RO 2YR | 6.550% |
România | 7.00% |
SUA | 4.25%-4.50% |
UE | 2.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.70% |
Aur | 1,886.70 | 0.42% |
Argint | 23.762 | 1.20% |
Petrol Brent | 82.81 | 0.17% |
Cupru | 4.1515 | -0.61% |
EUR/RON | 4.9380 | 0.10% |
USD/RON | 4.5871 | 0.00% |
GBP/RON | 5.5707 | 0.02% |
EUR/USD | 1.0762 | 0.07% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.