fbpx

SSIF GOLDRING SA

Goldring
„Intermediarul companiilor antreprenoriale românești” la Bursa de Valori București.
23
Experiență și Expertiză - 23 de ani pentru investitorii pieței de capital.
14
Listări pe piața de capital.
13
Plasamente private
23
Operațiuni de piață
60
Clienți servicii consultanță corporate

 

Trendul zilei 12.11.2021

Evenimente Interne

Transilvania Broker (TBK) a publicat rezultatele financiare aferente primelor nouă luni ale anului. Cifra de afaceri a companiei s-a majorat cu 20,1% în primele nouă luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut, până la nivelul de 68,7 milioane lei. Astfel, cifra de afaceri bugetată pentru acest an s-a realizat în proporție de aproape 80% și reprezintă 89% din valoarea raportată pentru întreg anul trecut. În ceea ce privește profitul net, acesta s-a apreciat cu aproape 31%, până la nivelul de 5,2 milioane lei, realizându-se, astfel, peste 90% din valoarea bugetată pentru întreg anul 2021. Compania a precizat faptul că volumul primelor intermediate a crescut cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut. Transilvania Broker a împlinit de curând 4 ani de când este companie listată, fiind una dintre cele mai performante acțiuni din punctul de vedere al randamentelor aduse investitorilor. (date raport bvb.ro)

 

Veniturile operaționale ale Băncii Transilvania s-au majorat cu 11%, la nivel de grup. Profitul grupului a cunoscut o creștere cu 57% față de aceeași perioadă a anului trecut. Față de începutul anului, creditele pentru persoane fizice au crescut cu 10%, pe când cele pentru persoane juridice s-au majorat cu peste 13%. Depozitele clienților la nivel de grup s-au majorat cu aproape 10% față de începutul anului. Numărul total de clienți ai băncii a crescut cu aproape 4% față de nivelul de la începutul acestui an. (date raport bvb.ro)

 

Cifra de afaceri a Medlife (M) s-a majorat cu 35% pe primele nouă luni ale anului, depășind 1 miliard de lei. Cheltuielile operaționale ale grupului au cunoscut o creștere cu 29%, în timp ce profitul net al grupului a înregistrat o creștere de 124% față de aceeași perioadă a anului trecut. Medlife a anunțat ieri achiziția spitalului OncoCard din Brașov, fără să precizeze valoarea tranzacției. Preluarea OncoCard fusese anunțată încă din 2019, însă tranzacția a fost amânată din cauza pandemiei. Spitalul OncoCard din Brașov este specializat pe tratamentul cancerului și a fost deschis în 2012. (date bvb.ro, zf.ro)

 

Veniturile din vânzarea energiei electrice ale Nuclearelectrica (SNN) s-au majorat cu 22% în primele nouă luni ale anului, deși producția a cunoscut o ușoară scădere cu 1,5%. Creșterea s-a datorat, în principal, majorării cu aproape 20% a prețului mediu ponderat al energiei electrice vândute și a cantității de energie vândute mai mare cu 1,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net al Nuclearelectrica a înregistrat o creștere de 34% pe primele nouă luni ale anului. (date raport bvb.ro)

 

Veniturile din activitatea de intermediere ale BRK s-au majorat cu 164% pe primele nouă luni ale anului, în timp ce, din activitatea de market-making, compania a obținut venituri de 5,3 milioane lei, de aproape 2 ori mai mari față de anul trecut. Profitul net al companiei a fost de 19,3 milioane lei pe primele nouă luni ale anului, în comparație cu o pierdere de 2,2 milioane lei înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut. (date raport bvb.ro)

 

Digi Communications (DIGI) a raportat venituri totale de peste un miliard de euro pe primele nouă luni ale acestui an, în creștere cu aproape 12% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul operațional s-a diminuat de la 122,7 milioane euro la 108,6 milioane euro, în timp ce, la nivelul rezultatului net, compania a înregistrat un profit de 39,7 milioane euro, față de o pierdere de 23,5 milioane euro înregistrată anul trecut. (date raport bvb.ro)

 

Cifra de afaceri a Romgaz (SNG) a cunoscut o creștere de aproape 20% pe primele nouă luni ale anului, până la nivelul de 3,5 miliarde lei. Profitul net s-a majorat, de asemenea, cu 22,7% până la nivelul de 1,1 miliarde lei. Producția de gaze naturale a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, o creștere cu 15,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Consumul de gaze naturale estimat la nivel național a fost de 90,32 TWh, cu 3,2% mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. (date bvb.ro)

 

Veniturile operaționale ale Transelectrica (TEL) s-au majorat 9% pe primele nouă luni ale anului, până la nivelul de 952 milioane lei. În același timp, cheltuielile operaționale au înregistrat o creștere cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, astfel că profitul net s-a diminuat cu 47%, până la nivelul de 81 milioane lei. Cantitatea de energie tarifată a fost de 41,93 TWh, mai mare cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut. (date raport bvb.ro)

 

Cifra de afaceri a grupului Alro Slatina (ALR) s-a majorat cu 27% pe primele nouă luni ale anului, până la nivelul de 2,4 miliarde lei. Compania a înregistrat o pierdere de 24 milioane lei pe primele nouă luni ale anului, la nivel de grup, față de un profit de 273 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut. (date raport bvb.ro)

 

Evenimente Externe

Anul acesta, creșterile continue ale energiei pot duce la scăderi ale cererii de petrol în țările dezvoltate economic, conform OPEC. Raportul lunar al OPEC a precizat o creștere a cererii de petrol de până la 5.7 milioane de barili pe zi, în scădere cu 160.000 de barili, față de așteptările de luna trecută. De asemenea, este posibil ca cererea să scadă și în țările mai puțin dezvoltate, care nu sunt membre OPEC. În Europa, rezervele scăzute și dificultățile de aprovizionare de gaze naturale au dus la creșterea prețului. În China, prețul crescut la gaze și cărbune a dus la întreruperi de alimentări cu curent electric, reducând producția în multe fabrici.

In Focus

BVB:

TBK, TLV, M, SNN, BRK, DIGI, SNG, TEL, ALR

 


Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

BVB
BET12,782.640.02%
BET-XT1,128.58-0.09%
BET-FI51,829.920.02%
BET-NG871.32-1.13%
BET AeRO1,026.900.50%

Top 10 Tranzacționate BVB

 

SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
TLV2.58000.58%6.293.355
TEL24.80001.22%5.762.588
SNG35.0000-0.28%3.138.755
SNN42.2500-1.52%2.267.936
SNP0.4935-2.28%2.121.065
TRP1.05403.33%2.103.701
ONE2.00500.00%1.668.426
FP1.79201.13%1.586.014
BRD18.98000.42%1.403.014
M23.20001.75%1.121.675

 


Extern
DOW 3035,921.23-0.44%
VIX17.66-5.71%
S&P 5004,649.270.06%
NASDAQ15,704.300.52%
DAX16,083.110.10%
WIG202,366.59-0.12%
BUX53,389.23-1.31%
NIKKEI29,609.971.13%
SHANGHAI3,539.100.18%

Obligațiuni
SUA 10Y1.568%
SUA 5Y1.2472%
SUA 2Y0.5416%
Canada 10Y1.702%
Germania 10Y-0.2340%
Franța 10Y0.123%
Japonia 10Y0.072%
Hong Kong 10Y1.428%
RO 10-YR5.150%
RO 5-YR4.670%
RO 2-YR3.845%

 


Dobânda de referință
România1.75%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,863.900.84%
Argint25.3012.14%
Petrol Brent82.870.28%
Cupru4.39951.77%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.9425 RON-0.07%
USD/RON4.3165 RON0.17%
GBP/RON5.7717 RON-0.05%
EUR/USD1.1450 USD-0.24%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

SSIF GOLDRING SA