fbpx

SSIF GOLDRING SA

Goldring
„Intermediarul companiilor antreprenoriale românești” la Bursa de Valori București.
23
Experiență și Expertiză - 23 de ani pentru investitorii pieței de capital.
14
Listări pe piața de capital.
13
Plasamente private
23
Operațiuni de piață
60
Clienți servicii consultanță corporate

 

Trendul zilei 18.05.2022

Evenimente Interne

Bursa locală nu a reușit decât temporar să se coreleze cu evoluția celorlalte burse europene de ieri, înregistrând scăderi spre finalul ședinței. Dacă la începutul zilei am putut observa o creștere chiar și cu un procent a indicelui principal BET, trendul s-a inversat în a doua parte a zilei, apărând vănzători pe majoritatea acțiunilor componente ale indicelui. Rulajele continuă să fie reduse, valoarea totală tranzacționată ieri ridicându-se la nivelul de doar 38 milioane lei, pe toate segmentele.

 

Astăzi începe perioada de tranzacționare a drepturilor de preferință pentru majorarea de capital a Simtel Team (SMTLR01), care se va derula până pe 24 mai. Compania intenționează să își majoreze capitalul social cu 705.000 de acțiuni noi, care vor putea fi subscrise de deținătorii de drepturi, la prețul de 18,1994 lei pe acțiune. Perioada de subscriere (exercitare a drepturilor de preferință) va începe pe 27 mai și se va derula până pe 25 iunie, urmând ca drepturile rămase nesubscrise în această etapă să fie oferite în cadrul unui plasament privat. (bvb.ro)

 

Astăzi intră la tranzacţionare actiunile STK Properties pe piaţa AeRO, sub simbolul bursier STKP. STK Properties este un vehicul investiţional înfiinţat de fondul de investiții STK Emergent (STK). Compania a derulat în martie 2022 un plasament privat de vânzare de acţiuni, în cadrul căruia au participat 40 de investitori, dintre care 7 profesionali şi 33 de retail. Compania a atras de la investitori suma de 3,5 mil. de lei, în urma vânzării a 1.552.300 acţiuni la un preţ de 2,25 de lei/acţiune. Fondurile atrase vor fi utilizate pentru dezvoltarea şi finalizarea unui proiect imobiliar în Cluj-Napoca, până în 2027. Capitalizarea anticipată a companiei este de aproape 21 mil. de lei. (bvb.ro)

 

Cifra de afaceri a iHunt (HUNT) s-a majorat cu 21% în primul trimestru, până la nivelul de 12,6 milioane lei. Cheltuielile financiare mai mari au generat o scădere cu 12% a profitului net, ușor sub nivelul de 1 milion lei. CEO-ul companiei a menționat faptul că activitatea companiei din China se desfășoară în condiții normale, de continuitate. (bvb.ro)

Evenimente Externe

Atât bursele europene, cât și cele americane au înregistrat creșteri semnificative ieri, ca urmare a ultimelor date economice. PIB-ul zonei Euro a crescut în primul trimestru cu 0,3% în timp ce rata șomajului în Marea Britanie a ajuns la cel mai scăzut nivel din 1974 și până acum. Dincolo de ocean, datele pozitive în ceea ce privește vânzările cu amănuntul, furnizate de către Departamentul de Comerț al SUA, au influențat pozitiv bursele. Evoluția pozitivă de ieri a venit în ciuda faptului că președintele FED, Jerome Powell, a afirmat într-o conferință susținută ieri că FED „nu va ezita să majoreze dobânda atât cât e necesar pentru a combate inflația ridicată”. Indicii americani au înregistrat creșteri de peste un procent, chiar și două în cazul indicelui Nasdaq, în timp ce indicele european EuroStoxx s-a apreciat cu 1,52% ieri. (investing.com)

 

 

Cel mai mare retailer american, Walmart (WMT), a raportat ieri un nivel al profitului sub așteptări, pe primul trimestru. Veniturile s-au situat la nivelul de 141,57 miliarde dolari față de 138,94 miliarde dolari cât estimaseră analiștii. Totuși, compania a înregistrat un profit pe acțiune de 1,30 dolari, sub așteptările de 1,48 dolari. Motivele care au stat la reducerea profitabilității au fost legate de creșterea costurilor pentru alimente și combustibil. Compania și-a îmbunătățit previziunile pentru veniturile din 2022, estimând o creștere cu 4% la nivel anual,  însă și-a redus prognozele privind profitul. (cnbc.com)

 

Astăzi vor fi publicate datele cu privire la indicele prețurilor de consum în zona Euro și Canada. Pe partea de rezultate financiare, astăzi vor raporta, printre altele, Tencent (TCEHY), Cisco (CSCO), Lowe’s (LOW), Target (TGT). (investing.com)

In Focus

BVB:

STKP, SMTLR01

Extern:

WMT, TCEHY, CSCO, LOW, TGT


Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

BVB
BET12,054.81-0.36%
BET-XT1,050.34-0.32%
BET-FI49,716.17-0.87%
BET-NG864.640.38%
BET AeRO966.001.24%

Top 10 Tranzacționate BVB

 

SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
SNP0.4370-1.47%6,123,213
FP2.0250-1.94%5,072,305
TLV2.33501.08%4,904,229
BRD14.1800-2.07%2,464,849
SNG43.45002.12%1,906,415
ONE1.33000.15%1,649,705
COTE78.0000-0.76%1,030,994
EBS146.00006.18%719,156
WINE9.2500-1.49%583,518
SNN43.30000.35%579,430

 


Extern
DOW 3032,654.591.34%
VIX27.470.00%
S&P 5004,089.002.02%
NASDAQ11,984.522.76%
DAX14,185.941.59%
WIG201,800.552.18%
BUX41,248.02-0.02%
NIKKEI26,911.200.94%
SHANGHAI3,086.42-0.23%


Obligațiuni
SUA 10Y2.918%
SUA 5Y2.8640%
SUA 2Y2.6112%
Canada 10Y3.046%
Germania 10Y1.0565%
Franța 10Y1.554%
Japonia 10Y0.241%
Hong Kong 10Y2.957%
RO 10-YR8.130%
RO 5-YR8.020%
RO 2-YR7.850%

 


Dobânda de referință
România3.75%
SUA0.75%-1.00%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China3.80%

Mărfuri
Aur1,809.01-0.54%
Argint21.554-0.90%
Petrol Brent111.970.12%
Cupru4.2208-0.27%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.94730.06%
USD/RON4.9473-0.02%
GBP/RON5.84600.11%
EUR/USD1.04410.10%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

SSIF GOLDRING SA