fbpx

SSIF GOLDRING SA

Goldring
„Intermediarul companiilor antreprenoriale românești” la Bursa de Valori București.
23
Experiență și Expertiză - 23 de ani pentru investitorii pieței de capital.
14
Listări pe piața de capital.
13
Plasamente private
23
Operațiuni de piață
60
Clienți servicii consultanță corporate

 

Trendul zilei 29.04.2022

Evenimente Interne

OMV Petrom a publicat raportul primului trimestru al acestui an, cu venituri de 12 miliarde de lei, adică o creștere de 145% față de aceeași perioadă a anului trecut și o triplare a profitului, până la 1,75 miliarde de lei. De asemenea, OMV Petrom preconizează un preț mediu al țițeiului Brent la nivelul de 95 dolari/baril, peste estimarea precedentă de 75 dolari pe baril. Astfel, rezultatele companiei vor fi influențate pozitiv, estimările privind consumul fiind la același nivel cu cel al anului trecut, în ciuda scumpirilor.

 

Acționarii Băncii Transilvania (TLV) au aprobat pe 28 aprilie 2022 distribuirea a 800 de mil. lei din profitul pe 2021 sub formă de dividende, adică un randament de 5,2% la prețul actual, dar și majorarea capitalului social cu 765 mil. lei, prin acordarea de acțiuni gratuite. Astfel, acționarii vor primi 12 acțiuni gratuite pentru fiecare 100 de acțiuni deținute.

 

Acționarii Romgaz (SNG) au aprobat distribuirea a 1,4 miliarde de lei către acționari, adică un dividend brut/acțiune de 3,62 lei, reprezentând un randament de 8% la prețul actual de tranzacționare.

 

Acționarii TeraPlast au aprobat distribuirea de dividend în valoare de 32,6 milioane de lei, reprezentând un dividend brut de 0,015 lei/acțiune și un randament de aproximativ 2%.

 

Acționarii Conpet au aprobat, de asemenea, distribuirea de dividende în valoare de 50 milioane de lei, respectiv un dividend brut de 7,28 lei/acțiune. La cotația actuală, randamentul oferit de dividend este de 9,4%.

 

Bonas Import Export a publicat rezultatele aferente exercițiului financiar anterior, cu cifră de afaceri de aproximativ 14 milioane de lei, în creștere cu 10% față de anul precedent. Profitul, pe de altă parte, a înregistrat o scădere de 63%, până la 178 mii de lei, dar este o urmare a procesului de retehnologizare și deschiderea de noi magazine, compania precizând că poate direcționa către clienți creșterile costurilor de producție.

 

Evenimente Externe

Piețele americane au încheiat ședința de ieri cu creșteri puternice, după ce rezultatele Meta au ridicat sectorul tehnologic și de creștere și au compensat îngrijorările aduse de raportarea GDP, care a arătat o contracție a economiei americane în primul trimestru.

 

Meta Platforms Inc. (FB), cunoscută anterior și în mod obișnuit sub numele de Facebook, a raportat rezultate mixte în ceea ce privește câștigurile din primul trimestru al anului fiscal 2022. Câștigul pe acțiune a depășit estimările consensuale, dar a scăzut cu 17,6% față de trimestrul din urmă cu un an. Veniturile s-au situat sub previziunile analiștilor, crescând cu 6,6% de la an la an. A fost pentru prima dată când Meta a înregistrat o creștere a veniturilor cu o singură cifră. Acțiunile companiei de social media s-au apreciat cu peste 17%.

 

Acțiunile Amazon (AMZN) au scăzut cu aproximativ 9% după ce compania a surprins neplăcut și a raportat rezultatele primului trimestru, cu o pierdere de 3,8 miliarde de dolari, adică 7,56 dolari/acțiune, ratând estimarea profit de 8,36 dolari/acțiune. Compania a înregistrat venituri de 116 miliarde de dolari, în creștere cu 7,3% față de aceeași perioadă a anului precedent.

 

Apple (AAPL) a raportat venituri în creștere cu aproape 9%, până la 97 miliarde de dolari și profit pe acțiune de 1,52 dolari/acțiune, peste estimările analiștilor. Dar acțiunile au scăzut cu aproape 4% în tranzacțiile extinse, după ce Directorul Financiar al Apple a avertizat asupra provocărilor din trimestrul curent, inclusiv asupra constrângerilor de aprovizionare care ar putea afecta vânzările cu până la 8 miliarde de dolari.

 

Produsul intern brut din SUA a scăzut în mod neașteptat cu 1,4% în ritm anualizat în primul trimestru, marcând o răsturnare bruscă pentru o economie care venea după cea mai bună performanță din 1984 încoace, a anunțat joi Departamentul Comerțului.

In Focus

BVB:

SNP, SNG, TLV, TRP, COTE, BONA

Extern:

FB, AAPL, AMZN


Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici . Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

BVB
BET12,769.930.38%
BET-XT1,111.290.39%
BET-FI50,363.090.28%
BET-NG907.410.81%
BET AeRO1,002.080.02%

Top 10 Tranzacționate BVB

 

SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
TLV2,4100-0.41%5.372.934
BRD17,10001.06%4.493.111
SNP0,47901.27%4.313.103
SNG45,25001.46%2.054.633
FP2,05000.49%1.478.962
M21,05000.24%680.332
DIGI41,1000-2.61%631.670
ONE1,3800-0.14%624.508
EL9,0500-1.31%553.671
SNN44,50000.23%552.836

Extern
DOW 3033,916.391.85%
VIX29.990.00%
S&P 5004,287.502.47%
NASDAQ12,871.533.06%
DAX13,979.841.35%
WIG201,884.420.07%
BUX43,549.193.40%
NIKKEI26,847.901.75%
SHANGHAI3,029.881.83%


Obligațiuni
SUA 10Y2.820%
SUA 5Y2.8395%
SUA 2Y2.6132%
Canada 10Y2.803%
Germania 10Y0.8960%
Franța 10Y1.398%
Japonia 10Y0.216%
Hong Kong 10Y2.728%
RO 10-YR7.030%
RO 5-YR6.685%
RO 2-YR6.150%

 


Dobânda de referință
România3%
SUA0.25%-0.50%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China3.80%

Mărfuri
Aur1,906.960.83%
Argint23.4221.04%
Petrol Brent108.210.89%
Cupru4.48650.96%

 


Cursuri_valutare
EUR/RON4.94750.05%
USD/RON4.6951-0.32%
GBP/RON5.87740.17%
EUR/USD1.05400.44%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

SSIF GOLDRING SA