fbpx

SSIF GOLDRING SA

Trendul zilei 20.11.2020

Evenimente Interne

După o pauză de jumătate de secol, timp în care a fost închisă de regimul comunist pe fondul procesului de naționalizare a economiei, Bursa de Valori București a înregistrat pe 20 noiembrie 1995 primele tranzacții cu acțiuni, protagonistele fiind 6 companii listate. Astăzi, 25 de ani mai târziu bursa a ajuns la aproximativ 350 de companii, valoarea de piață a acestora reprezentând aproximativ 10% din PIB-ul României. (ZF.ro)

Oferta titlurilor de stat Fidelis prezintă din nou un interes sporit la Bursa de Valori București, cu o valoare subscrisă de aproape 1 mld. lei, puțin după jumătatea perioadei de subscriere. Oferta se va încheia pe 27 noiembrie 2020, după care titlurile vor fi listate la bursă.

Romgaz întâmpină noi amânări pentru finalizarea noii centrale, noul termen fiind 30 iunie 2021. Motivul acestei amânări ar fi dificultățile financiare întâmpinate de partenerul spaniol Duro Felguera în urma unor datorii față de General Electric, în valoare de 14 milioane de euro. Pandemia de COVID-19 a avut un impact major asupra implementării proiectelor aflate în curs de execuție din cauza măsurilor adoptate de către autoritățile române, precum și de autoritățile din majoritatea statelor europene și anume: carantina, restricții de călătorie, închiderea frontierelor, limitarea transporturilor de mărfuri neesențiale etc. Din cauza acestor măsuri excepționale, implementarea proiectelor de investiții a încetinit în ultimele luni, deoarece au limitat mobilitatea și au cauzat o lipsă de materiale sau echipamente. (Profit.ro)

Evenimente Externe

Bursele americane au încheiat ședința de tranzacționare de joi pe verde pe fondul unui optimism venit în urma continuării discuțiilor pentru un nou pachet de stimuli. Anunțul vine după ce raportul privind numărul de cereri de ajutor de șomaj a indicat un impas pe piața muncii, cu 742.000 de noi cereri de șomaj înregistrate în ultima săptămână, peste așteptările analiștilor. Dow Jones Industrial Average a crescut ușor cu 0.18%, S&P500 s-a apreciat cu 0.36%, în timp ce Nasdaq a condus aprecierile de ieri cu un plus de 0.87%. (Investing.com)

Un nou vaccin se anunță promițător în lupta împotriva virusului Sars-Cov-2. Vaccinul produs de AstraZeneca în parteneriat cu Universitatea Oxford prezintă rezultate pozitive în cazul persoanelor vârstnice, arătând o îmbunătățire a sistemului imunitar pentru persoanele de 70 de ani sau mai mult, acestea fiind considerate și cele mai vulnerabile în momentul unei infectări. Rezultatele finale a testării vaccinului sunt așteptate spre sfârșitul lunii decembrie. (Investing.com)

Rolls Royce a finalizat o majorare de capital, atrăgând de la investitori o sumă totală de 2 mld. lire, după ce pandemia a afectat semnificativ activitatea companiei. Companiile aeriene plătesc către Rolls Royce în funcție de numărul de ore utilizate de motoarele furnizate de producătorii britanici. Rolls Royce a mai

In Focus

BVB:
SNG

Extern:
RR- simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET8,986.260.56%
BET-XT798.770.49%
BET-FI39,496.370.27%
BET-NG654.260.45%
BET Plus1,344.39 0.57%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
TLV2.09000.48%19.87%
SNG26.30000.19%15.22%
FP1.32000.76%10.26%
TRP0.41502.47%6.04%
BRD12.52000.48%4.85%
EBS115.20000.00%3.24%
M49.00001.24%1.21%
TEL24.50000.00%0.65%
SNN16.72000.36%0.53%
BNET0.7060-1.12%0.47%

 


Extern
DOW 3029,483.230.15%
VIX23.11-3.06%
S&P 5003,581.870.39%
NASDAQ11,904.710.87%
DAX13,086.16-0.88%
WIG201,789.79-1.14%
BUX37,414.600.21%
NIKKEI25,527.37-0.42%
SHANGHAI3,377.220.43%

Obligațiuni
SUA 10Y0.829%
SUA 5Y0.376%
SUA 2Y0.165%
Canada 10Y0.675%
Germania 10Y-0.579%
Franța 10Y-0.349%
Japonia 10Y0.011%
Hong Kong 10Y0.610%
RO 10-YR3.225%
RO 5-YR2.870%
RO 2-YR2.580%

 


Dobânda de referință
România1.50%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,865.900.24%
Argint24.1900.59%
Petrol Brent44.220.05%
Cupru3.23600.71%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8687 RON0.08%
USD/RON4.0974 RON-0.02%
GBP/RON5.4419 RON0.14%
EUR/USD1.1884 USD0.13%

 


SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

SSIF GOLDRING SA