fbpx

SSIF GOLDRING SA

Trendul zilei 28.12.2022

Evenimente Interne

Conform unor surse, Guvernul pregătește o OUG prin care va suprataxa producătorii de țiței și gaze, dar și rafinăriile care produc carburanți. Astfel, ar fi introdusă o taxă de solidaritate și se va calcula din diferența din acest an și următorul, față de profitul mediu al anilor 2018-2021, în cazul în care profitul va înregistra o creștere de peste 20% față de medie. Pentru profiturile suplimentare acestui prag, companiile vor avea de plătit o taxă de 60%. OUG, care nu a fost pusă încă în dezbatere publică, ar urma să fie adoptată în ultima ședință a Executivului din acest an, pe 28 sau 29 decembrie. (E-nergia.ro)

 

Guvernul nu va prelungi mecanismul de compensare a prețurilor la carburanți cu 50 de bani pe litru de la 1 ianuarie. Decizia vine după ce prețurile la combustibili s-au mai stabilizat și va fi compensată parțial de o scădere a accizelor cu 12,5%, tot de la 1 ianuarie. Astfel, eliminarea ajutorului de 50 de bani pe litru nu va fi resimțită la fel de puternic în rândul consumatorilor. (E-nergia.ro)

 

Bittnet (BNET), grup de companii IT listate pe Piața Principală a Bursei de Valori București, a anunțat închiderea cu succes a unui plasament privat de obligațiuni corporative. Operațiunea s-a desfășurat între 21 și 27 decembrie 2022 și au fost subscrise 20.596 obligațiuni denominate în euro. Obligațiunile care au fost obiectul ofertei au o scadență de 42 de luni (3,5 ani) și oferă un cupon de 9% plătibil trimestrial. (Raport BVB)

Evenimente Externe

Piețele americane au avut o evoluție mixtă în ședința de ieri, după ce Dow Jones s-a apreciat cu 0,11%, în timp ce S&P500 a scăzut cu 0,41%, iar Nasdaq s-a depreciat cu 1,38%, fiind în continuare cel mai afectat indice din acest an, în urma expunerii pe sectorul tehnologic. Scăderile au fost conduse de acțiunile Tesla, care continuă să marcheze recorduri negative la nivel de evoluții bursiere. Ultimele scăderi vin după vânzările lui Elon Musk, dar și datorită îngrijorărilor privind scăderea cererii.

 

Producătorul chinez de autoturisme electrice, Nio, a anunțat o scădere a estimărilor de livrări pentru cel de-al patrulea trimestru. Compania a anunțat că se așteaptă acum la aproximativ 39 mii de mașini livrate, față de intervalul propus anterior de 43-48 mii de vehicule. Motivul acestor reduceri ar fi întreruperile lanțului de aprovizionare după focarele de COVID din marile orașe din China.

In Focus

BVB:

BNET

Extern:

principalii indici


Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET12.182,860.29%
BETPlus1.820,680.32%
BET-TR23.696,110.29%
BET-XT1.059,930.27%
BET-FI51.141,730.21%
BET-NG897,83-0.01%
BET AeRO818,180.24%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
SNP0.45600.00%8.565.748
FP2.09000.24%6.476.247
TLV20.95000.96%2.474.918
SNG40.0000-0.37%1.303.964
ONE0.86400.58%1.104.213
EBS146.75001.21%716.083
BRD13.54000.30%701.189
EL8.40000.00%399.574
FIMA5.95000.00%380.146
SNN43.7500-0.34%370.055

Extern

 

Dow Jones33.241,560.05%
S&P 5007.118,72-0.37%
NASDAQ10.353,23-1.05%
VIX21,65-0.09%
DAX13.995,10-0.37%
CAC 406.550,66-0.14%
FTSE MIB IDX23.877,550.2%
AEX Amsterdam700,40-1.56%
WSE WIG56.574,46-1.36%
Shanghai3.076,85-0.03%
Nikkei 22526.555,960.57%
S&P/ASX 2007.097,60-0.77%

Obligațiuni
SUA 10Y3.847%
SUA 5Y3.9520%
SUA 2Y4.3532%
Canada 10Y3.192%
Germania 10Y2.5035%
Franța 10Y3.049%
Japonia 10Y0.447%
Hong Kong 10Y 3.555%
RO 10YR8.190%
RO 5YR7.840%
RO 2YR6.810%

 


Dobânda de referință
România6.75%
SUA4.25%-4.50%
UE2.00%
Japonia-0.10%
China3.70%

Mărfuri
Aur 1,817.95-0.28%
Argint24.198-0.08%
Petrol Brent84.53-0.18%
Cupru3.85800.19%

 


Cursuri_valutare
EUR/RON4.9259
0.08%
USD/RON4.6262
-0.01%
GBP/RON5.56700.10%
EUR/USD1.06480.09%

 


SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

SSIF GOLDRING SA