fbpx

SSIF GOLDRING SA

Goldring
„Intermediarul companiilor antreprenoriale românești” la Bursa de Valori București.
23
Experiență și Expertiză - 23 de ani pentru investitorii pieței de capital.
14
Listări pe piața de capital.
13
Plasamente private
23
Operațiuni de piață
60
Clienți servicii consultanță corporate

 

Trendul zilei 16.04.2021

Evenimente Interne

Pe fondul unor rulaje modeste, de numai 22.21 milioane de lei, indicele BET s-a depreciat cu încă 0.11% continuând seria sesiunilor de scădere și este foarte aproape de a încheia a doua săptămână consecutivă de deprecieri. Cele mai lichide titluri de pe bursă au fost cele ale băncilor, BRD diminuându-se cu 0.51%, iar TLV rămânând la același nivel cu închiderea din ziua precedentă.

 

iHunt Technology (HUNT) își propune ca anul acesta să-și extindă operațiunile pe piețele europene prin proiectul Marketplace iHunt care este aproape de finalizare. Compania pregătește lansarea unui site internațional ihunt.eu, cu produse iHunt la prețuri competitive, având drept scop atragerea de noi parteneri și abordarea de noi canale de vânzare. De la începutul anului, acțiunile companiei și-au dublat valoarea, atingând în martie valoarea maximă de 8.3 lei. (comunicat companie)

 

Acționarii Farmaceutica Remedia (RMAH) au aprobat joi un dividend brut de 0.15 lei pe acțiune, ceea ce reprezintă un randament de 15.8% față de prețul de închidere de ieri. Astfel compania distribuie acționarilor 50% din profitul realizat anul trecut, an în care a realizat o cifră de afaceri de 441.5 milioane de lei și un profit net de 37.8 milioane. Pentru 2021, conducerea și-a bugetat venituri de 516.6 milioane de lei, cu 7% mai mari față de cele realizate în 2020. (comunicat companie)

Evenimente Externe

Acțiunile de pe Wall Street au încheiat tranzacțiile de joi la un nivel record, după rezultatele trimestriale solide raportate de companii și noi date privind economia americană, care arată o redresare a cheltuielilor de consum și a pieței muncii. Datele oficiale au arătat o creștere a vânzărilor cu amănuntul de 9,8%, în luna martie. Potrivit unui raport separat, înregistrările efectuate pentru prima oară pentru asigurare de șomaj au scăzut la cel mai redus nivel atins din martie 2020. Departamentul Muncii a raportat 576.000 de solicitări noi pentru indemnizații pentru șomaj, în săptămâna încheiată pe 10 aprilie.

 

Deși afacerile PepsiCo (PEP) nu au avut parte de o revenire uniformă pe toate piețele internaționale, compania a raportat ieri o cifră de afaceri pe primul trimestru în creștere cu 6.8% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar profitul net s-a apreciat cu 2.7% în comparație cu primul trimestru al anului 2020. Acțiunile Pepsi s-au apreciat cu 10% în ultima lună, iar estimările lor pentru perioada următoare rămân pozitive, conducerea așteptându-se la creșteri ale vânzărilor cu cel puțin 5%. (cnbc.com)

 

Alcoa (AA), unul dintre cei mai importanți producători de aluminiu și bauxită a raportat profituri pentru primul trimestru al anului 2021 de 175 de milioane de dolari, cu 118% mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut, cu o cifră de afaceri de 2.87 miliarde de dolari. Prețul crescut al aluminiului, dar și producția eficientă, au dus la cele mai bune rezultate din 2018 și până în prezent, iar acest lucru se vede și în evoluția prețului acțiunilor care s-au apreciat cu 42% de la începutul anului, iar în ultimele 12 luni au urcat de la 7,40$la 34,2$. (comunicat companie)

 

PIB-ul Chinei a crescut cu 18.3% în primul trimestru al anului 2021 față de perioada similară a anului trecut, cu puțin sub cele 19 procente la cât se așteptau analiștii. Creșterea mare de la un an la altul se datorează faptului ca anul trecut, China a fost prima țară care s-a confruntat cu criza Sars-Cov-2. Comparativ cu anul 2019, PIB-ul Chinei s-a apreciat cu 10.3%. (cnbc.com)

 

Producătorul de mașini electrice chinez Xpeng (XPEV) a format echipa cu care vrea să producă propriile chip-uri pentru viitoarele sale mașini autonome. În prezent compania folosește semiconductoare de la Nvidia și Qualcomm, dar dezvoltarea propriilor chip-uri i-ar oferi un avantaj major asupra rivalilor din industrie făcând mult mai ușoară integrarea dintre hardware și software. (cnbc.com)

In Focus

BVB:
HUNT, RMAH

Extern:

XPEV, AA, PEP – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

BVB
BET11,120.99-0.11%
BET-XT986.49 -0.11%
BET-FI47,987.77-0.54%
BET-NG812.380.24%
BET Plus1,664.38-0.09%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
BRD2.4100-0.51%20.79%
TLV0.43500.00%14.02%
SNP1.68800.00%13.81%
FP92.4000-0.95%11.02%
SNG0.37400.15%9.69%
BNET32.95003.09%3.67%
BRK27.05001.34%3.52%
SNN0.81500.55%3.48%
TRP290.0000-0.37%2.92%
EVER1.41500.00%1.84%

 


Extern
DOW 3034,035.990.90%
VIX16.57-2.47%
S&P 5004,170.421.11%
NASDAQ14,038.761.31%
DAX15,255.330.30%
WIG202,019.290.36%
BUX42,514.94-0.82%
NIKKEI29,683.370.14%
SHANGHAI3,424.650.75%

Obligațiuni
SUA 10Y1.585%
SUA 5Y0.829%
SUA 2Y0.165%
Canada 10Y1.489%
Germania 10Y-0.277%
Franța 10Y-0.021%
Japonia 10Y0.083%
Hong Kong 10Y1.242%
RO 10-YR3.125%
RO 5-YR2.600%
RO 2-YR1.960%

 


Dobânda de referință
România1.25%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,762.95-0.22%
Argint25.843-0.47%
Petrol Brent67.160.31%
Cupru4.2008-0.60%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.9244 RON0.10%
USD/RON4.1158 RON0.11%
GBP/RON5.6539 RON-0.24%
EUR/USD1.1962 USD-0.01%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

SSIF GOLDRING SA