fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 24.04.2023

Evenimente Interne

Banca Transilvania (TLV) a vândut vineri-seară obligațiuni de 500 de milioane de euro pentru patru ani, cu un randament de 9% pe an, ca parte a emisiunii de obligațiuni de 1 miliard de euro aprobată de acționari, într-un program de finanțare pentru criteriile de eligibilitate MREL. (zf.ro) 

 

Vifrana (BIOW) și-a publicat raportul anual aferent anului 2022. Cu toate că efectele calamității din 2021 au fost eliminate, compania a încheiat anul 2022 cu o pierdere netă de 558 mii de lei, în scădere față de pierderea realizată în 2021 de 3,4 mil. lei. Pentru anul 2023 managementul își propune o producție-record de struguri, dar și intrarea pe piețele externe mari consumatoare de vinuri bio, precum Germania și SUA. (bvb.ro) 

 

Primăria București s-a refinanțat vineri cu 555 mil. lei printr-o emisiune de obligațiuni, care va fi listată la Bursa de Valori București. Scadența este stabilită pentru 2030, primarul Nicușor Dan anunțând în cadrul unui eveniment că emisiunea de obligațiuni se va desfășura în luna aprilie. (zf.ro)

 

Săptămâna aceasta va fi una aglomerată din punctul de vedere al Adunărilor Generale ale Acționarilor. Astfel, acționarii vor vota, printre altele, bugetele de venituri și cheltuieli aferente anului 2023, cât și propunerile de dividende. (bvb.ro)

 

Evenimente Externe

Cele mai importante companii din sectorul tehnologic din SUA își vor publica săptămâna aceasta rezultatele financiare. Raportările sunt cu atât mai importante cu cât indicele Nasdaq a avut o performanță semnificativă de la începutul acestui an, de aproximativ 15%. Așadar, trei din cele patru cele mai mari companii americane, Microsoft, Alphabet (marți) și Amazon (joi) își vor anunța rezultatele. Meta, compania-mamă a Facebook va raporta miercuri. (investing.com) 

 

Săptămâna aceasta vor fi publicate datele Produsului Intern Brut din Statele Unite și Europa aferente primului trimestru. Calendarul economic din SUA include, de asemenea, rapoarte privind încrederea consumatorilor, comenzile de bunuri de folosință îndelungată, vânzările de locuințe în așteptare și noi, cererile inițiale de șomaj și nu numai. (investing.com) 

 

Câteva bănci europene importante urmează să raporteze câștiguri în săptămâna aceasta. UBS, Deutsche Bank, Santander și Barclays sunt câteva dintre băncile care își vor anunța rezultatele. Rezultatele vin după un prim trimestru turbulent pentru bănci, susținut de prăbușirea a doi creditori din SUA și de dispariția dramatică a Credit Suisse. Episoadele au șters la un moment dat aproape 180 de miliarde de dolari din valoarea băncilor europene. (investing.com)

In Focus

BVB:

TLV, BIOW

Extern:

Piața americană, băncile europene 


Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET12.396,70-0.23%
BETPlus1.848,80-0.21%
BET-TR24.115,91-0.23%
BET-XT1.079,73-0.26%
BET-FI50.775,79-0.23%
BET-NG948,33-0.22%
BET AeRO907,720.19%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
TLV19.50000.05%6.933.879
FP2.0900-0.24%5.123.980
SNN45.5500-0.22%1.575.599
SNP0.4938-0.28%1.358.811
TRP0.63001.78%907.375
EL9.1000-1.94%772.042
SNG39.2500-0.25%726.665
M18.0000-1.64%576.344
TGN331.00000.61%540.595
BRD12.7400-0.78%502.293

Extern

 

Dow Jones33.808,960.05%
S&P 5007.713,210.03%
NASDAQ12.072,460.22%
VIX16,77-4.41%
DAX15.881,660.62%
CAC 407.577,000.34%
FTSE MIB IDX27.745,810.44%
AEX Amsterdam761,10-0.08%
WSE WIG62.409,210.14%
Shanghai3.301,26-1.9%
Nikkei 22528.590,56-0.23%
S&P/ASX 2007.341,80-0.28%

Obligațiuni
SUA 10Y3.560%
SUA 5Y3.6508%
SUA 2Y4.1756%
Canada 10Y2.957%
Germania 10Y2.4815%
Franța 10Y2.987%
Japonia 10Y0.468%
Hong Kong 10Y3.092%
RO 10YR7.395%
RO 5YR7.175%
RO 2YR6.420%

 


Dobânda de referință
România7.00%
SUA4.75%-5%
UE3.50%
Japonia-0.10%
China3.70%

Mărfuri
Aur1,987.65-0.14%
Argint25.117-0.64%
Petrol Brent80.53-0.14%
Cupru3.9820-0.25%

 


Cursuri_valutare
EUR/RON4.9367
0.08%
USD/RON4.4965
0.15%
GBP/RON5.58960.16%
EUR/USD1.0978-0.08%

 


SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

SSIF GOLDRING SA