Ieri am avut parte de creșteri puternice pe bursa locală, mai ales în a doua parte a zilei. Cu influență de pe piețele externe, atât ca urmare a unui rebound după ședința de luni, dar și pe fondul cifrelor legate de inflația din SUA, bursa locală s-a corelat cu cele externe, mai multe acțiuni înregistrând reveniri puternice. Aprecieri semnificative s-au văzut pe acțiunile Transport Trade Services (TTS), pe cele ale companiilor de utilități, dar și pe acțiunile Petrom (SNP), care în ședința de luni avuseseră parte de scăderi destul de abrupte. Rulajul total de ieri a fost de 336 milioane lei, incluzând aici și tranzacția aferentă ofertei publice de cumpărare a Fondului Proprietatea (FP). (bvb.ro)
One United Properties (ONE) a publicat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2023. Compania estimează pentru acest an venituri de 1,4 miliarde lei, în creștere cu 23% față de veniturile preliminare din 2022 și un profit net în creștere cu 5% față de 2022. (bvb.ro)
Bursa de Valori București (BVB) a convocat acționarii pentru aprobarea, printre altele, a distribuirii unui dividend din profitul net aferent anului 2022. Dividendul propus este de 1,2918 lei pe acțiune și oferă un randament de 3%, calculat la prețul de închidere de ieri. Data de înregistrare este propusă pentru 21 iunie 2023, iar data plății este propusă pentru 27 iunie 2023. (bvb.ro)
Piețele externe au avut parte de reveniri ieri, atât pe fondul unui rebound după ședința de luni, dar și ca urmare a publicării datelor legate de inflația din SUA. Cifrele privind inflația au venit conform așteptărilor, respectiv 6% la nivel anual și 0,4% la nivel lunar. Principalii indici americani au deschis ședința de ieri cu creșteri de peste 1%, însă creșterile s-au mai temperat pe parcursul zilei. (investing.com)
Moody’s a înrăutățit ratingul acordat sectorului bancar din SUA de la ”stabil” la ”negativ”. Agenția de rating a motivat decizia indicând situația tot mai deteriorată a sectorului, ca urmare a problemelor întâmpinate de Silicon Valley Bank sau Signature Bank. Cei de la Moody’s au mai avertizat că și alte instituții financiare care înregistrează pierderi nemarcate sau au depozite neacoperite, pot fi foarte riscante. (cnbc.com)
Astăzi, noi date economice vor fi publicate în SUA. După indicele prețurilor de consum raportat ieri, astăzi se va publica nivelul indicelui prețurilor de producție. În plus, cifrele legate de vânzările cu amănuntul vor fi publicate tot azi, așteptându-se o scădere 0,3% față de luna precedentă. (investing.com)
BVB:
ONE, principalii indici
Extern:
principalii indici
BET | 12.421,84 | 1.36% |
BETPlus | 1.853,88 | 1.31% |
BET-TR | 24.164,78 | 1.36% |
BET-XT | 1.079,87 | 1.35% |
BET-FI | 51.264,56 | 0.73% |
BET-NG | 950,29 | 1.64% |
BET AeRO | 886,08 | 0.24% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
SNP | 0.4965 | 1.95% | 10.865.560 |
SNN | 45.4500 | -0.11% | 6.950.945 |
FP | 2.1500 | 0.00% | 4.459.037 |
TLV | 19.6000 | 2.40% | 2.992.657 |
ONE | 0.8700 | 0.58% | 1.708.816 |
EBS | 165.6000 | 3.82% | 1.569.303 |
BRD | 13.0000 | 1.56% | 1.279.688 |
TGN | 316.0000 | 1.77% | 1.049.379 |
SNG | 41.0000 | 1.99% | 934.012 |
EL | 8.3700 | 3.46% | 668.231 |
Dow Jones | 32.155,40 | 0.31% |
S&P 500 | 7.306,17 | 0.64% |
NASDAQ | 11.428,15 | 0.62% |
VIX | 23,73 | -13.15% |
DAX | 15.232,83 | 1.42% |
CAC 40 | 7.141,57 | 1.57% |
FTSE MIB IDX | 26.800,98 | 2.26% |
AEX Amsterdam | 737,52 | 1.19% |
WSE WIG | 58.386,16 | 0.23% |
Shanghai | 3.240,02 | -0.68% |
Nikkei 225 | 27.223,76 | -2.24% |
S&P/ASX 200 | 7.001,10 | -1.54% |
SUA 10Y | 3.670% |
SUA 5Y | 3.8477% |
SUA 2Y | 4.3148% |
Canada 10Y | 2.920% |
Germania 10Y | 2.4155% |
Franța 10Y | 2.963% |
Japonia 10Y | 0.319% |
Hong Kong 10Y | 3.398% |
RO 10YR | 7.390% |
RO 5YR | 7.275% |
RO 2YR | 6.725% |
România | 7.00% |
SUA | 4.5%-4.75% |
UE | 3.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.70% |
Aur | 1,906.15 | -0.25% |
Argint | 21.867 | -0.78% |
Petrol Brent | 78.44 | 1.28% |
Cupru | 4.0075 | 0.04% |
EUR/RON | 4.9220 | 0.10% |
USD/RON | 4.5827 | 0.02% |
GBP/RON | 5.5716 | 0.02% |
EUR/USD | 1.0736 | 0.04% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.